Medalion Isabelle Huppert - La Pianiste / Pianista la TIFF, 2026

Mignonă, firavă, plăpândă, roșcată și cu tenul pigmentat ca de adolescentă sortită a trece neobservată, Isabelle Huppert ar fi fost inclusă în categoria "antistar" de Ecaterina Oproiu, alături de Giulietta Masina, Julie Christie sau Jeanne Moreau, etichetate așa în celebra sa carte Un idol pentru fiecare, scrisă în 1970. Cu o filmografie impresionantă, peste 120 de filme, remarcabila actriță franceză a jucat în drame psihologice complexe, punând în evidență frumusețea inteligenței feminine în stare pură. Pură sau pervertită, după cum vom vedea. De ce "antistar"? Deoarece, în antiteză cu "epoca de aur a idolilor" adulați cu frenezie, cuprinși în mitul erotismului fluturat ca stindard al succesului, al cărui vârf de atac publicitar devenise, în Franța, Brigitte Bardot, problematizările de tip psihologic din filmele de artă au intrat într-un con de umbră nemeritat, dar sesizat obiectiv de critica de specialitate. De la La Dentellière / Dantelăreasa din 1977 la filmul lui Michael Haneke din 2001 La Pianiste / Pianista sunt 24 de ani, iar de la lansarea Pianistei la reprogramarea în cadrul TIFF-ului 2026 sunt încă 25 de ani. O viață de om, o carieră fulminantă pentru o actriță de excepție care a marcat în mod personal cinemaul francez și cel mondial din ultimele decenii. Pentru rolul delicatei Beatrice (zisă "Pomme") din Dantelăreasa, Isabelle Huppert a fost nominalizată la Premiul Cèsar pentru cea mai bună actriță în 1978. Pentru rolul profesoarei de pian Erika Kohut din Pianista a fost răsplătită cu premiul Cea Mai Bună Actriță la Cannes 2001. Filmul a mai primit două distincții prestigioase: Marele Premiu al Juriului și premiul pentru Cel Mai Bun Actor acordat tânărului Benoît Magimel. Explicabil de ce filmul multipremiat a fost programat la actuala ediție a TIFF-ului la secțiunea 25 Years Later. Este, fără îndoială, un film de referință, despre care e bine să ne amintim.


O iubire imposibilă trece din filele romanului Die Klavierspielerin scris de Elfriede Jelinek, scriitoare austriacă laureată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în subiect de film amprentat psihologic în producția lui Michael Haneke La Pianiste. Focusarea psihologică se face pe Erika, profesoară de pian severă și ambițioasă în plan profesional care lucrează în cadrul Conservatorului de Muzică. O femeie firavă, trecută de prima tinerețe care trăiește împreună cu mama sa, Annie Girardot. De menționat că, alături de celelalte merite ale peliculei, prezența la senectute a starului francez Annie Girardot sporește prestigiul producției. Recunoaștem în "La mère" persoana care i-a distrus fiicei copilăria și adolescența supunând-o calvarului însușirii artei pianistice. Nu a ajuns vedetă în lumea muzicii, cum și-ar fi dorit mama ei. E doar profesoară de pian specializată în Schubert și Schumann. Conviețuirea nu e dintre cele mai fericite, dar certurile lor se termină, de obicei, în gesturi de iubire tandră din ciclul înduioșător mamă - fiică. Mama îi insuflă permanent ambiția de a fi performantă în ceea ce face, chiar și la această vârstă, urmărindu-i îndeaproape activitatea și participând alături de ea la recitaluri, concerte. Erika dă lecții particulare pentru cei ce aspiră la performanțe în domeniul muzicii. Printre ei, o fată Anne și un tânăr talentat ce urmează să dea admitere la Conservator, Walter Klemmer, cunoscut de la un recital cu puțin timp înainte. Viața austeră a Erikăi, cu multe repetiții și renunțări, a îndepărtat-o din zona afectivității, dar refulările sexuale palpită în ea clandestin. Este o masochistă. Tânjește în secret după acuplări, iubiri frenetice, urmărește filme erotice explicite în cabinele unui magazin de reviste și casete video, își mutilează cu o lamă organele genitale. Duce o viață dublă, ascunzându-și intimitatea masochistă. Dă verdicte profesorale dure: "Schubert nu e o plimbare prin parc." Pentru a-și sancționa învățăceii, îi îndârjește premeditat în studiul lor: "Un pianist trebuie să aibă nervii tari". Dar nu se vede pe ea cât de slabă este în fața impulsurilor erosului. Sau, pentru a nu-și recunoaște slăbiciunea, severitatea din activitatea profesională se revarsă și în plan intim și degenerează în masochism. Plăcerea nu e trecută prin filtrul iubirii. Ea nu poate iubi. În mod paradoxal la un om cu sensibilitate artistică, rigiditatea temperamentală a transformat-o într-o ființă ciudată, cu apucături malefice, total dezorientată în plan sentimental-afectiv. Cariera i-a atrofiat simțirea umană. Ea ascunde și reprimă cât poate impulsurile atracției fizice față de o altă persoană, dar pune garda jos când Walter cel zglobiu începe să-i trezească interes. Riscurile meseriei. Nu numai că-l simpatizează, dar vrea și să-l domine.

Apropierea dintre ei este oglindită în plan conflictual ca opoziție între normal și anormal. Raportul de putere se schimbă. La început ea impune reguli. Desigur, Walter este încadrat în luminile firescului real, face hochei, respiră aerul normalității. Pe când ea aduce în realitate abisurile și prăbușirile psihice ale unei perverse care a îmbrăcat hainele întunericului. Se lasă pradă unei perversități nedorite, dar acaparante în așa măsură încât Walter o respinge și o deplânge. Scenele de erotism sălbatic sunt însoțite de reacții bizare din partea ei. Îi cere, cu autoritate, să respecte indicațiile dintr-o scrisoare, îl provoacă, abulică, îi ordonă să stea cu fața la ea, vomită brusc, dezgustată subit, cere să fie bătută sau se lasă ca moartă în îmbrățișările lui, neparticipând. Răutatea și o incipientă gelozie o îndeamnă să-i facă rău studentei Anna, sluțindu-i degetele după un concert. Disperată, constată că e imună la sentimentul iubirii, în ea trăiește numai instinctul orb. Edificatoare este secvența când încearcă să-și recupereze sentimentul iubirii îmbrățișându-și agresiv mama noaptea în pat. El, Walter, o judecă, ridicându-se semeț din această rătăcire: "ești bolnavă", "dragostea nu-i totul". Rămâne ca ea să acționeze. Cum? Suspans total, bine tensionat în final. Complexitatea trăirilor acestei introvertite excentrice este marca dată personajului de interpretarea magistrală, de mare finețe, a actriței Isabelle Huppert. Un medalion.