Sălbaticul - Borat

Cine e evreu, poartă mustaţă, arată în acelaşi timp ca un drac şi ca un pîrlit, are boală pe toată lumea şi are toate şansele să fie pomenit şi peste o sută de ani printre maeştrii artei comice? Aţi ghicit: Groucho Marx. Dar acum există şi o altă variantă de răspuns: Sacha Baron Cohen - cu personajul lui, Borat Sagdiyev. Există şi nişte diferenţe. În primul rînd, atunci cînd chiar voia să radă tot, Groucho avea grijă s-o facă în perimetrul unei lumi fictive (cu un nume ca Freedonia), în timp ce Borat n-are nici o greaţă să spună peste tot că vine din Kazahstan (unde e reporter TV) şi să filmeze Kazahstanul într-un sat românesc numit Glod (unde nu va fi făcut prea curînd cetăţean de onoare). În al doilea rînd, ostilitatea lui Groucho era evidentă pentru orişicine (în afară de doamna aceea impozantă care se încăpăţîna să-şi croiască drum, prin furtuna de mojicii, spre inima lui), pe cînd Borat e o creaţie mult mai perfidă: un barbar prietenos care străbate America în căutare de "învăţături culturale" şi care crede că Pamela Anderson e, pardon de expresie, virgină.

Cum funcţionează această naivitate barbară? La un anumit nivel, funcţionează ca o momeală menită să atragă la lumină ce e mai barbar în americanii care apar în "documentarul" lui (adică în filmul nostru) şi care, după toate aparenţele, n-au ştiut în ce apar: informat de Borat în legătură cu tratamentele medievale care li se aplică homosexualilor din Kazahstan, un patriot adevărat (organizator de rodeo-uri) îl asigură că încearcă să realizeze acelaşi lucru şi în America; un student cu care bea îl întreabă cu invidie dacă e adevărat că, în Rusia, femeile sînt sclave. Dar acesta e doar un nivel - cel mai nevinovat şi, în consecinţă, cel mai intens exploatat de apărare (există ceva defensiv chiar şi în cronicile cele mai entuziaste). Dar cei care vor să facă din Cohen o spaimă a reacţionarilor, un demascator al intoleranţei americane, uită că, în majoritatea provocărilor sale, el mizează în primul rînd pe toleranţa americană faţă de alte culturi - sau cel puţin pe eforturile interlocutorilor săi de a nu-i vorbi prea de sus unui tip prost îmbrăcat, venit dintr-o ţară cu nume dubios. Ei bine, el şi-a inventat o cultură atît de monstruos de înapoiată, încît pune la grea încercare toleranţa oricui.

De ce o face? (Sau, ca să nu mă dezic de durerea compatrioţilor mei din Glod: de ce ne-o face?) În primul rînd, pentru că e comic (şi o comedie n-ar trebui să aibă nevoie de altă apărare.) Ştiu, sîntem într-o zonă a subiectivismelor, dar, pentru Dumnezeu, ideea că un om de TV dintr-o ţară europeană a secolului XXI, fie ea şi Kazahstanul, crede că evreii se pot transforma în gîndaci, este comică. Şi nici nu e atît de departe de ceea ce europenii, pînă nu demult, au crezut cu adevărat. Tot aşa, satul lui Borat - ca de altfel şi lenjeria lui comunistă, de plasă (şi ce plasă - năvod, nu alta!) - e caricatura scandaloasă a unui lucru real. Faptul că misoginismul, rasismul şi alte instincte omeneşti la fel de distinse sînt mai vizibile - mai aproape de suprafaţă - "la noi" decît în America, e evident - şi de-asta îl interesăm pe Cohen. El n-are nimic cu "noi" în special; pur şi simplu îi oferim o imagine limpede, transparentă, a naturii umane de pretutindeni, pe care el o consideră joasă şi needucabilă. Faptul că sentimentele lui Borat pentru Pamela Anderson sînt curate nu-l împiedică să spună despre ea lucrurile cele mai murdare - şi de ce l-ar împiedica? A spune lucruri murdare despre Pamela Anderson e o caracteristică universal-masculină; un cinic ar spune că pentru asta a venit ea pe lume - şi pentru a sabota mişcarea feministă. De-aici momentul în care, după o discuţie dezastruoasă cu trei feministe, Borat ne mărturiseşte că, din cauza activităţii intense a Pamelei în gîndurile sale, nu s-a putut concentra pe ce-i spunea "moşul acela". În ochii lui Cohen, oamenii bien pensants - cei care cred că, dacă sînt deschişi spre dialog intercultural cu cineva ca Borat, pot contribui la transformarea lumii ăsteia într-un loc mai bun - se fac vinovaţi de naivitate; sînt inocenţi - şi cine nu rîde de inocenţi? (Gîndiţi-vă la exemplul clasic cu omul care se împiedică. Sau la impulsul internaţional de a spune porcării despre un om care nu-ţi cunoaşte limba, de faţă cu el - cum face Borat cu cetăţenii din Glod: "Ăsta e violatorul satului...").

Nu sînt sigur că Baron Cohen ar dori ca lumea să fie un loc mai bun, dar nici nu cred că un comic ar trebui să-şi dorească asta. Şi adevărul e că, după Borat, sper într-o mică îmbunătăţire. Sper ca jurnaliştii să nu mai folosească una-două sintagma "umor englezesc" de parcă ar fi sinonimă cu ironia bine crescută. Există şi o altă tradiţie - şcoala fără-mamă-fără-tată care i-a dat pe Swift şi pe Evelyn Waugh -, iar Cohen (care e englez şi a cărui lucrare de licenţă la Cambridge analiza rolul evreilor în mişcarea Drepturilor Civile din SUA; deci ştie că evreii nu se pot transforma în gîndaci) e de-acolo.