Cei duşi şi cei introduşi - The Departed

The Departed (Cei duşi, în traducere literală) este cel mai recent film semnat Martin Scorsese. Este un remake după hongkonghezul Infernal Affairs (2002), şi cei care au văzut originalul tind să prefere finalul de acolo. Eu nu am văzut originalul, ca atare nu pot compara; dar finalul filmului lui Scorsese - mai precis, ultimele 5 secunde - mi s-a părut neaşteptat de dezamăgitor...

Titlul (care, în original, făcea o frumoasă trimitere la Joyce şi la al său The Dead) a fost schimbat în Cîrtiţa. Ar fi trebuit Cîrtiţele măcar, pentru că este vorba de cel puţin doi informatori infiltraţi în această poveste superviolentă cu poliţie vs. mafie. Referirea la Joyce capătă şi mai mult sens dacă ştim că lumea aceasta violentă (de)plasată la Boston este populată cu mulţi irlandezi, care-au adus în Lumea Nouă - vorba Monei Muscă - propriile conflicte (de aici mafia) şi propriul catolicism (de aici conflictele interioare). Şi mai are sens pentru că un personaj chiar citează din Portretul artistului în tinereţe al lui Joyce, în film, după cum există o referire la "singurul preşedinte irlandez" din istoria SUA: JFK.

Scorsese a reunit o galerie spectaculoasă de actori, şi acesta este cel mai bun lucru din film: să-i vezi, pe acelaşi generic, pe Jack Nicholson şi pe Martin Sheen, pe Leonardo DiCaprio şi pe Matt Damon, pe Ray Winstone şi pe Alec Baldwin este, din start, un cap în gura box-office-ului... Al doilea lucru foarte bun este felul în care Scorsese spune povestea: "din scurt", economic, fără fiţe şi fără înflorituri inutile. Mă rog, "scurtimea" e relativă (filmul durează, totuşi, 2 ore şi 21 de minute), dar este meritul regizorului - şi al celor trei scenarişti - că acest lucru nu se simte: filmul te ţine, cap-coadă, cu sufletul la gură. Apoi, dincolo de performanţa de Oscar a lui DiCaprio (care este pur şi simplu uluitor!) şi de un Mark Wahlberg redescoperit (niciodată mai intens ca în acest film!), există o foarte bună prestaţie a unei actriţe subfolosite pînă acum (Vera Farmiga) în singurul rol feminin de substanţă.

Cu toate aceste calităţi (cărora trebuie adăugate contribuţiile colaboratorilor fideli ai autorului lui Taxi Driver: directorul de imagine Michael Ballhaus şi monteuza Thelma Schoonmaker), filmul lui Scorsese nu este nici pe departe(d) din aceeaşi plămadă cu capodoperele sale... Finalul à la "student UNATC" (acel şobolan care-şi face apariţia pe balustrada balconului) e una din cauze.