Un deliciu umoristic - Delicatessen la TIFF, 2026

Delicatessen este o comedie neagră în care acțiunea se petrece într-o Franța post-apocaliptică și urmărește o comunitate restrânsă de oameni care trăiesc într-un bloc de apartamente. Clădirea dărăpănată este în proprietatea domnului Clapet, măcelarul care deține carmangeria de la parter, numită sugestiv Delicatessen. În această lume sumbră mâncarea a devenit o raritate - mai mult un bun de fiță decât o sursă de nutrienți - fructele și legumele sunt rarisime, grânele au ajuns monedă de schimb, iar cea mai populară sursă de proteină este carnea de om. În acest context Clapet reușește să rămână în afacere publicând constant anunțuri de angajare - practic marfa se furnizează singură - așa ajunge și Louison, un fost clovn de circ, să lucreze pentru măcelar.


Louison este un om cumsecade, poate un pic prea naiv, crezând despre vecinii lui că sunt oameni binevoitori și că aceștia ar fi ajuns să-l agreeze. Norocul lui este că se descurcă foarte bine la mentenanța clădirii - vopsește pereți, schimbă becuri și pune gaz în lămpi - acesta fiind motivul pentru care Clapet nu se grăbește să-l omoare - spre nemulțumirea vecinilor. Dinamica personajelor se schimbă însă în momentul în care Julie, fata măcelarului, se îndrăgostește de Louison. Ea îi cere tatălui ei să-l lase să plece, dar acesta refuză categoric motivând că "viața e grea" și că el n-a putut să ajungă mai sus, așa că se descurcă cum poate. În justificarea asta cinică există și o doză de gelozie față de tânăr, care fără prea mare efort a reușit să câștige aprecierea fetei, pe când tatăl abia dacă își mai vede fiica. Julie decide să meargă împotriva tatălui ei, apelează astfel la serviciile Troglodiților - un grup de rebeli vegetarieni care trăiesc în subteran - sperând că o vor ajuta să-l salveze pe Louison.

Microcosmosul clădiri este compus din personaje excentrice, recognoscibile prin particularitățile lor, cum ar fi: frații Kube, doi bărbați aflați la vârsta mijlocie care se ocupă cu manufacturarea unor jucării ciudate, ei fabrică niște cutii în formă de conserve care scot sunete de animale (vacă, oaie, etc.); o familie cu doi copii a căror tată, Marcel Tapioka, vinde obiecte obscure pe piața neagră; un cuplu tânăr format din George Interligator, bărbat înstărit cu aer burghez, și Aurora Interligator, o femeie suicidală care este bântuită de niște voci misterioase; sau Omul broască - a cărui nume nu-l aflăm - este un bărbat în vârstă care și-a inundat propriul apartamentul ca să creeze un mediu propice pentru creșterea melcilor și broaștelor pentru consum.

Delicatessen îmbină cu succes stilistica vizuală specifică filmului de groază cu elemente narative caracteristice comediei. Stând să analizăm doar locația în care se află blocul, observăm că este o stradă cu clădiri lăsate-n paragină, neîntreținute sau efectiv abandonate; ziua este aproape la fel de întunecată ca noaptea și mai mereu domnește o ceață groasă care învăluie zona. Folosind surse de lumină calde și peliculă cu sensibilitate mare la contrast, Darius Khondji (directorul de imagine) imprimă filmul cu un colorit în tonuri de sepia, fapt care-i conferă filmului o atmosferă macabră, o combinație între coșmar și nostalgie.

Pe acest fond vizual se dezvoltă povestea care integrează multiple genuri de umor precum cel de situație, de limbaj, de caracter, umorul negru și cel absurd. Umorul de situație îl regăsim în scene clasice marca Stan și Bran cu personaje care suferă mici accidente, fie cad de pe scări, fie sparg sau răstoarnă lucruri. Absurdul de situație apare mai ales în scenele în care Aurora vrea să-și pună capăt zilelor, ridicolul rezidă mai ales din complexitatea în planurilor de sinucidere. Ea nu are curajul să o facă singură, motiv pentru care găsește metode alternative prin care altcineva duce la capăt acțiunea. Prima oară încearcă să se sinucidă cu ajutorul lui Robert Kube, acesta sună la sonerie, ceea ce pune în funcțiune o mașină de cusut. Mașina trage spre ea un material textil, așezat pe un dulap, peste care stă o lampă, iar în momentul în care lampa cade aceasta va pica în vana plină cu apă în care se află Aurora. Planul merge ca pe roate, până când lampa cade și nu se întâmplă nimic, ștecărul a ieșit din priză.

Filmul are o dimensiune teatrală evidentă, marcată în special de personaje precum Clapet - jucat magistral de Jean-Claude Dreyfus - sau Poștașul (Chick Ortega), care își interpretează rolurile voit exagerat, afișând expresii faciale ostentativ emfatice cu scopul vădit de a crea umor. Această latură este accentuată și prin modul de filmare, regizorii recurgând la grosplanuri și zoom-uri bruște pe fața personajelor ca să dramatizeze și mai mult situația. Un exemplu grăitor este scena în care măcelarul se folosește de soacra lui Marcel Tapioka ca să-l ademenească pe Louison. Clapet afișează o expresie facială diabolică, încercând să înfricoșeze femeia bătrână, știind că noul angajat va sări în ajutorul ei. Planul dă greș, singurul lucru pe care-l stârnește femeii este o confuzie generală.

Am avut șansa să văd filmul la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) fiind proiectat în cadrul secțiunii A Pitch Black Anthology. Vă recomand cu mare căldură filmul, următoarea proiecție fiind programată duminică în data de 21 iunie 2026, îl puteți vedea la Cinema Florin Piersic de la ora 21:00.