Acum doi ani am găsit, într-un magazin dintr-un orăşel californian, cu numai un dolar (plus tax), vinilul Lucky man al lui Emerson, Lake & Palmer. Maamă, cît aş fi vrut să-l am în liceu! Acum mă uit cu nostalgie la el, ca şi la colecţia Pink Floyd (completă!, dar copiată pe CD-uri), sau la viniluri vechi Led Zeppelin (ce coperţi!), cu nostalgie şi cu teamă: oare mai am voie să le-ascult? Că doar e "muzică pentru tineri".
Ţin s-o spun răspicat: greu îmi imaginez stupizenie mai mare decît muzică pentru tineri.
De fapt, ce înseamnă asta? Nimeni n-a definit precis "conceptul". Pare să fie vorba despre o muzică simpluţă, lejeră (nu uşoară: Angela Similea e pentru moşi), cu versuri asemenea şi, neapărat, ritmată. Jazzul, deci, nu e pentru tineri. Nici rock-ul, pentru că, iată, eu încă îl ascult. Sau, poate, pentru tineri e doar o anumită parte a rockului, Vama Veche de exemplu? Sigur muzica populară nu e pentru tineri (deşi, la ţară, la nunţi, dansează şi tinerii pe ea). Dar manelele? Cunosc studenţi manelişti.
Ce ştiu sigur e că Bach nu e pentru tineri. Pare să fie doar pentru matorei. De ce ar fi asociată muzica clasică numai cu plictisul şi înmormîntarea? De la ce vîrstă e potrivit Chopin, mă rog frumos? Într-a noua, elev la Bălcescu, fost şi actual Sf. Sava, mergeam cu colegii, joi seara, după ore, la concertul de la sala Radio. Ceea ce nu ne împiedica să dansăm pe ABBA şi Bonney M (scuzaţi, ale tinereţii valuri) şi să ascultăm rock progresiv. La concertul Jethro Tull de la Sala Palatului, acum cîţiva ani, era plin de oldies ca mine (ba şi mai rău), cu copiii lor adolescenţi de mînuţă, aduşi pentru culturalizare. Şi pare că le-a plăcut. Cred că fiecare - cu excepţia unor, puţini, dandies rafinaţi, salut, Alex! - rămînem cu moda şi cu muzica din adolescenţă şi prima tinereţe. Ce se adaugă după aceea nu mai contează foarte mult.
Sigur, o să spuneţi, Jethro Tull, Yes, Genesis: numai babalîci. Aiurea! Ce mare diferenţă între rockul de acum (tineresc!) şi cel de-atunci? Mă rog, în afară de faptul că trupele de-acum sînt evident mai slabe...
Altă prostie pe care o aud cam des e "teatrul pentru tineri". Cehov, pasămite, nu e pentru tineri. Pentru tineri sînt doar piesele cu subiect luat direct de pe stradă, eventual americană, şi vorbite tot ca pe stradă, vulgar şi cu prune-n gură, scrîşnit. Dacă nu-i o p...ă în fiecare frază nu-i pentru tineri? Iubire, gelozie, frică de moarte, de ratare - astea nu-s subiecte pentru tineri? La tinereţe nu iubim, doar ne fu...m? La tinereţe sîntem mai proşti, ne duce mintea mai greu la subtilităţi? Sau, poate, tinerii sînt mai febrili, n-au timp, n-au răbdare, le trebuie action, vor ca lucrurile să se-ntîmple repede şi să fie spuse pe şleau, ca în filme. Filme care, şi ele, trebuie să aibă decupaj alert, cadrele lungi nu mai ţin. O fi. Dar să fie la ei acasă.
Oricum, pare că am descoperit elixirul tinereţii. Ca să mă menţin tînăr pare suficient să înjur non-stop şi să mă uit pe MTV. Nu-i greu, dar e plicticos. J'en passe.