februarie 2007
Opera Comică pentru Copii vă invită în luna februarie la o nouă premieră, ce poartă titlul Piatra din casă. Musical de Roman Vlad, după piesa omonimă a lui Vasile Alecsandri, spectacolul este prezentat publicului în versiunea regizorului Cristian Mihăilescu şi scenografia plină de culoare şi imaginaţie a Vioricăi Petrovici. În rolul principal va putea fi văzută Stela Popescu, care se află la a doua ei apariţie pe scena acestui teatru dedicat în exclusivitate copiilor.

Dat fiind că directoarea Operei Comice pentru Copii, Smaranda Oţeanu-Bunea ne-a declarat că principalul element nou al acestei producţii este acela că este o creaţie originală a unui compozitor în vârstă de 25 de ani, având aşadar toate şansele să placă publicului căruia îi este adresată, l-am întrebat pe tânărul muzician Roman Vlad cum a reuşit să împace textul vechi de mai bine de un secol al lui Alecsandri cu orientările muzicale ale zilelor noastre: "Cum era şi firesc, a trebuit să respect cele două planuri ale spectacolului. Pe de o parte portretizarea prin muzică a atmosferei epocii lui Alecsandri, iar pe de altă parte să contribui la actualizarea piesei, ţinând cont de dorinţele şi gustul publicului de azi, cu precădere a celui foarte tânăr, fapt ce m-a determinat să scriu o muzică atrăgătoare şi accesibilă, care în introducere şi final degajă - printr-o orchestraţie dinamică, modernă, colorată - o atmosferă actuală, plină de bucurie, ce potenţează atmosfera generală."

În distribuţia spectacolului se găsesc alături de Stela Popescu, Cristina Eremia, Vicenţiu Ţăranu, Ion Dimieru, Valentin Racoveanu, Daniel Filipescu, Sorina Tiron şi Valentino Tiron. Acompaniamentul live este asigurat la claviatură de Mădălina Florescu (care a fost responsabilă şi cu pregătirea muzicală). Spectacolele sunt programate ca şi în lunile anterioare în fiecare luni şi marţi de la ora 14 şi de la ora 16, din 12 până în 27 februarie, în Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

Fondată în 1998, Opera Comică pentru Copii a fost instituţionalizată la începutul anului 2003, de atunci având stagiune permanentă, subvenţionată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Structura stagiunii este gândită în paralel cu anul şcolar, începe în octombrie şi se încheie în iunie, cu pauze în timpul vacanţelor şcolare. Ca orice teatru de proiecte, Opera Comică pentru Copii rulează câte un titlu pe lună, premiera următoare urmând să fie un balet cu numele Oblio.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus