Andreea Esca a prezentat, în premieră, Gala de deschidere. 3.000 de spectatori într-o Piață Unirii ferită de ploi, dar vizitată de un frig nocturn de început de aprilie. Primul invitat pe scenă: Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF & selecționerul competiției de lungmetraj ficțiune & unul dintre oamenii cu care se confundă fest-ul clujean. Chirilov îl felicită pe Cristian Mungiu pentru Palme d'Or-ul cu Fjord la Cannes 2026 și amintește că debutul lui Mungiu, Occident, a fost primul film proiectat în istoria TIFF (3 iunie 2022) și primul câștigător al Trofeului Transilvania.
La 25 de ani distanță, răceala dintre Mungiu și echipa TIFF condusă de Tudor Giurgiu e deplină, de multă vreme cineastul nu-și mai trimite filmele la festival și nu și le înscrie la Gopo. Ca decizie de ultimă oră, Mungiu s-a hotărât să facă avanpremiera națională simultană a Fjord-ului în prima sâmbătă a TIFF-ului, proiecțiile clujene ale proaspătului său film urmând să aibă loc la mall-urile din oraș (cinematografele clasice fiind dedicate festivalului). C-așa-i în ro-cinema!
***
Nadia urcă pe scenă după ce pe uriașul gonflabil au fost proiectate 20 de minute din viitorul documentul omonim, regizat de Tudor Giurgiu & Cristian Pascariu & Tudor D. Popescu (aceeași echipă de la Nasty, producție 2024), ce va fi finalizat & lansat în 2027. Fata care a obținut 7 de 1.00 la Montreal primește un standing ovation de la un public din care au făcut parte Simona Halep, Andreea Răducan, Ana-Maria Brânză, Florin Piersic, Ilie Năstase, Virginia Ruzici, Dorel Vișan.
Apropo, (tot) în prima sâmbătă a TIFF-ului, Simona va evolua în BT Arena la evenimentul ei oficial de retragere. Întâmplarea are loc în cadrul Sports Festival, ediția 4, tradițional programată alături de TIFF în miez de iunie. Cele două fest-uri se promovează și susțin reciproc. După cum Jazz in the Park, care a avut loc cu un weekend înainte de TIFF, urează baftă festivalului de film. După cum Craiova International Shakespeare Festival scrie, pe pagina de FB: "«Break the ice», wrote Shakespeare and we can't think of a better wish for TIFF, as it boldly begins its 25th edition today!". C-așa ar putea să fie în ro-cinema!
***
Cu câteva ore mai devreme, Pepi, Luci, Bom y otras chicas del montón / Pepi, Luci, Bom și multe alte fete, lungmetrajul de debut al lui Almodóvar (1980), smulgea punk-hohote de râs. Demențiala revărsare de gaguri post-moderniste (în cele mai cinematografice & literare sensuri ale termenului) e un retro-regal. E reconfortant să constați cât de asemănătoare sunt holurile de blocuri și clanțele de uși din Madridul și Bucureștiul anilor '80, dar e just să înțelegi că la atât se rezumă comparația. Vor trebui să treacă decenii pentru ca Noul Val și Radu Jude să preia câte ceva din elementele vizual-auditiv-discursive ale celui care a avut curajul să pună altfel de ierburi în ghivecele din balcon.
***
3 zile în septembrie e format din trei segmente profund inegale. În primul, întâmplat într-o vineri, Bianca (Andreea Vasile) și Victor (Emilian Oprea), merg pe dig și discută cu oarece anxietate despre nunta de a doua zi. Nunta lor. În al treilea, Bianca se trezește pe plaja de lângă dig și privește marea. Al doilea e miezul, un single take de 65 de minute care pornește din ambianța nunții și continuă pe străzile din Eforie Sud.
Andreea Vasile e mereu în fața aparatului lui Alexandru Dorobanțu. Nu prea sunt multe titluri de ro-cinema cu o protagonistă în jurul căreia gravitează un întreg film. Recent, ar fi Ilinca Manolache în Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii și Katia Pascariu într-unul dintre segmentele din Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, ambele regizate de Radu Jude, dar cumva gândul fuge, poate și pe baza secvenței finale, la Aurora lui Cristi Puiu.
