Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Filmele verii (II)


Revista 22, august 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sageata The Big White / Marele alb (2005), regia Mike Mylod, e un independent american cu Robin Williams, Holly Hunter şi Woody Harrelson, a cărui acţiune e plasată în gheţurile din Alaska. Un umor cinic, personaje foarte bine închegate (mai ales cel al lui Robin Williams), un fel de comedie-parodie cu proşti, inspirată parcă din filmele tragi-comice ale lui Roman Polanski.

Sageata Australia de data asta, cu un aer independent, e Little Fish / Ia-o de la capăt (2005), regia Rowan Woods, cu Cate Blanchet care încearcă să scape din lumea drogurilor. Filmul se reţine în primul rând prin rolul actriţei şi mai puţin graţie altor virtuţi. În lipsă de altceva mai bun, merge...

Sageata E un film puternic My Summer of Love / Dragoste de-o vară (2004), regia Pawel Pawlikowski. Film britanic care făcuse deschiderea Festivalului Filmului Britanic din toamna trecută, la Bucureşti, My Summer of Love spune povestea iubirii dintre două adolescente. Iubire care, aşa cum rezultă şi din titlu, durează doar o vară. Aşa cum se întâmplă frecvent la vârsta asta, iubirile apar, se consumă foarte intens şi dispar repede. Ele lasă urme, iar meritul regizorului e că surprinde foarte bine dedesubturile adânci ale personajelor, acele dedesubturi care nu sunt niciodată aduse explicit la suprafaţă. Un film care a stat puţin pe ecrane (dacă ar fi fost un film prost ar fi stat cu siguranţă mult mai mult!), dar care probabil că va reapărea - fie în săli, fie la TV.

Sageata Un film rar, aproape o curiozitate pentru sălile româneşti, e uruguayanul Whisky (2004), de Juan Pablo Rebella şi Pablo Stoll. A primit Trofeul Transilvania anul trecut, la Cluj, şi e un film de o atmosferă captivantă, despre singurătate, despre incomunicabilitate, despre ratare şi despre ruşinea de a-ţi asuma ratarea. Un film excelent, în care tăcerile sunt foarte bine plasate, în care personajele li se potrivesc de minune actorilor (sau invers). Un astfel de film apare o dată pe an în România - evident că şi acesta a rulat doar 2-3 săptămâni, după care a dispărut de pe ecrane. Dacă aveţi ocazia să-l prindeţi pe undeva, nu-l rataţi!

Sageata Un film de atmosferă e şi spaniolul Obaba / Tărâmul ascuns (2005), de Montxo Armendáriz. A avut 9 nominalizări la Premiile Goya (Oscarurile spaniole). Cu ample flash-back-uri, plin de mistere care se dezvăluie încetul cu încetul, pe măsură ce acţiunea avansează, Obaba nu e o capodoperă, dar se urmăreşte cu oarecare plăcere.


Ceea ce deranjează foarte mult la cele două file chinezeşti distribuite în ultima vreme e dublajul englez. E ridicol să vezi nişte legende - atât de pur chinezeşti - în care personajele vorbesc în engleză! Le dispare tot farmecul şi-ţi taie orice poftă de a plonja în lumea de basm. În mod cert ar merita efortul ca Media Pro Distribution (distribuitorul celor două filme) să obţină nişte copii originale, în mandarină sau cantoneză, pe care să le subtitreze în română.

Sageata E vorba în primul rând de cel mai recent film al lui Kaige Chen - Wu Ji / Ultima Prinţesă (2005), o desfăşurare de forţe impresionantă, cu mii de figuranţi şi efecte speciale de ultimă oră - cel mai costisitor film realizat în China (continentală), zice-se. E o legendă cu acţiunea plasată undeva în Evul Mediu, cu lupte şi iubiri. Un estetism tipic oriental, aşa cum Hollywood-ului nu i-ar reuşi niciodată, Ultima Prinţesă e o pată de culoare în peisajul distribuţiei de film din România, care ar merita descoperită şi, poate, savurată.

