Mâna întinsă care spune o poveste în epoca rețelelor sociale - Auru / Sicko la TIFF, 2026

Premisa încurcăturilor prin care trece o pereche de tineri kazahi este simplă: soțul nu reușește să se angajeze, s-a mai încurcat și cu tot felul de împrumuturi, iar soția, pe deasupra, nu știe cum să-i spună vestea cea mare, anume că vor avea un copil. Cum soluțiile cele mai îndrăznețe vin din disperările cele mai adânci, la fel le vine și lor ideea să se dea bolnavi. Mai precis, ea să se dea bolnavă. De ce boală, vă întrebați? Alegerea este foarte simplă, se află aproape în fiecare campanie de strângere de fonduri. Iar asta din două motive: tratamentele sunt adesea foarte scumpe și, foarte important, este o nenorocire ce pare să lovească din senin, atât pe păcătoși, cât și pe cei virtuoși, atât pe bogați, cât și pe săraci. Ați ghicit, este vorba despre cancer. Inițial trebuiau să anunțe venirea unei vieți. Acum sunt gata să adune bani pentru prevenirea unei morți. Stranie și tristă învățătură despre solidaritatea umană.


Succesul campaniei lor se transformă rapid într-un coșmar, pentru că nevoie de bani au mulți și, mai rău decât atât, mulți sunt în stare de orice pentru ca să-i aibă. Violența se dezlănțuie aproape în fiecare secvență, încât te întrebi care este tema reală a filmului: viclenia pentru bani sau încrâncenarea cu care oamenii sunt dispuși să lupte pentru a-i avea.

Cum spuneam, ideea conflictului este destul de rudimentară, însă execuția filmului este impecabilă. În primul rând, interpretarea protagonistului masculin (Ayan Utepbergen) este extraordinară în a exprima ipocrizia unei masculinități provocate de propria impotență. Acesta trece de la amenințări la violență, de la promisiuni și smiorcăieli la cruzime cu o naturalețe care te face să te întrebi dacă nu cumva toate astea erau deja asumate în personalitatea și valorile lui mult înainte de a dezlănțuirea evenimentelor. Și, foarte important, acesta exprimă în tușe precise dezvoltarea viciului lăcomiei de la un nivel să-i zicem normal și nefericit la o capcană patologică și dezumanizantă.

Interioarele se contractă și se dilată în ritmurile acțiunii. Domină tonuri verzui bolnăvicioase, care sugerează obsesia și frica personajelor față de propriul insucces. Ironic, apare și groaza și pocăința în fața propriului succes, mai ales atunci când este comparată cu suferința reală a unei bolnave.

Dincolo de problemele sociale reale, există însă o doză importantă de artificialitate în echilibrul scenariului. Aceasta nu este neapărat stridentă, ci ține de o acaparare a publicului, de o încercare în a-l atrage și a-l face să empatizeze cu protagoniștii, pentru ca apoi atitudinea să se schimbe, să fie din ce în ce mai critică și mai nuanțată.

Căderea tragică din rău în mai rău rămâne strict concentrată asupra protagonistului, ceea ce o face foarte ușor de urmărit. Din păcate, nu este explorată nici în sensul ramificațiilor lumii interlope, nici înspre o critică social-economică a acestei lumi post-sovietice. Personajele cele mai agresiv-violente, un cuplu de tineri dependenți de cocaină, vorbesc într-adevăr rusa, dar în rest diferențierile etnice sau de clasă sunt ignorate.

Dacă intriga filmului a fost comparată cu Gisaengchung / Parasite, aș spune că pentru noi, românii, premisele sunt mai aproape de anii tranziției decât de preocupările artistice izvorâte din situația actuală.

În concluzie, Auru / Sicko o extrapolare pe meleaguri kazahe și o exploatare cu mijloacele rețelelor sociale a istoricului sfat "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de mâncare". Chiar dacă probabil nu va face istorie precum borna de hotar a lui Nae Caranfil, filmul este un thriller reușit și un studiu psiho-sociologic al lăcomiei bine închegat, încă una dintre ofertele aparte pe care TIFF-ul le aduce publicului românesc.