Din câteva vorbe urlate, eroina pierde tot și, pe cale de consecință, realizează că nu mai are nimic de pierdut. Parcursul ei de o oră are toate datele drumului inițiatic al unui Harap-Alb, mai ales că scenariul tridentului Conrad Mericoffer & Tudor Giurgiu & Radu Grigore (inspirat din Sábado al chilianului Matías Bize, proiectat ceva mai devreme în vinerea de deschidere a TIFF #25) îi așază în cale o suită de întâlniri & incidente pline de semnificație.
Aerul de basm modern decorat cu poante și de mini-discursuri în cheie ultra-realistă e, pesemne, cheia cea mai potrivită pentru indie-ul lui Giurgiu. O felie din prăbușirea / regăsirea de sine a unui om care poate fi oricare dintre noi prezentată cu empatie, ironie și duioșie.
Două roluri secundare ies în evidență dintr-o suită de apariții memorabile (merită remarcată prestația contingentului de excelenți actori ai Teatrului de Stat din Constanța distribuiți în feluriți eroi variind de la șofer de titicar la polițist, de la nuntașă curioasă la lideră de grup spiritual feminist: Liliana Cazan, Lana Moscaliuc, Anaïs Agi-Ali, Iulian Enache, Theodor Șoptelea, Marian Adochiței). Apropo de Harap-Alb, titicarul joacă rolul calului pentru Bianca.
Acolo, în titicar, aproape-mireasa întâlnește o bunică tocmai revenită de la Constanța, minunat jucată de Maria Junghetu. Scena dintre cele două femei e pita lui Dumnezeu. Două nefericiri, despărțite de vreo 30 de ani și multe zerouri în conturi, stau la o masă, într-o curte, lângă niște șuberek și două pahare cu țuică. Bianca plânge și / sau râde non-stop, eroina Mariei Junghetu vorbește mereu. Probabil că, într-o viață de om, nu e loc de mai mult de 3-4 întâlniri de o asemenea intensitate. Vorbele n-au nici importanță, existența lor, în acel moment & în acel loc, e mai valoroasă decât tot aurul din lume.
Personajul (Vlad?) lui Conrad Mericoffer se prezintă ca "prestator de servicii artistice". Îmbrăcat în costum de urs, actorul anonim tocmai a prestat, alături de doi prieteni-colegi deghizați în alte animale, la un botez și acum cei 3 poștesc o vodca ieftină la pet de plastic în parc. Cum era? Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă și așa mai departe. Dansul celor doi, Bianca și Vlad (?) / Andreea și Conrad, pe cerdacul unei case de lemn și pe o muzichie de Bjork, e o altă vignetă marca TIFF care va rămâne.
Restul coloanei sonore, născută de chitara unui Nicanor Casandruc într-o crâșmă de Eforie cu aură de pub de highland scoțian (există, în 3 zile în septembrie, ceva din duhul personajului colectiv, mai ales cald & învăluitor, dar și, uneori, cinic & ascuțit, din Despre oameni și melci), din boxele unei alte nunți (Spânul îi propune lui Harap-Alb să treacă prin probele numite Și totuși există iubire & Nu m-am gândit, nu m-am gândit la despărțire) & ale unui alt titicar (aici deja forțele binelui au preluat melo-frâiele și Regele verii a fost înscăunat).
E-o joacă de prieteni acest 3 zile în septembrie. Cu oarece porțiuni de monolog cam puse cu mâna, cu mici zone de interpretare actoricească vizitate de artificial, dar cu o capacitate de a construi o poveste & un set-up pentru poveste cu totul remarcabilă. Andreea Vasile preia pe persoană fizică un rol vast, complex, complicat, un rol de Charlot (ce mișto e machiajul realizat de Raluca Moldoveanu) al propriei vieți, un rol despre acel moment când draperiile se rup și tot ce se vede pe geam e reflexia propriilor minciuni, comodități, eșecuri.
Aproape-soțul (Emilian Oprea), prietena cea mai bună (Adela Popescu), mama (Emilia Popescu), rivala (Mirela Zeța) sunt arhetipuri cărora eroina le recunoaște și refuză, măcar pentru o noapte, rolul primordial în propria-i viață. E noaptea rolurilor secundare, episodice, cameo, adică genului de rol pe care alegem, uneori, să le jucăm în propria viață.
***
În siajul Galei, Loredana & band au produs un concert-surpriză în fața Casei TIFF, spațiul care, de 2-3 ani, e noul centru de zi & noapte al orașului. Privită prin ferestrele deschise de la Planetariu, Piața Unirii răsună de muzica vecinătăților și primea în liniște neoanele cele roșii care formează, de 25 de ani, în fiecare vară, aceleași 4 litere.