Sageata Al doilea film chinezesc e A Chinese Tall Story / Destin în umbra demonilor (2005), regia Jeffry Lau. E o coproducţie Hong Kong-China, tot un basm, cu structură tipică basmului, dar şi mai puţin convingător, şi mai puţin estetic decât Ultima Prinţesă. Pe alocuri, cu naivităţi flagrante în scenariu, pe care nici măcar formula de basm nu le scuză.


Nu lipsesc nici filmele franceze din săli - şi bune, şi proaste.

Sageata Le couperet / Cu două tăişuri (2005) e cel mai recent film al lui Costa-Gavras, cu José Garcia şi Karin Viard. O poveste stranie, despre lipsa de scrupule atunci când vine vorba despre lupta pentru supravieţuire în societatea modernă şi care nu diferă prea mult de "barbariile" epocilor trecute. Să-ţi elimini fizic adversarii era firesc în Antichitate şi-n Evul Mediu. E firesc şi-n societatea noastră post-modernă, post-industrială şi informaţională - doar mijloacele diferă. Scenariul e complex, ca de fiecare dată la Costa-Gavras, tensiunea e la ea acasă, iar misterele se dezvăluie treptat. Nu unul din cele mai bune filme ale regizorului, dar un film care merită, cu siguranţă, descoperit.

Sageata Le Courage d'aimer / Curajul de a iubi (2005) e gratuit, sforăitor şi preţios în stilul foarte caracteristic al lui Claude Lelouch - unul din marii "falsificatori" ai cinematografului francez. Dacă primele filme ale lui Lelouch aveau un oarecare farmec (Un homme et une femme), ele devin din ce în ce mai proaste şi mai cu pretenţii. Renumele lui Lelouch vine, probabil, din relaţiile lui cu Noul Val al anilor '50-'60, din (iarăşi probabil) relaţiile de culise cu personalităţile cinematografului francez, căci altfel nu se explică cum un cineast sub-mediocru ca Lelouch a reuşit o filmografie de peste 60 de titluri!

Sageata L'Empire des loups / Imperiul lupilor (2005), regia Chris Nahon, e un film de aventuri destul de banal, dacă n-ar avea acea french touch care-l face să se ridice deasupra masei de filme asemănătoare hollywoodiene. O atmosferă foarte atent lucrată, o imagine excelentă, efecte speciale care nu vor să exceleze cu orice preţ, dar care sunt foarte estetizate, fac din L'Empire des loups un film care se ridică chiar şi deasupra producţiilor similare ale lui Luc Besson. Doar lungimea (128 de minute) îi dăunează. Cu Jean Reno.

Sageata De asemenea foarte estetic e Les Rivières Pourpres 2 / Râuri de purpură 2, de Olivier Dahan, tot cu Jean Reno, continuarea misterelor cu criminali din prima parte. La fel ca la Imperiul lupilor, motivul pentru care Râuri de purpură 2 ar merita văzut e imaginea. Şi atmosfera!

Sageata Je préfère qu'on reste amis / Doar prieteni (2005), regia Olivier Nakache şi Eric Toledano, e, din păcate, o comedie prea fără haz ca să merite deplasarea la cinema ori chiar şi pierderea timpului la TV. Poante nesărate, un scenariu total neinventiv şi actori picaţi din film parcă din altă lume (printre care Gérard Depardieu).



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Realitatea virtuală cucereşte cea de-a 14-a ediţie Anim'est, 2019, Comunicat de presă
 La ce filme ne uităm de Paşti? Life of Brian, Jesus of Nazareth and more, Anca Mureşan
 Rezidenţa de scenaristică Pustnik şi-a ales primii invitaţi pentru 2019, Comunicat de presă
 Înscrieri la Rezidenţa internaţională de scenaristică Pustnik, 2019 , Comunicat de presă
 Espacio femenino - Proiecţii de filme la Instituto Cervantes Bucureşti , Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer