Pescăruşii lui Andrei Şerban: zbor încrucişat - Pescăruşul

Acest articol (apărut în format print în noiembrie 2006 şi reluat aici în ianuarie 2007) este cronica avanpremierelor spectacolului Pescăruşul, pus în scenă la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, în regia lui Andrei Şerban, a cărui premieră a avut loc pe 12 ianuarie 2007. Cele două reprezentaţii la care se face referire în cele ce urmează s-au jucat la începutul lunii octombrie 2006 şi au constituit o mare surpriză din punct de vedere al distribuţiilor - mixarea echipelor de actori din Sibiu şi Bucureşti. Cine s-ar fi aşteptat la o surpriză şi mai mare, la premiera de zilele trecute? Când vine vorba de Andrei Şerban - toată lumea. Regizorul nu ne-a dezamăgit: a adus pe scenă, în aceeaşi seară, toţi actorii, dublând sau chiar triplând fiecare rol, creând un spectacol ce nu se va mai repeta. Să privim în urmă, la alte două reprezentaţii unice.

În primele zile ale lui octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu s-a jucat Pescăruşul. Piesa lui Cehov, regizată de Andrei Şerban, este un spectacol pregătit special pentru anul 2007, în cadrul programului "Sibiu, Capitală Culturală Europeană", şi e realizat cu dublă distribuţie, cu actori din Sibiu şi Bucureşti.

Astă-vară, publicul a avut acces la câteva repetiţii cu public, unde regizorul încă le dădea indicaţii scenice actorilor. Primele reprezentaţii, de pe 1 şi 2 octombrie 2006, s-au jucat cu sala arhiplină; doar Andrei Şerban a lipsit dintre spectatori. Suspansul a fost menţinut şi de elementul surpriză: la aceste prime două reprezentaţii spectatorii nu au ştiut, când îşi cumpărau biletul, la care dintre variantele piesei vor asista: cu actorii din Sibiu sau cu cei din Bucureşti.

Nimeni nu s-a aşteptat însă la ceea ce avea să se întâmple: actorii nu au făcut trupe separate, ci s-au amestecat, o comparaţie între Sibiu şi Bucureşti (gest previzibil, deja conturat după repetiţiile publice) devenind de-acum imposibilă.

De exemplu, în ambele seri scriitorul Trigorin a fost interpretat de sibianul Adrian Matioc, iar Maşa a fost interpretată de sibiencele Ofelia Popii şi Diana Fufezan. În cazul altor roluri, ca-ntr-o rocadă, bucureştenii au venit să joace alături de sibieni, în prima seară. "Actorii sunt atât de bine pregătiţi, încât se poate face, oricând, orice combinaţie între ei", a declarat Constantin Chiriac, directorul teatrului din Sibiu.

Soluţia este una de succes, iar orice comparaţie care s-ar fi putut naşte între trupe se vede limpede că ar fi fost nedreaptă, fiindcă avem de-a face cu actori, cu indivizi, şi nu cu echipe de fotbal. Pescăruşul lui Şerban se dovedeşte, astfel, un tablou cu personaje flexibil selecţionate şi capabile, fiecare în parte, de performanţe uluitoare, indiferent de partenerul de joc. Rezultatul va fi mereu altul, iar tentaţia de a mai consuma o porţie se va păstra mereu vie. Voi comenta, în cele ce urmează, aceste prime două reprezentaţii.

Înglobaţi în poveste

Andrei Şerban a schimbat cu totul faţa teatrului din Sibiu, pentru această piesă. Pe scenă s-a improvizat un cu totul alt tip de spaţiu de joc, mai îngust şi mai lung, unde stau şi spectatorii. Pe scaune şi perne, ei par că fac parte din piesă, iar senzaţia este cu adevărat de efect, mai ales în primul act, al piesei din piesă. Când Nina Zarecinaia joacă în piesa lui Treplev, celelalte opt personaje stau pe acelaşi fel de perne ca şi spectatorii. "Mie piesa mi-a plăcut", concluzionează la final medicul Dorn, cel plămădit de Şerban, întors spre public, parcă cerând o confirmare. Da, şi nouă ne-a plăcut.

Între actori şi spectatori este o apropiere infinit mai puternică decât în alte astfel de reprezentaţii, din cauză că subiectul piesei este mai mult decât potrivit unei astfel de puneri în scenă.

Spaţiul de joc a fost închis cu pereţi din plasă, translucidă, prin care se văd personajele care-şi duc jocul şi dincolo de separeuri... Patru goluri, patru uşi, poziţionate în fiecare colţ, lasă actorii să circule, iar tu, ca spectator, eşti de-a dreptul învăluit de poveste. Înglobat în ea.

Lângă tine îşi notează scriitorul Trigorin în carneţel ideile de poveşti, la picioarele tale se tăvăleşte Maşa, suferind din dragoste neîmpărtăşită, şi pe-un scaun alături de-al tău îşi scrie Treplev poveştile. Arkadina îi dă unui spectator să-i ţină geanta când vrea să-şi refacă machiajul, iar Treplev întreabă oamenii de lângă el "Cine sunt eu?", privindu-i în ochi, de la jumătate de metru.

Dincolo de aceste artificii scenografice şi regizorale, jocul actorilor este unul de zile mari. De altfel, Andrei Şerban a declarat că a mizat cel mai mult pe selecţia actorilor, fiindcă o piesă ca Pescăruşul este bazată pe text şi pe jocul artistului.

"Update" la personaje

Cele zece personaje - lipsesc personajele minore, argatul, bucătarul, fata în casă - sunt fiecare în parte extrem de bine conturate. Te întrebi cum ar putea fi altfel, de vreme ce-s născute din pana lui Cehov. Însă meritul regizorului se vede clar. Anumite trăsături au fost temeinic îngroşate. Liniile comediei sunt trasate mult mai puternic decât în carte. Se râde mult la Pescăruşul lui Andrei Şerban. Şi poate de aceea momentele dramatice au şi mai multă profunzime.

Un alt aspect interesant este alegerea regizorului de a "aduce la zi" anumite personaje. Primul lucru care frapează este costumaţia modernă a personajelor. Arkadina, puternica artistă - întruchipată de Maia Morgenstern, respectiv de Mariana Presecan - poartă haine trendy, stridente, iar Maşa umblă în pantaloni cu buzunare aplicate. Administratorul Şamraev preferă puloverele turceşti, iar diafana Nina, actriţă în devenire, poartă blugi şi-un trenci ponosit, în actul final.

Dar "update"-ul trece, desigur, dincolo de vestimentaţie, în comportament. Cel mai evident este în cazul scriitorului. Trigorin, notându-şi ideile pentru noi povestiri în carneţel, seamănă mai degrabă cu un reporter al zilelor noastre. Febrilitatea lui este exagerată. Trigorin ia notiţe chiar şi la finalul piesei, când medicul Dorn şopteşte că Treplev s-a împuşcat.

Toate aceste aduceri la zi sunt justificate şi apreciabile, fiindcă mesajul piesei lui Cehov este unul cât se poate de actual, iar el se va conserva bine încă mult timp de acum înainte. "Update"-urile lui Şerban au doar darul de a aduce piesa şi mai aproape de spectatorul modern.

Notele bune

Deşi comparaţii între actorii sibieni şi cei bucureşteni ar fi nedrepte, merită menţionate câteva nume. Excelente ambele interprete ale Arkadinei, Maia Morgenstern şi Mariana Presecan, fiecare în felul său. Arkadina a Maiei debordează de forţă, e extrem de dură adesea, dar are şi momente în care, cu garda lăsată jos, se arată copleşită de neîncredere şi durere. Arkadina Mariei Presecan e mai puţin directă, e mai subtilă. Duritatea ei are accente mai parşive, mai alunecoase.

Trigorin, interpretat în ambele seri de Adrian Matioc, este unul dintre cele mai fermecătoare personaje şi justifică pe deplin rătăcirea Ninei, cea care reprezintă Pescăruşul distrus de "un bărbat care nu avea ce să facă". Cât despre Nina, Andreea Bibiri reuşeşte o spectaculoasă transformare, de la tânăra ingenuă în căutarea celebrităţii, la femeia cu minţile pierdute care se-ntoarce pentru o seară la Treplev, împingându-l, fără să vrea, la sinucidere. Cât despre tânărul Treplev, interpretul sibian, Adrian Neacşu, rebel şi tulburat, îşi joacă rolul la maximum.

Remarcabil, ca în toate rolurile de până acum, sibianul Pali Vecsei, care face un rol mare dintr-un rol secundar, cel al învăţătorului Medvedenko. Cu o naturaleţe debordantă, jocul lui Vecsei este un deliciu.

Nu în cele din urmă, Marian Râlea ne dovedeşte încă o dată că este un mare actor. Interpretându-l pe Sorin, fratele Arkadinei, Râlea este elementul de echilibru şi de bunătate din piesă, iar rolul îl prinde de minune. Lucru valabil şi pentru interpretul sibian al lui Sorin, Gelu Potzolli.

---

Citiţi textul piesei Pescăruşul în traducerea Mariei Dinescu şi a lui Andrei Şerban, însoţită de un Jurnal de repetiţii semnat de Cristina Bazavan, un volum publicat de Editura LiterNet.