Pentru cine nu ştie, Musica Viva a fost, între altele, numele unei edituri şi muzicale, creată între cele două războaie mondiale de dirijorul Hermann Scherchen. Din 1938, pentru mai puţin de un an de zile, a fost şi numele unei orchestre constituită şi dirijată tot de Scherchen şi compusă din muzicieni cărora naziştii le interziseseră să mai profeseze în marile orchestre din Germania şi Austria.
Musica Viva a fost, după cel de-al doilea război mondial, şi numele unei asociaţii de concerte, constituită la München în 1945 şi care a promovat programatic pînă în 1958, muzica şi arta contemporană. Un nume prestigios în istoria recentă a muzicii, preluat acum, cu simbolistica sa, de portalul pe Internet iniţiat de un pasionat şi cunoscător meloman.
Doru Ionescu nu este un profesionist în ale muzicii. De formaţie avocat, unul dintre şahiştii de mare talent din România, colecţionar de discuri şi brucknerian convins, Doru Ionescu este o prezenţă simptomatică pentru o nouă generaţie de oameni de cultură şi întreprinzători. Această generaţie va fi, probabil, cea capabilă să repună, treptat, cultura muzicală pe un făgaş normal de profesionalism, competitiv, internaţional, acolo unde o mare parte a profesioniştilor titraţi par îngheţaţi într-o lipsă de proiect, în conservatorism sau îşi văd bine-mersi de gloria şi interesele personale. Fiindcă, în fond, un asemenea portal de informaţii pe Internet, grupînd instituţii muzicale, orchestre, edituri, posturi de radio etc., ar fi trebuit să fie, de mulţi ani, iniţiativa Uniunii Compozitorilor, a muzicologilor şi criticilor ei. Al lor e interesul prim de a-şi face cunoscută activitatea şi de a o promova, de a răspîndi informaţia muzicală la toate nivelurile, inclusiv cu mijloacele pe care le oferă informatica. Or, o mulţime dintre ei par să se considere mai curînd o castă închisă şi superioară celorlalţi. Lipsa de funcţionalitate a Editurii Muzicale sau a muribundei case de discuri Electrecord a devenit proverbială. Ce se poate spune despre lipsa unei adevărate reviste muzicale periodice? Principalei Filarmonici a ţării i-au trebuit 15 ani să-şi clădească un site Internet şi mai este de lucru pînă să devină comparabil cu cele ale orchestrelor europene de prestigiu. Cu excepţia redactorilor ei, nimănui nu-i pasă că România Muzical este, probabil, unicul post de radio clasic naţional din Europa care nu emite şi pe Internet. Dacă o mai fi vreunul în aceeaşi situaţie, nu e, oricum, spre gloria radioului românesc.
Mai mult, casta în cauză pare impenetrabilă şi la orice încercare de a i se pune în mişcare spiritul. Degeaba încerca un critic mai tînăr, Florian Băiculescu, în Observatorul cultural, să aducă în discuţie situaţia catastrofală a cărţii muzicale. Nici o dezbatere, nici o reacţie publică printre colegii lui de breaslă. Aţi citit multe recenzii la o carte cu subiect muzical, apărută în România? Şi totuşi, în tiraje infime, cu distribuţie ca şi inexistentă, cum o semnalează portalul Muzicaviva.ro, există totuşi peste 30 de edituri la care au fost publicate asemenea cărţi. Nu mai vorbesc despre cele cîteva traduceri ale unor cărţi de mare interes, a căror apariţie a trecut, practic, neobservată de critică. De exemplu, volumul profesoarei Brigitte Hamann, Winifred Wagner sau Bayreuth-ul lui Hitler, publicat în traducere de o editură merituoasă pe plan muzical, Vivaldi, o carte mult discutată în presa culturală a altor ţări.
Portalul Musicaviva.ro promite să fie o sursă de informaţii de mare interes şi foarte utilă, atunci cînd va avea şi varianta engleză, şi pentru muzicologii occidentali, care se plîng din timp în timp de lipsa de comunicare, chiar impoliteţea unor colegi de breaslă români.
I-am oferit lui Doru Ionescu această pagină pentru a-şi explica ce îl motivează şi cîteva intenţii de viitor pentru portalul său şi iată ce mi-a răspuns: "Sîntem într-o epocă în care, dacă nu eşti activ pe Internet, practic nu exişti. Decizia de a înfiinţa acest portal a venit şi în urma unui eşec editorial, acela de avea o editură cu profil exclusiv muzical, în condiţiile unei distribuţii precare şi ale unui public în general needucat, neinteresat şi pauper.
Portalul are marele avantaj că publicitatea se face direct, fără intermediari, iar cei interesaţi sînt, de regulă, persoane active, cu studii superioare şi din clasa mijlocie, publicul care se întîlneşte în general în sălile de concert din ţările în care activitatea în domeniul muzicii clasice are tradiţii vechi şi adînci. Sînt mare amator de navigat pe Internet în căutare de lucruri inedite şi am văzut nenumărate site-uri interesante, atractive. Modelul principal pentru www.musicaviva.ro îl constituie portalul de muzică clasică din Cehia, sursă de informare eficace şi agreabilă.
Această «aventură» are mai multe obiective. În primul rînd, strîngerea cît mai multor informaţii posibile, un lucru extrem de complicat avînd în vedere, pe de o parte, atomizarea informaţională prezentă, iar pe de altă parte, la noi, pur şi simplu, lipsa informaţiei propriu-zise sau, atunci cînd există, puţina ei fiabilitate (vezi anunţul dovedit fals al prezenţei sopranei Angela Gheorghiu la deschiderea Festivalului Enescu în 2007). Am constatat că nu există decît 5-6 instituţii culturale cu stagiunea stabilită pe cîteva luni înainte, semn al unei instabilităţi financiare şi manageriale cronice la nivelul întregii ţări. Un al doilea obiectiv este informarea tuturor posibililor interesaţi de acest portal. Dacă facem un calcul aritmetic destul de simplu şi îi adunăm pe cei ce studiază în liceele de muzică, în conservatoare, pe profesorii lor, pe muzicienii din orchestre şi pe fidelii concertelor sau emisiunilor muzicale la radio sau la televizor, concluzia este că se poate vorbi despre un public de nişă, de cîteva zeci de mii de persoane. Acestora li se oferă acum un spaţiu în care pot găsi nu numai preferinţe strict personale sau profesionale, dar pot interacţiona şi lua cunoştinţă de aspecte ale muzicii clasice, uzuale în ţările cu tradiţie, dar la noi încă în stadiu incipient".
O invitaţie de a vizita www.musicaviva.ro şi a vă spune părerea.