De cine rîde Borat? - Borat

Sacha Baron Cohen, actorul din filmul Borat, e un comic evreu britanic cu un serial de succes pe HBO-ul american. În serial, Cohen, care nu apare niciodată altfel decît în pielea unui personaj, supune oamenii unui interviu bizar la care singura reacţie normală a intervievatului ar fi să sune la Salvare. El pune întrebări jenante, într-o engleză stîlcită, şi apoi păstrează o mimică firească, suficient pentru a obţine un răspuns. De exemplu, economistul Schultze e întrebat insistent care e cel mai bun cod personal secret, iar cînd Schultze acceptă să spună numere aleatoare, Cohen le notează frenetic. Astronautul Aldrin e întrebat de ce nu se merge pe Soare iarna, cînd nu e cald. Pat Buchanan, un fost candidat la preşedinţie, dezbate îndelung nu dacă Saddam are sau nu arme de distrugere în masă (WMDs), ci BLTs, adică sandwichuri cu roşii, salată şi slănină. Unii refuză interviul: Andy Rooney, un jurnalist de televiziune, a renunţat după o luptă futilă cu gramatica lui Cohen, care îi punea întrebări gen "Ce este ştirile?" şi îi respingea corecţiile pentru că engleza britanică e diferită.

Majoritatea oamenilor acceptă însă să fie intervievaţi de Cohen, care apare fie ca Ali G., un alb care pretinde că e negru, fie ca Borat, un jurnalist antisemit şi misogin de la televiziunea kazahă, fie ca Bruno, un "fabulos" homosexual austriac. Dacă Sacha Baron Cohen şi-ar prezenta adevărata persoană, interviurile nu ar dura, dar în faţa acestor personaje, intervievaţii acceptă să continue mult după ce farsa ar trebui să devină evidentă.

Şi exact asta e gluma sau o parte din ea. Talentul lui Cohen e de a plasa o oglindă în faţa oamenilor şi a ridiculiza apoi faţa care se reflectă. Cînd îl tratează pe Ali G. sau pe Borat altfel decît pe Cohen, americanii cei mai liberali şi deschişi la minte se dovedesc a fi rasişti şi xenofobi. Ei nu manifestă rasismul agresiv al membrilor Ku Klux Klanului, ci pe cel confortabil al "aşteptărilor limitate" din partea străinilor sau a celor defavorizaţi. Cînd ia de bune relatările absurde ale lui Borat despre Kazahstan, americanul mediu dovedeşte o incultură geografică greu de imaginat. Pentru că nu schiţează un gest de protest cînd Borat întreabă care e arma cea mai bună pentru a împuşca ţigani sau cum poate să se apere de coarnele evreului, americanul de rînd se dovedeşte periculos de tolerant cu rasismul sau antisemitismul.

Unii susţin că ţinta umorului lui Cohen e cea directă: Kazahstanul, ţiganii, femeile, negrii sau evreii. Greu de crezut. Cînd modele celebre răspund afirmativ la întrebările lui Bruno dacă Osama Bin Laden e cel mai bine îmbrăcat şi cel mai cool om din lume, dacă ar trebui să îi trimitem cu trenul în lagăre pe toţi cei care se îmbracă fără gust, sau dacă moda a salvat mai mulţi oameni decît doctorii, probabil Cohen nu rîde de doctori, Bin Laden sau evrei. Într-o secvenţă memorabilă, Borat încurajează audienţa unui bar cu muzică country din Arizona să cînte împreună piesa "Ţara mea are o problemă". După menţionarea transportului, Borat trece la problema presantă a Kazahstanului: evreul. Acesta e prezentat stereotip, ca în revista România Mare, cu coarne şi gheare, luînd banii tuturor. Parte din audienţă îl acompaniază cu entuziasm pe Borat, care propune soluţia aruncării evreilor în fîntîni. E clar că ţinta farsei nu sînt evreii, ci audienţa. Ca membrii PRM din Constanţa, care îi urăsc pe unguri, deşi nu au întîlnit vreunul vreodată, audienţa din Arizona e entuziasmată de pogromul propus de Cohen, dar nu ar fi în stare să recunoască un evreu nici dacă acesta ar apărea în faţa lor şi i-ar instiga să participe într-un karaoke antisemit. Cum se întîmplă cu o parte a umorului american şi britanic (South Park, Sarah Silverman, The Office), dacă cuiva nu i se pare gluma lui Cohen amuzantă, probabil că o să i se pară jignitoare. Guvernul Kazahstanului a găsit supărătoare poveştile despre Kazahstan pe care Cohen le serveşte americanilor creduli şi l-a dat în judecată pentru defăimarea ţării şi a interzis folosirea extensiei naţionale.kz pentru website-ul fals al lui Borat. În aceste condiţii, Cohen a trebuit să filmeze într-o altă ţară filmul său cu un titlu care ar putea fi tradus în română, dar ar fi păcat: Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan.

Cohen a ales România pentru a turna secvenţele din ţara lui Borat. Cum era de aşteptat, majoritatea românilor nu au înţeles că Borat îl ridiculizează pe americanul credul. Dincolo de indignare, reacţia românilor a fost foarte instructivă. Ziarele i-au ridiculizat pe americanii care i-au luat pe românii din Glod drept kazahi, în articole în care invariabil kazahii, popor din Asia Centrală, erau confundaţi cu cazacii, populaţie europeană. Primarul comunei s-a întrebat cine i-a dat autorizaţie lui Cohen pentru a filma, ca şi cum în România contemporană artiştii ar mai avea nevoie de autorizaţii de filmare. Într-o declaraţie cît un editorial despre respectul legii în România, un consilier local a presupus că "un oficial de la Bucureşti le-a dat voie" artiştilor, pentru că "au venit cu gărzi de corp şi cu maşini scumpe". Ţăranii din Glod îl dau în judecată pe Cohen pentru că le-a ştirbit reputaţia în rîndul americanilor care îi cunosc şi iau filmul pe bune. Dar nu Cohen e vinovat pentru multe din lucrurile ridicole arătate pe peliculă: nu e vinovat pentru sărăcia din satul cu case dărăpănate şi drumuri desfundate, sau pentru designul nefericit al Daciei, care primeşte în sălile din America o porţie de rîs şi înainte de a se arăta că e trasă de cai, sau pentru situaţia economică care îi face pe ţăranii din Glod să accepte să fie filmaţi pentru 3 dolari pe zi.

Alegerea României pentru ilustrarea Kazahstanului fictiv al lui Borat e din păcate potrivită. Kazahstanul lui Borat e o ţară săracă, ca şi satul Glod. Populaţia din Kazahstanul lui Borat e antisemită; la români partidul şi revista România Mare au în continuare succes. De curînd ei au votat un conducător acuzat de pogrom, între cei mai mari zece români; un sondaj de opinie recent arată că o mare parte a populaţiei e xenofobă şi antisemită. Kazahstanul lui Borat, ca şi cel real, are un regim dictatorial în care libertatea presei e ameninţată; autorităţile române invocă autorizaţii de filmare care, dacă nu sînt relicve ale regimului trecut, ar trebui să fie. Borat e dat în judecată în Kazahstan pentru defăimarea ţării; românii au decriminalizat abia de curînd defăimarea aleşilor în funcţii publice. Cum face de obicei, Cohen a pus o oglindă în faţa societăţii româneşti. Nu e vina lui dacă faţa reflectată nu a fost plăcută.