Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Purificare

Dramele marginalilor - Purificare


Cotidianul, noiembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ca de obicei, când e vorba de Andrei Şerban, faima a precedat spectacolul propriu zis cu piesa Purificare: "şocant, provocator, violenţă afectivă şi sexuală, teatralitate onirică şi cathartică". În termeni mai puţin savanţi se povestea despre actorii care se dezbracă pe scenă, despre actul sexual desfăşurat lîngă plătitorii de bilet.


Drama marginalilor

De altfel primul "scandal" din Bucureşti la asta s-a şi referit: la preţul biletelor, considerat exagerat de către regizor. Piesa şi numele autoarei nu sînt necunoscute publicului: literatura Sarei Kane este atractivă prin vălul ridicat de pe realitatea misterioasă şi ameninţătoare a psihozelor; lumea Sarei Kane nu seamănă cu ceea ce trăieşte spectatorul autohton, dar şi printre oamenii sensibili de aici se furişează spaima că oricînd ambianţa familiară, marcată desigur de o ostilitate tradiţională, poate deveni mediul înspăimîntător, pe jumătate real, pe jumătate inventat, din piesele tinerei britanice. Droguri dobîndite cu greu în căutarea unui paradis artificial, trama căutării identităţii sexuale, într-o lume care ştie fără să caute, înnoadă firele piesei într-o permanentă stare de paroxism, de nesiguranţă, de luptă cu propria neputinţă şi tentaţie a nemişcării.

Un băiat moare dintr-o supradoză. Sora lui îl caută şi îl găseşte pe măsură ce renunţă la pe sine. Doi bărbaţi se iubesc: se iubesc acum, sau se vor iubi mereu? În alternativa categorică propusă de autoare "iubeşte-mă sau omoară-mă", iubirea e o aspiraţie imposibilă şi moartea o durată al cărei chin e foarte aproape de iubire.


Membre tăiate şi suc roşu

Personajele se dezbracă în căutarea unui adevăr care nu suportă adăugiri, iar adăugirile hainelor le transformă în păpuşile jocului unui demiurg nebun. Tinker (Hatházi András), stăpînul absolut al locurilor şi spiritelor, prelungeşte sau se opune dorinţelor intime ale celor dominaţi de la înălţimea unui zid-graniţă (Decorul şi costumele: Adriana Grand). Dincolo de el, e fundătura, Dead End. Sau poate dincolo de zid e lumea oamenilor fericiţi. Tinker însuşi e dominat de o vulgară dansatoare de peep-show (Ramona Dumitrean), zeul dominator se transformă într-o jalnică fantomă a unei dorinţe imposibil de satisfăcut. El o ajută pe Grace (Andreea Bibiri) să găsească hainele lui Graham (Cristian Grosu), fratele ei (început al procesului de identificare), îi veghează procesul de transformare, devenirea de androgin, în acest timp, îi ciopîrţeşte cu metodă pe partenerii homosexuali (Ionuţ Caras, Adrian Cucu), produce extrema realitate a umilinţei educîndu-l întru moarte pe adolescentul legat de Grace: toate acestea ne sînt arătate pînă la ultimele consecinţe, vedem membrele tăiate, sucul roşu revărsat ne confirmă ceea ce ştiam, că în asemenea situaţii curge sînge, vedem cum Robin (Silvius Iorga) este obligat să mănînce rahatul din butaforie etc. Nimic nu e "adevărat", dar Andrei Şerban se apropie în mod periculos de limita la care sugestia devine tautologică şi ridicolă imitaţie.


Adevăr şi sugestie

Discutînd într-un plan al absurdului, nu cred că ar fi fost de dorit ca amputările să fie reale şi nici nu era cazul ca rahatul să aibă într-adevăr mirosul specific: cred că această faţă ultimă, concretă, a adevărului şi-ar fi găsit poate locul pe scenă dacă ar fi fost însoţită de spectacolul - mai discret poate - al durerii sufletului omenesc. Spectacolul antrenează actorii în expunerea ororilor: pe fundal se desfăşoară imagini idilice, natura îşi expune armoniile, insensibilă la tragediile cărora le slujeşte de decor. Sînt momente în spectacol cînd simţul estetic al regiei produce imagini în mişcare de o tulburătoare şi sfîşietoare frumuseţe, dar ele sînt insule de simpatie într-o durată a indiferenţei. Departe de trăirea scenică a adevărului unor relaţii, în căutarea expresivităţii determinate de căutarea unui sens de dincolo de cuvinte, actorii se supun indicaţiilor, izbutind pe alocuri să transmită ceva din tumultul unor aspiraţii inexprimabile. Pe alocuri.

Ancorat în povestea personajelor, spectacolul istoriseşte peripeţiile extreme ale unor marginali, exprimă neputinţa lor de a găsi starea de echilibru, neputinţa societăţii de a-i înţelege. Întrebarea dacă e cazul ca societatea să facă efortul de a-i integra sau adevărul lor e mai important decît vulgata codurilor comune de comportament rămîne în afara scenei. În etapa de acum, viaţa în artă a lui Andrei Şerban, acest artist român atît de puternic în opţiuni, atît de fascinant în modul de transfigurare a realităţii, atît de surprinzător în imaginile sale scenice se consumă pe un drum accidentat: cei care ar vrea să-l urmeze se simt adeseori părăsiţi. Ar plăti oricît să-l simtă din nou alături pe marele regizor.






 Toate articolele despre Purificare


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Magdalena Boiangiu


Alte articole

 Polemicile şi marketingul teatral - capcane şi strategii, Miruna Runcan
 Purificare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Santander, 2009, Comunicat de presă
 La teatru ca la eşafod - Purificare, Luiza Vasiliu
 Galerie foto - Purificare, Adriana Grand, Nicu Cherciu
 O dimensiune de poem global - Purificare, Basarab Nicolescu
 Toate articolele despre Purificare


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer