Critica după Andrei Şerban - Purificare

Scrisoarea deschisă adresată de regizorul Andrei Şerban criticului Magdalena Boiangiu (în urma articolului acesteia despre piesa Purificare) schimbă raportul dintre dreptul la critică şi dreptul la replică.

Dacă n-ar fi fost o scrisoare deschisă, cu toată preţuirea pe care o am pentru Andrei Şerban, nu aş fi propus textul său spre publicare. Chiar dacă în cronica sa Magdalena Boiangiu s-ar fi înşelat în evaluarea spectacolului regizat de Andrei Şerban. O scrisoare deschisă intră într-un cu totul alt regim publicistic decît un drept la replică. Cred însă că autorul care se simte nedreptăţit sau neînţeles de un critic n-ar trebui să-i facă acestuia procese de intenţie şi cu atît mai puţin să-l înveţe în scrisori deschise cum să-şi scrie cronicile. Aşa cum pledez pentru libertatea de creaţie a artistului, cred, la fel de mult, în libertatea de exprimare a criticului. Mai ales atunci cînd criticul, cazul Magdalenei Boiangiu, are un cert prestigiu în breaslă că nu face jocuri de culise. Dar şi prestigiul că îşi exprimă de fiecare dată propriul său punct de vedere, cînd comentează un spectacol. Încît brusca bănuială despre ea că face critică de bisericuţă, cum se întîmplă frecvent în lumea teatrului autohton, unde acţiunea de PR e adeseori confundată cu critica de întîmpinare, nu stă în picioare.

Entuziasmările necondiţionate şi adesea interesate ale unor comentatori scad tot mai mult interesul faţă de cronica de teatru, care pare de multe ori teleghidată. Printre criticii de teatru care pe vremea directoratului lui Dinu Săraru la Naţional nu s-au lăsat teleghidaţi împotriva lui Andrei Şerban se numără şi Magdalena Boiangiu. Cînd Dinu Săraru a încercat să-l minimalizeze pe primul director al Naţionalului de după Revoluţie, acuzîndu-l de lipsa de patriotism şi afirmînd că, în Occident n-are succes decît prin hangare dezafectate, Magdalena Boiangiu l-a pus, public, la punct pe Săraru, cu o competenţă pe care, atunci, Andrei Şerban nu i-a contestat-o. Aceeaşi Magdalena Boiangiu "şi-a permis" să critice directoratul lui Ion Caramitru la Naţionalul din Capitală, pe cînd relaţiile dintre Andrei Şerban şi Caramitru se stricaseră, iar cei doi schimbau replici prin intermediul agenţiilor de presă. Atunci ea a fost acuzată de anumiţi comentatori că se lasă manevrată de Andrei Şerban. Ceea ce nu l-a împins pe Ion Caramitru să-i trimită vreo scrisoare deschisă în care s-o înveţe cum să-şi scrie (sau să nu-şi scrie) comentariul.

Înţeleg nemulţumirea regizorului Andrei Şerban că montarea sa n-a fost percepută cum se aştepta de o persoană pe care o citeşte cu interes "din cînd în cînd" şi care a scris prima despre Purificare. Dar nu pricep de ce acest încercat profesionist a folosit în scrisoarea sa deschisă, expediată de la New York, o apreciere favorabilă venită din partea unui spectator, drept contraargument fata de un comentariu profesionist făcut în România.

---