Să ne amintim de Marfa și banii - TIFF 2026

Un reper indubitabil al cinemaului românesc! Filmul de debut în lungmetraj al lui Cristi Puiu, prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în 2001, în cadrul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs, premiat în Grecia, Franța, Germania, Argentina, Italia. Cu Marfa și banii debuta regizorul Cristi Puiu, neștiind că filmul acesta va deschide porțile afirmării pe plan internațional a cinemaului românesc. Și l-a deschis, marcând un început favorabil. Așa încât pelicula din 2001 continuă să fie considerată și azi momentul fast care a dus la ceea ce s-a numit mai târziu noul val românesc. Film-prag, creație de referință în filmografia autohtonă postdecembristă.

S-a scris mult despre Marfa și banii, peliculei i s-au adus destule elogii meritate, desigur, dar nu voi merge în această direcție pe cât posibil. Nu vreau să repet tautologic niște merite, cum ziceam, incontestabile. După 25 de ani, raportarea la valoarea intrinsecă a producției devine normă și mărturie în timp, mai clar identificate și cuantificate estetic. Trama acțiunii aduce în prim-plan confruntarea dintre două lumi antitetice din perioada tranziției. Pe de o parte, lumea unor tineri încă naivi, plini de speranțe și lumea interlopilor fără scrupule în incipientă dezvoltare. Camera ne introduce firesc în cotidianul abrupt, decupează secvențe din viața unor oameni mărunți, familia lui Ovidiu (Alexandru Papadopol) ce ține o mică băcănie de cartier. Atmosferă de reality show cât se poate de concludent, cu prețuri înainte de reforma monetară din 2005, când se plătea cu milioanele. Un coș zilnic de produse alimentare costa atunci 47.500 lei! Documentar pentru perioada respectivă. Muzică de cartier în fundal, cu voci de copii, plin de mașini Dacia 1300 prin parcări, lipsa zahărului în toată Constanța, limbaj colocvial, chiar licențios, stil realist-minimalist, elemente ce fixează mediul social înconjurător în cadre semnificativ autentice. Marfa înghesuită în neîncăpătorul butic, bucătăria mică. Baxuri și rafturi. Detalii, amănunte importante, fleacuri memorabile ce amintesc de crearea unor spațialități conjuncturale specifice, precum sticla de lapte (din comunism) din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile al lui Cristian Mungiu. Mama lui Ovidiu, Luminița Gheorghiu, doamna Cati, cum i se spune, absolut autentică. Mica afacere de familie e redată, din primele secvențe, în tot ce are mai caracteristic. Introducerea în acest mediu familial-bișnițăresc e foarte bine realizat și trezește o simpatie pentru hărnicia celor ce încearcă să se descurce în acest început de lume nouă românească. Aici intră cu bocancii tupeului fără margini "super-patronul" misterios Marcel Ivanov, licheaua dominatoare, "dom Marcel", adică Răzvan Vasilescu, ce afișează constant o răceală și o aroganță imperturbabile. Aroganța lui e însoțită de un limbaj grețos. Îl întreabă flegmatic pe Ovidiu: Când te caci? Dimineața sau seara? Cei care se cacă seara m-au trădat. E limpede că propunerea lui de a transporta 6 pachete cu "substanțe medicamentoase" de la Constanța la București e dubioasă, ilegală. Dar Ovidiu face pactul cu dracul pentru o sumă frumușică de bani. Va porni la drum împreună cu Vali, șmecherașul tipic de București, interpretat la fix de Dragoș Bucur și cu prietena acestuia Betty (Ioana Flora), personaj mai mult decorativ pentru supușenie și prostie.


Filmul este un road-movie candid, "cu tentă spre thriller"(s-a spus), fără violențe și pistoale, de a cărui liniaritate spectatorul se convinge pe parcurs, deși mici incidente nu lipsesc pe drum, cum ar fi o vagă și suspectă urmărire. Cu toată monotonia instalată în rularea pe șosea a celor trei, tensiunea deznodământului așteptat crește, se întețește la fel de încordat ca în celebrul film al lui Spielberg Duel, atins de aceeași liniaritate a acțiunii. Desigur, Cristi Puiu a avut ce învăța de la Spielberg, e limpede. Aparența de thriller rezidă în escaladarea acțiunii într-un conflict deschis cu urmăritorii suspecți din jeep-ul roșu, ceea ce nu se întâmplă. Scenariul alege să alunece spre confruntarea cu moartea: cei trei din jeep mor într-un accident bizar. Tot dinspre thriller, fals thriller, bate titlul filmului lui Cristi Puiu, care aduce cu Take the Money and Run / Ia banii și fugi, debutul lui Woody Allen din 1969.

S-a mai spus că Marfa și banii e un film-cult frescă a societății postdecembriste, ceea ce mi se pare exagerat. Eu mă mulțumesc să-l văd așezat pe felia lui de introspecție acidă a infiltrării mafiei în sânul societății românești mereu în cumpănă.