Muzica e o prezență neîntreruptă, ea există și în somn, și în vise, în mintea mea, atunci când merg pe stradă. (...) Sufletul meu, oriunde aș fi dirijat, era la Filarmonica George Enescu, aici mi-a fost cel mai drag să dirijez - spunea maestrul Cristian Mandeal [2].
După 17 ani, în Săptămâna Luminată, împăcarea a izbândit: s-a topit o promisiune de rău augur, "nu mai dirijez niciodată această orchestră!" La foarte apropiata aniversare a împlinirii vârstei de 80 de ani, maestrul Cristian Mandeal a revenit sclipitor, entuziasmant și emoționant la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, într-o stagiune de un nivel deosebit de bun. Programul serii a fost conceput ca un arc expresiv între viață, iubire și moarte, reunind trei dintre marile voci ale romantismului târziu: Richard Wagner, Richard Strauss și Gustav Mahler.
Un concert memorabil, artiștii de pe scena Ateneului au cântat, cum se spune, cu tot sufletul, cu întreaga lor capacitate artistică, aducând frumosul și bucuria muzicii în inimile auditoriului.
Aplauze prelungi, l-au întâmpinat pe maestrul Cristian Mandeal, care a salutat publicul cu un zâmbet larg, după care s-a întors cu fața la orchestră și a declanșat muzica lucrării lui Richard Wagner: Preludiu și Moartea Isoldei - o poveste romantică răvășitoare de dragoste, ce își găsește împlinirea în moarte. Preludiul poartă ascultătorul într-o lume extatică, dar chinuitoare, a dorinței. Premiera operei a avut loc la Nationaltheater din München, în ziua de 10 iunie 1865, sub conducerea dirijorului Hans von Bülow.
Dirijând fără partitură, Cristian Mandeal a impus imensului aparat orchestral o exigență fantastică, în ceea ce privește emisia sonoră, în unele momente exacerbând tensional amploarea simfonică a scriiturii wagneriene.
Prin gesturi dirijorale modelatoare, flexibile și hipnotizante, de o mare cursivitate - în spiritul melodiei infinite wagneriene ("Melodia este eliberarea gândului poetic ..."), maestrul a sugerat interpreților o timbralitate contopită cu o intensitate potențial generativă. Înlocuind structurile organica ale anteriorității, melodia infinită (die unendliche Melodie) - a adus un limbaj muzical format din fraze mereu curgătoare, care se suprapun continuu.
Ceea ce maestrul Cristian Mandeal a dezvăluit publicului prin interpretarea acestui Preludiu, este faptul că "Wagner desăvârșește obiectivarea motivului și a melodiei, înlocuind comentarea orchestrală a substanței simbolice, prin simfonizarea totală a elementelor supuse devenirii." [3] Într-adevăr, simțeam supremația razelor tematice.
Tristan și Isolda reprezintă produsul uniunii spirituale și emoționale a lui Richard Wagner cu Mathilde Wesendonck, prin canalizarea energiilor sale creative.
Folosirea disonanțelor și a cromatismului intens s-au potrivit perfect în redarea dorinței sporite, exprimate în lucrare. Dacă Preludiul reprezintă pasiunea pământească, dragostea-moartea este transfigurarea spirituală.
Sublime acele opriri și tăceri. După o pauză generală (G. P.), tensiunea provenită din evanescență te înfiora pur-și-simplu. Iar Cristian Mandeal urmează neabătut calea unor maeștrii precum Herbert von Karajan și Sergiu Celibidache.
Gradarea intensităților, cu acele valuri de crescendo-diminuendo-uri, dialogurile oboiului cu violoncelul, solo-ul de vioară, intervențiile timpanului, aliajul coloristic flaut-violina primă-harpă, precum și realizarea zonei culminante (arhifortissimo, tensionat atât timbral, cât și dinamic), cu o mare încărcătură emoțională - toate au creat frumusețe sonoră, cabrate într-un flux continuu.
Publicul a reacționat prin aplauze intense și prelungi.
A urmat poemul simfonic Don Juan de Richard Strauss, o lucrare străbătută de energie, dramatism și viziune complexă asupra erosului, văzut din perspectiva eroului seducător. O muzică picturală și umoristică.
Scrisă în anul 1888, lucrarea este inspirată de poemul dramatic Sfârșitul lui Don Juan de Nikolaus Lenau. Premiera lucrării lui Richard Strauss a avut loc la Weimar, la 11 noiembrie 1889. Este o muzica ce oscilează între exuberanță, senzualitate și momente de reflecție, ironie sau de saturație. Fragmente din Don Juan sunt elemente de bază ale audițiilor orchestrale profesionale din cauza numeroaselor cerințe tehnice și muzicale ale fiecărui instrument.
Orchestrația este una bogată: 3 flaute, piculină, 2 oboaie, corn englez, 2 clarinete, 2 fagoturi, contrafagot, 4 corni, 3 trompete, 3 tromboane, tubă, timpane, trianglu, cinele, glockenspiel, harpă, viori, viole, violoncele și contrabasuri.
Arhitectura muzicală a poemului este o fuziune între forma de sonată și rondo. Temele sunt bine conturate, iar ritmul este zbuciumat.
Ascultam cum la începutul poemului apărea o temă viguroasă, iar instrumentele de suflat de alamă interveneau cu putere.
Flautul suspina adânc.
Mai târziu, tonul ceda ca intensitate și vioara solo cânta o temă romantică, precum o poveste. Agogica solo-urilor de vioară și violoncel se mula după conturul melodic desenat cu sinuozități.
