Miruna Runcan este unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care îi cunosc. Acut inteligentă, aş putea spune. Cu o intuiţie, o forţă analitică şi o acurateţe în sinteză care te fac întotdeauna să te gîndeşti mult după ce citeşti ce scrie. Sau care te provoacă să-i reciteşti intervenţiile critice. Să le diseci ca să le digeri mai bine. Cronicile de teatru ale Mirunei Runcan sînt prelucrate luări de poziţie, receptări performative ale spectacolelor filtrate.
Miruna Runcan despică fenomenologia teatrului pînă în măruntaiele sensului temporal al unui spectacol. Fiecare cronică a ei ia pulsul mizei unei reprezentaţii şi al rostului ei în ansamblul mentalului cultural. Teatrul nu înseamnă doar joc actoricesc, regie sau detalii scenografice, deşi fiecare compartiment este perfect acoperit. În viziunea Mirunei Runcan, teatrul e baza discursivă a unui lung şir de reflecţii. Niciodată nu vorbeşte doar despre un spectacol, ci, întotdeauna, despre intersecţii estetice, despre rezonanţe stilistice. E o traficantă de noţiuni complementare. Miruna Runcan gîndeşte teatrul ca pe o plajă semantică în continuă fluctuaţie şi deschidere, şi transformă spectacolul în capital cultural.
Cea mai recentă carte a ei, Pentru o semiotică a spectacolului teatral (volum publicat în cadrul Bibliotecii Teatrului Imposibil, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006), umple un gol de interpretare aplicată a spectacolului, care, peste tot în lume, a avut efecte extrem de bine determinate. Miruna Runcan propune un ghid de teorie semantică bazat pe despicarea codului teatral, de la producerea pînă la receptarea lui. Accentuează raportul dintre teatru şi retorica socială, dintre text şi multiplele lui acumulări de sens în reprezentare, punctează coduri şi contexte dramatice, niveluri de discurs interferente, privilegiul stării in praesentia, ignorată de distribuitorii de fapt spectacular, identitatea convenţiei scenice. Întrebarea cu care începe cartea Mirunei Runcan este una fundamentală: "Este teatrul comunicare?". E întrebarea pe care se întinde toată tabla de şah a semioticii teatrale propuse de Miruna Runcan. Orice reprezentaţie teatrală comunică. Ce, cum, de ce şi prin ce citim în excelentul studiu al autoarei. Miruna Runcan e un vas comunicant al esenţelor teatrale tari. E-adevărat însă că, în România, primează teatrul de pluş.
P.S.: E ruşinos şi penibil faptul că Miruna Runcan nu a luat pînă acum nici un premiu UNITER pentru critică teatrală, în condiţiile în care este unul dintre cei mai valoroşi teoreticieni de teatru din România, analist cu sistem şi metodă, care riscă şi mizează pe concepte frisonante pentru alţii. Miruna Runcan sperie pentru că e mai deşteaptă decît majoritatea criticilor domestici. Şi asta o costă. E pe nedrept marginalizată într-un perimetru teatral sedentar şi autosuficient. Oare de ce? Pentru că nu comunică lucruri deja ştiute. Şi pentru că incomodează superficialitatea.