Global Warning - Babel

Noul val românesc notwithstanding, 2006 ar trebui să fie consemnat în istorie drept anul tripletei mexicane Alfonso Cuaron (Children of Men), Guillermo del Toro (El laberinto del fauno) şi Alejandro Gonzalez Innaritu - acesta din urmă încheie, cu Babel, trilogia începută de Amores Perros (2000) şi continuată de 21 Grams (2003), în aproximativ acelaşi stil (poveşti fracturat / intersectate) dar într-o manieră infinit mai ambiţioasă (trei continente, patru limbi, distribuţie pe măsură), lipsită, ce-i drept, de înverşunarea brutală a primului şi de poezia sordidă a celui de-al doilea, dar cu rezultate cel puţin la fel de percutante. Şi de emoţionante.

Personaje care vor să comunice dar nu pot, personaje care pot să comunice dar nu vor, personaje care nu pot şi nu vor, dar sunt silite de împrejurări sau de hazard, ghidate, poate mai puţin subtil, dar extrem de eficient, de un regizor la apogeul carierei...

Senzaţia de déjà-vu, uşor explicabilă (scenariul e co-semnat de acelaşi Guillermo Arriaga, imaginea, dureros de frumoasă, îi aparţine aceluiaşi Rodrigo Prieto, muzica, simplă şi complexă totodată, e compusă de acelaşi Gustavo Santaolalla) aduce, culmea, un plus de efect - e un drum pe care l-am mai parcurs, dar e o călătorie inevitabilă şi necesară.

Replica esenţială a filmului (japoneza surdo-mută: "Tată, tu nu mă asculţi niciodată...") capătă greutate odată cu insertul final ("to my children, the brightest light in the darkest night"), atunci cînd senzaţia că ai văzut un film mare devine certitudine.