Oboiul se auzea mai apoi, cântând o melodie calmă, care sugera legătura dintre Don Juan și iubita sa. Oboiul a excelat de fapt, pe tot parcursul poemului (sublinieri prin accente și sforzando, sunet rafinat și dinamică simetrică). Frumoasă intervenția voit disonantă și hotărâtă a cornilor. Cu multă măiestrie a fost realizată împletirea temelor prin repetare și amestecare. Pizzicato-ul foarte calitativ al contrabasurilor a îndulcit discursul muzical, creând omogenitate. Viorile cu sunet cald, bine vibrat se insinuau, fie prin motive muzicale, fie într-un tremolo acompaniator.
Pentru a ilustra tragedia ce urma în soarta lui Don Juan, atmosfera se transforma într-una dominată de melancolie. Îmi imaginam cum, prin acele tonuri șoptite, ca o suflare de moarte, Don Juan, sătul să fugă, și resemnat de bunăvoie într-un duel, își pierde viața, de la o sabie mânuită de tatăl iubitei sale, care își răzbună onoarea fiicei.
Aplauze răsunătoare îndelungi și ovații s-au auzit sub cupola Ateneului.
După pauză am ascultat partea a IV-a din Simfonia nr. 9 de Gustav Mahler. Simfonia este cea din urmă lucrare orchestrală încheiată de compozitor, care se dezvăluie ca un rămas bun, o reflecție asupra morții și suferinței, dar și sublimare a spiritului uman.
În debutul mișcării, vioara primă cânta o temă pe coarda gravă. Entuziasmantă participarea instrumentiștilor, folosind trăsături cu întreg arcușul, foarte solicitante.
Solo-ul de violă a sunat splendid.
Încadrarea timbrală a contrafagotului în registrul grav și a viorilor în supra-acut aducea un colorit deosebit de frumos.
După aplauzele puternice și rechemările repetate la rampă, dirijorului Cristian Mandeal, vădit emoționat de succesul acestui concert aniversar a acordat ca bis Preludiul la actul al treilea al operei Lohengrin de Richard Wagner.
Cornii și-au putut arăta aici calitățile timbrale și intonaționale excelente.
La mulți ani maestre Cristian Mandeal! Muzicienii și publicul meloman se înclină în fața unui mare artist.
NOTE
Cristian Mandeal a dirijat, pe parcursul celor peste 50 de ani de carieră, majoritatea orchestrelor din România și numeroase ansambluri internaționale de prim rang, printre care London Symphony, London Philharmonic, Staatskapelle Dresden, Orchestra Radio Bavareză, Orchestra Operei de Stat din Viena și Filarmonica din Israel. Cristian Mandeal a concertat în multe țări din Europa, Asia, America de Nord și America Latină. A participat la numeroase festivaluri muzicale precum: Atena, Lisabona, Brescia-Bergamo, Bayreuth, Edinburgh, Primăvara de la Praga, Quincena Musical și Primăvara de la Tokyo. A colaborat cu artiști de renume precum: Radu Lupu, Krystian Zimerman, Vadim Repin, Elisabeth Leonskaja, Leonidas Kavakos sau Yefim Bronfman. Devotat lui George Enescu, a dirijat în premieră opera Oedipe în Marea Britanie (2002) și Italia (2005) și prezidează Enescu Society of London din 2008. În anii 2001 și 2003 a fost director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, București. Cele peste 80 de înregistrări ale sale includ lucrările orchestrale complete ale lui Johannes Brahms și George Enescu, precum și interpretări apreciate ale lui Anton Bruckner. Dirijorul Cristian Mandeal s-a născut la Rupea, la 18 aprilie 1946. A început studiile de pian, compoziție și dirijat la Liceul de Muzică din Brașov, apoi a continuat la Academia de Muzică din București (1965 - 1974). S-a perfecționat ulterior la Berlin, cu Herbert von Karajan (1980) și la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (1990). A fost dirijor permanent al Filarmonicii Constantin Silvestri din Târgu Mureș (1977 - 1980). În anii 1980-1987 a fost dirijor permanent al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca. În anul 1987, Cristian Mandeal a câștigat concursul pentru postul de dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii George Enescu din București, devenind în 1991 prim-dirijor și Director General Muzical al Filarmonicii. A fost Director artistic al Orchestrei Simfonice Euskadi din Spania, Dirijor oaspete Principal al Orchestrei Halle din Manchester, Anglia, Dirijor-Oaspete Principal al Filarmonicii din Copenhaga, Danemarca, Director artistic al Orchestrei Simfonice de Nord (Northern Symphony Orchestra) din Haifa, Israel, Dirijor rezident al Orchestrei Haydn din Bolzano și Trento, Italia. Alături de violoncelistul Marin Cazacu, și-a dedicat munca Orchestrei Române de Tineret, un proiect din 2008, în care și-a propus să construiască o orchestră de oameni tineri și entuziaști, pe care să-i formeze pentru performanță. Cristian Mandeal a câștigat Premiul Uniunii Compozitorilor din România, Premiul Ionel Perlea, Medalia Academiei Române, Premiul de Excelență al Forumului Muzical Român - pentru popularizarea operei Oedip de George Enescu. A primit, în ianuarie 2025, Trofeul Musicrit 2024pentru o viață închinată muzicii, în cadrul unui eveniment desfășurat la Ateneul Român din București. Este Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Cristian Mandeal a fost decorat cu Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce - pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României (1 decembrie 2000).
[2] Muzica adevărată începe abia când sunetele rămân în urmă, articol în Formula AS, Lumea românească - nr. 1108/2014 - Arhiva - Formula AS. si Observator Cultural nr. 495, din 08. 10. 2010 - observatorcultural.ro/am-fost-alungat-de-la-filarmonica-enescu/
[3] Berger, Georg Wilhelm: Melodia infinită, articol în Revista Muzica nr. 9/1974 - Revista_Muzica_septembrie_1974_nr_09-18-21.pdf