La Borat se merge cu sacul

Spun asta o dată pentru că la spectacolele în avanpremieră de la Bucureşti sălile au fost arhipline, dar şi pentru că sătenii din satul Glod, comuna Moroieni, judeţul Dîmboviţa, unde s-au filmat primele cadre acum doi ani, au anunţat că îi dau în judecată pe actorul Sacha Baron Cohen şi pe 20th Century Fox, care şi-au "bătut joc" de ei, i-au plătit cu patru dolari pe zi şi nu le-au semnat, vezi Doamne, contracte (vestea a apărut şi pe cel mai accesat site de film, imdb.com). Asta după ce s-a aflat că filmul conduce în box-office-ul american.

Borat a fost deja interzis în Rusia şi, mai de înţeles, în Kazahstan. Mi s-ar fi părut mai normal să fie interzis în Statele Unite, pentru că ţinta ironiilor şi răutăţilor nu e Kazahstanul, nici sătenii romi din Glod, darămite Rusia. Borat: Învăţături din America pentru ca toată naţia din Kazahstan să profite / Borat - Cultural Learnings Of America For Make Benefit Glorious Nation of Kazahstan este o combinaţie de Jackass şi Michael Moore, care mizează pe elementul-surpriză creat de americanii obişnuiţi confruntaţi cu comicul britanic Sacha Baron Cohen (pe post de jurnalist kazah). Locurile unde Cohen se duce în ipoteticul lui şir de reportaje TV - o biserică baptistă cu o slujbă de-a dreptul "horror", o întîlnire cu nişte feministe, o lecţie de şofat, o întrecere rodeo etc. - sunt haioase şi elocvente pentru un portret al Americii mărunte, văzute de la piciorul broaştei.

Mi se pare însă că scenariul pleacă la drum cu oareşce idei preconcepute despre America, pe care se încăpăţînează să le demonstreze, la fel cum mi se pare că mai degrabă ironizează intoleranţa de oriunde, nu numai pe cea a americanilor. Filmul are multe poante reuşite şi incorecte politic, rod al ciocnirii dintre întîmplare şi scenariu-regie, dar şi mult glod, dacă pot spune aşa, adică umor de proastă calitate şi de multe ori fără nici un fel de calitate. Scena bătăii dintre erou şi producătorul lui, amîndoi goi, e mai mult decît grotescă, dar am văzut că îi înnebuneşte pe spectatori.

Succesul filmului în Statele Unite ar trebui poate psihanalizat. Au americanii nevoie să se vadă luaţi la mişto într-un film pentru a-şi exorciza nevrozele? Simte naţiunea americană nevoia să somatizeze nişte conflicte interioare pe care altfel nu le poate numi? Mi se pare firesc succesul de casă din America, dar mă întreb dacă din toată această farsă americanii nu riscă să ia de bune multe lucruri, tocmai pentru că filmul se joacă cu trăsăturile unui documentar. De pildă, un român ştie că satul Glod e România, nu Kazahstan, şi că melodiile prelucrate ale lui Goran Bregovic sunt din Balcani, nu din Kazahstan. Mie Borat mi s-a părut o varză pe alocuri acră, dar care desfoaie totuşi dacă nu nişte adevăruri clare măcar sîmburii lor.


Şi altul:

Candoare şi tutun - Candy

Eroii din Candy, interpretaţi de Heath Ledger şi Abbie Cornish, iau pasiunea şi o consumă din vîrful degetelor pînă la ultimul fir. Nu numai că se iubesc, dar se şi cufundă împreună şi de bunăvoie în euforia drogurilor. Dezastrul e la un pas. Povestea de amor, începută ameninţător în beţia caruselului, se desfăşoară rolă cu rolă într-un mod aproape literal (filmul australianului Neil Armfield e ecranizarea cărţii lui Luke Davis). Candy (prezentat în competiţie în acest an la Berlin) n-aduce mari surprize la nivelul poveştii sau regiei, dar recuperează parţial prin actori.