Început de stagiune la Teatrul Maghiar din Cluj - Pentru un DA sau pentru un NU

Noua stagiune s-a deschis la Teatrul Maghiar din Cluj cu premiera Pentru un DA sau pentru un NU de Nathalie Sarraute în regia francezului Patrick Le Mauff. Noul val francez ajunge târzior, ridat şi prăfuit bine pe malurile Someşului. Montarea acestei piese obscure şi liniare ca derulare dramatică aş spune că este un moft, dacă n-ar fi la mijloc o strategie transparentă. Regizorul Patrick Le Mauff este, probabil, un om de teatru influent la el acasă, un manager de festivaluri şi legăturile de promovare reciprocă se consolidează şi în acest fel. În politica susţinut culturală se ajunge şi la colaborări sau la compromisuri de acest fel. N-ai ce-i face!

Pentru spectatorii fideli ai acestui teatru, asaltaţi şi chiar răsfăţaţi cu montări ambiţioase şi răsunătoare, recenta premieră nu reuşeşte să se înscrie pe linia succeselor cu care au fost obişnuiţi. Activitatea Teatrului Maghiar la sfârşitul stagiunii trecute, mai precis în luna mai, a culminat cu "Zilele Harag", adevărată sărbătoare a teatrului ardelean. Directorul Tompa Gábor şi colectivul de actori de aici au dat totul din ei cu acest prilej, aşa încât au pornit acum, în toamnă, mai timid, poate epuizaţi în bună măsură şi nerefăcuţi după acel maraton de mare succes.

Pentru un DA sau pentru un NU aduce în lumina rampei un discurs oscilant, bazat pe despicarea firului de păr în patru prin analiza amănunţită aplicată unei relaţii de prietenie, cu fluctuaţiile motivării reacţiilor, atitudinilor, afinităţilor, cuvintelor lipsite de semnificaţie în aparenţă. Numai întoarcerea pe toate feţele a replicii "Asta deja înseamnă ceva" durează cam un sfert din timpul spectacolului, punând în evidenţă nuanţările interpretării gesturilor trecute în cutia de rezonanţă a partenerului de discuţie. Acest gen de reprezentaţie-dezbatere (între două personaje, cărora li se adaugă încă două pentru scurt timp) este interesant în sine, dar nu vrăjeşte prin spectaculozitate.

Textul bogat în replici edificatoare pentru sondarea interiorităţii personajelor prilejuieşte celor doi protagonişti Hatházi András şi Dimény Áron minunate posibilităţi de valorificare a potenţialului lor actoricesc. Impecabilă şi contribuţia episodică a cuplului Orbán Attila şi Laczó Júlia. Sărac decorul, simpliste costumele Carmencitei Brojboiu. Aşa se intră în analizarea obişnuitului ce poate trece drept banalitate. Intenţia e clară. Simplitatea în toată goliciunea ei nu exclude cocoaşa problematizării. Sugestive scaunele "ionesciene" aşezate ca la o dezbatere cu analişti lipsă. Sugestiv mărul aşezat între cei doi ca simbol al discordiei sau al apropierii prohibite.

Se pare că Teatrul Maghiar şi-a luat un moment de respiro. Sperăm cât mai repede să reintre în ritmul cu care ne-a obişnuit.