De câte ori un cuplu cinematografic a incendiat ecranul, în minţile tuturor a răsărit întrebarea: e chimia dintre personaje doar rezultatul talentului actoricesc sau e cumva ceva mai mult la mijloc?
La fel de bine şi invers: de câte ori alchimia erotică a doi interpreţi ce formau în realitate un cuplu scârţaia (sau chiar absenta) pe celuloid, era vorba oare de destrămarea relaţiei reale? Unul dintre cele mai recente exemple fiind Eyes Wide Shut pentru tandemul Nicole Kidman - Tom Cruise, într-adevăr separat la scurt timp după ultima dublă pentru filmul lui Kubrick.
Să revenim, totuşi la cupluri. Acele câteva potriviri magice care au strălucit la fel de tare de-o parte şi de alta a ecranului şi de la care ni se trage, poate, credinţa în existenţa unei iubiri perfecte şi strălucitoare, glamorous. Căci, nu-i aşa, cinema-ul s-a născut (şi) mai ales ca să ne facă să visăm.
Pe vremuri, în Golden Age-ul hollywoodian, exemple sunt destule. Şi cam fără termen de comparaţie în ziua de azi: Hepburn şi Tracy, Bacall şi Bogart, Leigh şi Olivier etc. Energica şi voluntara Katharine Hepburn, cea care-a revoluţionat cândva ideile despre cum trebuie să se îmbrace & poarte o femeie, l-a cunoscut pe mult mai neşlefuitul (cel puţin ca aspect) Spencer Tracy pe platourile de la Woman of the Year ('42). A urmat o poveste de dragoste devenită între timp aproape standardul la care se raportează orice amor pasional. Fie privită din perspectiva realităţii, în care, cu o discreţie de neimaginat azi şi fugind mereu de ochii lumii, cei doi s-au iubit până la moartea lui, în 1967, fără a se "afişa" oficial fiindcă el era căsătorit şi catolic; fie prin prisma scânteietoarelor dueluri verbale care le-au marcat idilele filmice de la Woman... încolo - în sala de judecată ca-n Adam's Rib, pe fundalul competiţiilor sportive (Pat & Mike) sau al mişculaţiilor politice (State of the Union). Încheiată în cel mai emoţionant mod de ultima colaborare, Ghici cine vine la cină? (Stanley Kramer, '67), unde apăreau în chip de vârstnic şi aşezat cuplu liberal.
Exista apoi şocanta şi exploziva relaţie, întinsă pe 4 filme şi 13 ani de căsnicie (până la moartea lui) dintre asul filmelor noir, Humphrey Bogart şi mult mai juna Lauren Bacall - scânteile au sărit de la prima intersecţie, în To Have and Have Not ('44) şi clasicul The Big Sleep ('46), iar armonia dintre duritatea lui şi misterul ei rămân fără egal până azi. La polul opus al (in)discreţiei a fost sideranta poveste dintre Richard Burton şi Elizabeth Taylor, manifestată public într-o serie de scandaluri, bătăi, beţii şi două mariaje, iar cinematografic în pasionantele înfruntări ale celor doi din Cleopatra ('63) sau Who's Afraid of Virginia Woolf? ('66). În Europa, un alt cuplu, intelectual şi foarte politic, uimea lumea în aceeaşi perioadă: delicata, dar hotărâta, Simone Signoret şi mult mai brutalul & afemeiatul Yves Montand. Pe ecrane au jucat alături de la Les Sorcières de Salem ('57) până la Compartimentul ucigaşilor şi Mărturisirea ('70), dovedindu-se surprinzători de fiecare dată.
După asemenea exemple de pe vremea când Cinema se scria cu majuscule, ce poţi găsi azi care să le stea alături? Poate doar superbii Monica Bellucci şi Vincent Cassel, perfecţi în orice combinaţie / tip de alăturare, de la violentul Dobermann la zguduitor/provocatorul Irreversible sau melancolicul Agents secrets. Rămâne să vedeţi cum vor ţine pasul "cei mai frumoşi oameni din lume", Angelina Jolie şi Brad Pitt, împreună în Mr. & Mrs. Smith şi în viaţă.