Evenimentul Zilei / noiembrie 2006
Purificare
Purificare, spectacolul lui Andrei Şerban, montat la Cluj şi prezentat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, a iscat în ultimele zile mai multe controverse. După ce s-a revoltat faţă de preţul mare impus de Teatrul Naţional la biletele pentru spectacol, Andrei Şerban a răspuns în presă uneia dintre cronicile negative printr-o scrisoare deschisă.

George Banu, cel mai respectat teatrolog din peisajul nostru cultural, îşi exprimă poziţia faţă de spectacol prin altă scrisoare deschisă pentru Andrei Şerban.

"Draga Andrei,

Eu am fost sincer tulburat de acest spectacol care mi-a descoperit o piesă ce mă pasiona, dar îmi rămânea străină. Spectacolul nu are nevoie de apărare, dar mie, sincer, mi-ar face plăcere să fac această mărturisire publică: teatrul nu-ţi produce des asemenea confruntări cu sine. După ce am ieşit din sală, am avut nevoie să rămân singur îndelung, chiar şi fără Monique. Tăcerea - ea îmi era atunci necesară. Tăcerea aceea care se prelungeşte şi care e un semn al plinului. După ce asculţi Beckett şi tăcerea e de el! Aşa eram şi eu după Purificarea ta...

Eu am văzut spectacolul, e drept printre privilegiaţi, de pe scenă. Rar mi s-a întâmplat să resimt efectul de elucidare a unui text ca acum. Gratie ţie am înţeles într-adevăr acest "imn de dragoste" care e piesa şi toate sentimentele ei! M-am gândit şi la geniul spectacolelor tale cu Seciuan, de la Piatra şi de la New York, căci, ca acolo, tu ştii să pui în scenă "dublul" şi tot ceea ce produce el! Cât de subtil e momentul surorii conduse de frate ca o marionetă japoneză, câtă aservire în iubire! Văzând acest spectacol, mi s-a reconfirmat intuiţia că, de fapt, Sarah Kane e marele autor "romantic" al timpurilor noastre. Atâta iubire... atâta durere! Mi-a plăcut enorm tocmai raportul între le grand guignol "protector" - el nu te înspăimântă, ci te îndepărtează "ironic" - şi elanul extraordinar de liric al proiecţiilor. Ele îţi permiteau să respiri, să înţelegi că există un altundeva, că totul nu e distrus, nici corupt.

Din acest altundeva, ele aduceau aer! Şi fata asta, Bibiri, era excepţional de prezentă, nesentimentală... precisă şi tandră, teribilă şi fragilă. Doctorul care îi acompaniază pe toţi e o apariţie deosebit de complexă, când supraveghetor, când ajutător... mereu acolo, lângă ei! Prezenţă dublă! Din piesa asta atât de complicată tu ai scos în evidenţă liniile de forţă şi imensa ei dimensiune afectivă! La Warlikowski, cel care a făcut un triumf cu ea la Avignon, era altceva, la tine altceva! Îi admir spectacolul lui Warlikowski, dar pe al tău îl iubesc, căci - argument simplu, dar real - în el mă recunosc! Sigur că şi eu, şi tu suntem mai străini "dragostei homosexuale" care, de altfel, şi în spectacol e mai puţin sfâşietoare ca la "prietenul" polonez expert în materie.

Înţeleg cu ceea ce mă identific... fraza deloc brechtiană! Şi cât de admirabil e spaţiul care aliază interiorul cu exteriorul şi, în acelaşi timp, introduce acea "distanţă" profilactică şi neliniştitoare a cuştii de sticla! Am intrat în Purificarea ta ca într-o experienţă de renaştere personală: trebuie să iubim ca să trăim... cu preţul morţii! Îţi scriu de aici, de la Paris, şi totul e atât de prezent. Atât de clar şi precis, ca o experienţă efectuată sub impactul LSD-ului. Văzând cu atâta precizie în afara ta, de fapt, vezi în tine!

Lumina albă a purităţii şi a morţii. Câtă nevoie avem de ea, cât bine ne poate face! Ieşind de la spectacol, de mult n-am mai avut acest sentiment al reîntâlnirii cu ceea am pierdut sau n-am avut, dar a cărei nevoie dintotdeauna am resimţit-o! Tu mi l-ai redat!

Mai vorbim. Te sărut, Biţă"



De: Sarah Kane Regia: Andrei Șerban Cu: Andreea Bibiri, Anca Hanu, Cristian Grosu, András Hatházi, Ionuț Caras, Adrian Cucu, Ramona Dumitrean, Silvius Iorga

1 comentariu

  • incorporarea cunoasterii
    jean boutiere, 16.09.2012, 16:35

    Dl Andrei Serban realizeaza prin acest spectal fara pereche o inrtalnire fara prejudecati cu multiplele fete ale sinelui uman, anticipand artistic ceea ce azi poarta denumirea, in neurostiintele cognitive, de embodied cognition.
    Respectul meu dincolo de cuvinte

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus