Oscar 2007 is Departed

În anul 2002, Way Keung Lau şi Siu Fai Mak aduceau pe piaţă cinematografică mondială un excelent policier vorbind despre gangsteri, prietenie, trădare, încredere... şi deontologie. O poveste ţîfnoasă, crudă, solidă. Filmată de "coolt"-cameramanul Chris Doyle! Hollywoodul a mirosit imediat prada şi, după cum îi stă bine vulturului, a pus mîna pe drepturile de re-editare a poveştii.

William Monahan, scenaristul poveştii americane - oscarizat şi el pentru adaptare - afirma că nu a urmărit demersul filmic hongkongonez pentru a se putea distanţa de evoluţia istoriei asiate şi pentru a putea lăsa spaţiul necesar viziunii ulterioare a lui Martin Scorsese. O viziune care se rezumă... la un şobolan! Unul nostim, dar totuşi... doar unul singur.

Şobolanul. Cadrul de final al filmului e traversat de un şobolan făcînd echilibristică pe balustrada unul balcon. Înăuntru tocmai se căsăpiseră pionii poveştii. Ceva mai înainte, pionii îl scuturaseră de viaţă pe grangure.

Fără să fie la nivelul găselniţei lui Lynch cu pasărea mecanică din Blue Velvet, şobolanul lui Scorsese poartă cu sine ironia şi, în acelaşi timp, gentileţea unei remarci pe care spectatorul trebuie să o fi avut în minte după rezolvarea (pînă să fie Cîrtiţă în limba română, departed e gone away, past, sau dead, în limba engleză!) fiecarui personaj implicat în jocul narativ: fiecare şobolan din poveste o cam sfecleşte, iar asta e perfect, nicicare nu merita altceva! Eliberînd şobolanul în cadru [sic!], Scorsese duce finalul într-un evaziv moral suficient împăcării oricui: avem într-o parte o replică mock alintînd în această notă întreaga poveste, în răspăr, dar avem şi reprezentarea vie a ceea ce personajele au fost fiecare pentru celălalt, un fel de act etic.

Eu mă poziţionez în prima echipă, a celor care neagă rolul moralizator al şobolanului adulmecînd alene drumul pe îngusta bară metalică. Pentru mine şobolanul rămîne să fie o adresare directă spectatorului, o ghicire a gîndului său, o ironie la adresa întregului film dar şi la adresa a ceea ce şobolanul, în echilibristica sa, secţionează imaginar: clădirea senatului sau o catedrală? Remarca finală ar fi una de acest tip: chiar dacă şobolanii ăştia din povestea de pe ecran s-au cam stins, încă mai îs destui în zonă; animalul ăsta real vine să-i indice, tăindu-le calea!

Şi? Pînă la urmă la ce se rezumă toate acestea?

The Aviator?... Scorsese chiar îşi dorea Oscarul! Iar acum The Departed? Ce ironie a sorţii: cel mai inspirat, cel mai tulburător regizor, Creatorul reveriilor (sub)urbane şi umane ale deceniului cinematografic 8... să primească distincţia Academiei Americane nici măcar pentru cel mai slab film al său nominalizat (The Aviator), ci chiar pentru unul care nu-i aparţine, în fapt.. cu toată cazna echipei sale de a-l scoate creator încă o dată... Pe scenă, copiii de aur a Hollywood-ului - Coppola, Spielberg, Lucas - aşteptînd al patrulea horseman să-şi ridice decoraţia pentru... că a jucat binişor rolul dublului Keung Lau & Fai Mak. La fel cum şi Leo di Caprio şi Matt Damon s-au achitat onest în rolurile lui Tony Leung şi Andy Lau.

Însă lucrurile nu se văd astfel de la înălţimea starurilor Hollywoodului. De acolo vin astfel de mesaje: announcer-ul american al Oscarurilor a trimis filmul Infernal Affairs în originile lui japoneze [sic!]; Cameron Diaz, acordînd un Glob de Aur lui Departed, afirma că Scorsese a re-făcut filmul "Internal" Affairs. Recomandînd unui bun prieten filmul asiatic, mi-a spus că nu-l interesează decît abordarea cazului în simţirea americanului...

Martin Scorsese ia premiul de regie în faţa lui Alejandro Gonzales Inarritu. Dacă judecata în acest caz ar putea fi acoperită de o oarecare logică specifică locului - aceea care l-a privat şi pe Scorsese dintr-a se vedea distins pînă la Goodfellas - că e încă / prea tînăr, nimic cinematografic nu poate motiva alegerea Cîrtiţei ca Film mai bun în faţa lui Babel! Căci odată ajunse în fruntea tabloului cinematografic al anului 2006, Babel are cel puţin un imens atu în faţa lui The Departed: originalitatea!