După ani buni în care aproape tot ce venea de la Răsărit nu era judecat de lumea culturală după valoare, ci în conformitate cu istoria recentă şi influenţele geopolitice, iată că relaţiile artistice cu această zonă esenţială pentru cultura lumii se reiau încet-încet. În teatru, s-au pus deja bazele unei serii de schimburi, au fost traduse texte noi ruseşti şi s-au montat spectacole, urmând ca Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu să includă în ediţia sa din acest an un Sezon Rusesc, alcătuit din spectacole noi.
La Teatrul foarte Mic, Gianina Cărbunariu a montat Terorism, un text-vedetă al noii dramaturgii ruseşti, autorii săi, fraţii Presniakov, fiind unii dintre cei mai "occidentali" dramaturgi ruşi ai noului val. Terorism a avut premiera internaţională la Londra, fiind tradus şi montat la Royal Shakespeare Company.
Nu mai puţin apreciat este Vasili Sigariev a cărui Plastilină a sedus doi regizori aproape în acelaşi timp - Radu Afrim l-a pus în scenă la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, iar Vlad Massaci, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu. Zona independentă îşi are şi ea "hitul rusesc" în această stagiune, acesta fiind dat de piesa lui Evgheni Grişcoveţ, Oraşul, montată la Teatrul Act de Cristi Juncu.
Toate aceste spectacole se joacă cu succes la noi pentru motivul simplu că întâmplările şi personajele lor sunt credibile şi emoţionante pentru spectatorul român. Societăţile post-comuniste au în comun o serie de situaţii, evoluţii (sau in-voluţii), o serie de transformări ale umanităţii sub apăsarea unor presiuni sociale, politice, economice similare, de unde şi sentimentul de regăsire în ceea ce se întâmplă pe scenă. Dacă dintre toate textele pomenite mai sus, Terorism are o construcţie şi personaje mai cosmopolite, de întâlnit în mai multe locuri din lume, profilul marginalului "înghiţit" de o societate ostilă (Plastilină) sau criza de identitate a bărbatului prizonier al unui mediu urban arid (Oraşul) sunt mai uşor de înţeles şi mai emoţionante pentru trăitorii în contexte similare. Felul în care arată oraşele post-comuniste, degradarea societăţii, sfâşierea plasei de siguranţă economică întreţinută artificial de regimurile comuniste şi deteriorarea vizibilă a raporturilor dintre oameni, toată această junglă post-comunistă are o relevanţă deplină numai pentru cei care se zbat zilnic în ea. Chiar dacă "radiografia" poate spune ceva şi privitorului din exterior, căruia îi oferă repere pentru o mai bună cunoaştere a zonei.
"Asaltul" noii dramaturgii ruseşti asupra scenelor româneşti e un semn bun atât pentru o firească reconectare la cultura rusească, cât şi pentru impactul dramaturgiei contemporane asupra spectatorului de la noi, care încă preferă clasicii. Nu din vina sa, ci pentru că, până de curând, i s-au oferit doar poveşti străine lui.