Departe(d)

Aud că s-a întors Scorsese, de ce a fost plecat undeva? Aşa se pare, cel puţin referitor la filmele preferate de fanii lui: Mean Streets, Taxi Driver, Raging Bull, Good Fellas, Casino. Da.

În 2006, Scorsese revine la genul său predilect, o întoarcere la formă şi pe străzile crimei (I mean Mean Streets)! Cu al doilea remake din filmografie (după Cape Fear din 1991), The Departed, adaptarea apreciatului thriller hongkong-ez Infernal Affairs de Andy Lau (prima parte a trilogiei). S-a mai zis că omul dă înapoi ce au luat Asian New Wave de la el, de la John Woo, până la Park Chan Wook şi Kim Ji-Woon. Dar cei care n-au văzut Afaceri interne (cu un scurt periplu pe ecranele noastre), nu au de ce a se teme. Scenaristul William Monahan (Kingdom of Heaven), a mutat acţiunea în Boston (filmat în New York!), unde se devorează între ele cîrtiţe şi şobolani, trădători şi infiltraţi, în poliţie, cât şi în mafia irlandeză locală. Este al treilea film al lui Scorsese cu Leonardo DiCaprio (după Gangs of New York şi The Aviator), care s-a maturizat şi a absolvit şcoala Scorsese (cu tot cu diploma în cinefilie şi un proiect de viitor despre Theodore Roosevelt).

Tema dublului este miza jocului în Departed, iar Matt Damon este oponentul lui Leo. Temele filmului m-au dus cu gândul la ce ar fi făcut Brian De Palma cu acest subiect cu care e foarte familiar. Aş fi vrut să fiu hiper-entuziast, dar mă încăpăţânez să vreau mai mult de la Scorsese, stilul de filmare e diferit aici, cadre scurte, montate rapid în defavoarea planurilor lungi, atmosferice, cu toate că finalul din film e întunecat şi nihilist, iar cinismul lui Scorsese e la apogeu.

Dacă Black Dahlia e un film despre corbi (necrofagi), şobolanii lui Scorsese sunt mai răi, pentru că se hrănesc cu orice, distrug dar şi părăsesc corabia. În epoca actuală politică, aş zice că vrea să spună ceva despre America, paradisul pierdut al unei generaţii romantice. Cât despre titlu, el zice mult prea multe, "dearly departed", pe limba lui James Joyce (şi a ultimului film al lui John Huston, The Dead). Doar sunt irlandezi şi beau Guinness şi Jameson.

Oy! Acuma, dacă asta va fi intrarea lui Marty la Oscar (unde iar se bate cu Clint şi mega-filmul său de război Flags of Our Fathers), problematic. Dar va fi cel mai mare succes comercial din cariera lui, şi asta în primul rând datorită cast-ului. Mr. Devil himself, Jack Nicholson, joacă pentru prima oară într-un film de Scorsese, rol care îi va aduce cu siguranţă a enşpea nominalizare la Oscar. Mark Wahlberg, Alec Baldwin, Ray Winstone, Martin Sheen şi Vera Farmiga, invenţia feminină din poveste a lui Monahan, contribuie la povestea dramatică, epică şi violentă care putea fi tradusă mai util decât titlul de inspiraţie Animal Planet Cârtiţa (El Topo, anyone?), ceva mai comercial, gen Trădare şi moarte la Boston. Care e şi un sinopsis succint al filmului.

Ca de obicei soundtrack-ul are pe el prietenii lui Marty, prieteni vechi, The Rolling Stones (despre care Scorsese face acum un documentar), cu Gimme Shelter şi Let it Loose, şi noi, Roger Waters, a cărui piesă, Comfortably Numb e cântată tot de prieteni vechi, Van Morrison şi The Band (de pe The Wall live in Berlin). Piesa lui Waters e cel mai aproape de ceea ce se întîmplă în film, "When I was a child I caught a fleeting glimpse / Out of the corner of my eye. / I turned to look but it was gone / I cannot put my finger on it now. / The child is grown, the dream is gone /I have become comfortably numb." - Mai e mult până departe? / - Nu, am ajuns.