Diamantul fals - Blood Diamond

Prima ruşine, DiCaprio e nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor pentru Blood Diamond (şi nu pentru The Departed). Dacă mi s-a părut imberb în Gangs (of New York), m-a convins în Aviator şi în Departed mi s-a părut că s-a maturizat complet. Dar în Diamantul sîngeriu (un alt titlu dibaci, din seria nesfârşită dată de corifeii acestei antreprize anevoioase), mi s-a părut debusolat, pierdut, în căutare de îndrumare.

Dacă Scorsese este o figură parentală, Edward Zwick, regizorul a multe filme anoste sau enervante (Legendele toamnei, The Siege), mereu imperfecte, lipsite de stil (Courage Under Fire), cu premize ridicole, revizioniste (The Last Samurai, Glory), se crede Stanley Kramer. Zwick, care e şi producător (v. Kramer), se foloseşte de subiecte cu iz politic, pentru a bricola filme exotice, telenovelistice, drame colonialiste la fel de precutante pe cât e Coliba unchiului Tom pentru pacificarea Panterelor negre. După cum scria un critic american (Mick LaSalle în San Francisco Chronicle), "Regizorul Edward Zwick a încercat să facă un film măreţ, dar în timpul acesta a uitat cum se face film pur şi simplu". Gândiţi-vă cum ar arăta Comoara din Sierra Madre făcută de Hallmark.

Diamantul avea nevoie de şlefuire pentru a străluci. De stilul vizual al fraţilor Scott, de implicarea politică a lui Oliver Stone, de prospeţimea lui Aronofsky sau de manierismul propriu al lui Michael Mann. Dacă te plictiseşti în plină fusiladă şi urmărire, e jale. Sau te zvârcoleşti în scaun şi te întrebi cum e posibil ca filmul să aibă mai puţin ritm ca un surdo-mut care bate la tobe, sau clişee de Hakuna matata, cum ar fi penibilele apusuri / răsărituri de soare turistice, filmate cu pasiunea unui turist de safari... Iar chimia dintre Jennifer Connely şi Leo DiCaprio e nulă, la fel şi tensiunea sexuală.

Revenind la DiCaprio, care e un mercenar trecut prin ciur şi dîrmon, el se încruntă tot filmul şi fumează non-stop. Să nu mai vorbim că are sub vârsta rolului, se pare că iniţial i-a fost oferit lui Russell Crowe care a făcut ceva asemănător în Proof of Life. DiCaprio e prea tînăr şi frumuşel, de aceea el încearcă să bogartizeze personajul şi cum altfel decât într-un nor de fum. Deci marea lui contribuţie actoricească este fumatul, ceea ce finalmente e şi o reclamă anti-fumat ("those things will kill ya"), ceea ce nu e rău ca propagandă, după ce avem bombardament de promo ONU şi Unicef tot filmul, care începe din reclama dinainte de logo-ul finanţatorilor. Şi acest film sîngeriu e nominalizat la cinci Oscaruri: actor, actor în rol secundar (Djimon Hounsou), montaj, sunet şi montaj sonor. Sunetul nu l-am prea auzit din cauza muzicii, care era o clonare de zimmerelă de prost gust şi mă gîndeam că e făcută de vreun junior de la Media Ventures până la genericul final, când am văzut că e un quickie de James Newton Howard.

Un film albuliu, făcut de albi, pentru albi, care sună la fel de fals ca speech-urile de la ONU din The Interpreter, altă chiftea recentă. Mai bine vă păstraţi pentru Hotel Rwanda, The Constant Gardener, The Last King of Scotland, Catch a Fire, filme recente pe aceiaşi subiect dar şi cu predicat.

Din tot acest talmeş-balmeş de intenţii bune (care pavează mereu câte un film prost), am reţinut o glumiţă neagră (sic). În mijlocul unui sat pîrjolit, un negru îl vede pe Digimon (Djimon Hounsou), cu DiCaprio, şi-l întreabă, "ce-i cu ăsta?". "E înnebunit după diamante", zice Digimon. "Bine că n-au găsit încă petrol", zice negrul fantomatic. "Să vezi atunci belea pe noi".