Actorul în cauză, pe numele lui Sergiu Voloc, se autodefinește ca răzvrătit fără limită împotriva tuturor nedreptăților și absurdităților din lumea asta confuză. Și cea mai aberantă dintre absurditățile de care se lovește este cea a prezenței statuilor lui Lenin din spațiile publice, acum la atâția ani de la căderea comunismului. El acuză vehement mentalitățile înțepenite în dogmatism comunist, prezente în proporții îngrijorătoare în Republica Moldova. Impune oficialilor ruși să vorbească românește, limba oficială a statului.
Accepția îndeobște cunoscută a cuvântului pion din titlu te duce cu gândul la pasiunea nedezmințită a liderului sovietic pentru jocul de șah, dar sensul dorit, împletit oarecum subiacent cu cel al pasiunii pentru șah, este de "luptător pentru o cauză", fermentul încorporat și exploatat filmic este Sergiu Voloc, personaj, interpret, combatant. Un pion mic, piesă mică dintr-un angrenaj uriaș, dar și un nod în gâtul mitului creat exagerat în jurul lui Lenin. David nu l-a ucis pe Goliat?
E introdus un mix de imagini reale: Ursula von der Leyen, Donald Trump, Emmanuel Macron, Maia Sandu, ba chiar și Vladimir Putin. După inserarea acestor imagini-document cu lideri mondiali vorbind proteguitor (fără Putin) despre integrarea Moldovei în UE, intră în scenă turbulentul personaj-actor și schița de portret făcută de părinți: Nadejda Voloc și Ion Voloc. Mama recunoaște că "o fost o problemă cu el", "era agitat de la naștere", "s-o suit pe scară și o căzut cu capul în jos pe beton." Nu doarme noaptea din pricina problemelor care îl frământă. El vrea să aibă un sens în viață, nu să se alinieze platitudinilor existențiale: casă, masă, familie, fântână. Pentru a se lămuri, Sergiu cere analiză psihiatrică, se supune unui tratament, dar obsesia în legătură cu persistența statuilor lui Lenin în viața cotidiană a oamenilor de azi îl macină în continuare.
Actor talentat dar prost plătit, el încearcă diferite forme de subzistență, printre care se angajează să aducă 500 de vizitatori pe săptămână la "muzeul lui Lenin". În "camera roșie" a muzeului, cu portrete și busturi imense ale clarvăzătorului idolatrizat, se imaginează în pielea și costumația adecvată a unui soldat, marinar, general din armata roșie. Prosteli. În fața copiilor aduși de la școală, repetă, ironic și flegmatic, îndemnul "învățătorului comunist" cuvintele înscrise cândva cu litere roșii (cum altfel?) și pe pereții școlilor din România anilor de glorii sovietice: Învățați, învățați, învățați! Cuvinte nostalgice, rămase în conștiința colectivă a generațiilor trecute ca lozinci propagandistice.
De-a dreptul paradoxal și de neînțeles rămân declarațiile unor bătrâni, filmați în prim-plan, care nu se pot desprinde de crezământul în liderul sovietic nici azi. Regizorul exprimă aceeași nedumerire: "În Moldova există un absurd politic foarte puternic: oamenii care vor integrare europeană, dar care în același timp îngrijesc statui ale lui Lenin ca pe niște relicve sacre."
Revolta lui Sergiu Voloc împotriva acestei situații stranii e nu numai motivată, dar chiar efectivă. Și nimeni nu reacționează la această stare de lucruri. Îndârjirea lui de a schimba o realitate împietrită, fetișizată excesiv se amplifică. Sufletul lui pulsează ca un cazan cu apă clocotită în fierbere continuă. Se adresează oficial autorităților, dar acestea nu-l bagă în seamă. Atunci continuă lupta de unul singur. Merge până la a acționa cu barosul asupra statuilor purtătoare de simboluri căzute în dizgrație. "Liderul bolșevic a rămas fără cap" se anunță la știri.
Urmează consecințele. E arestat și încarcerat pentru o cauză din 2022. Din echipa care a însoțit și prezentat filmul la Cinema Arta, el a lipsit. Luptătorul (cu morile de vânt) e în închisoare ispășindu-și vina de a fi încercat să îndrepte "orânduiala cea crudă și nedreaptă" care mai persistă în Republica Moldova, ieșită, iată, nu total, din comunism. În schimb a fost prezentă la premieră mama lui Sergiu, Nadejda Voloc, care a înduioșat asistența prin declarațiile ei.
Despre muzica pe versurile și vocea lui Sergiu (nu întotdeauna de bună calitate, dar hotărâtă) regizorul spune că "funcționează aproape ca un jurnal interior al personajului". Dragoș Turea a făcut din Sergiu Voloc un personaj, un personaj mai mult decât veridic, un erou ce stârnește simpatie și admirație pentru actul lui de curaj.