Cărbunele diamant nu se face - Blood Diamond

Iniţial, cronica lui Blood Diamond ar fi trebuit să arate altfel. Vă avertizez pentru că, deşi gustul de după al filmului a fost destul de bun, acum a început să capete tente amărui. Vinovatul este auriu şi are contur de Oscar. Poate vă întrebaţi ce legătură are Oscarul cu o cronică de film. Păi, are! Oscarul este concluzia, prelungită în exteriorul penibil al politicilor sociale, cronicii mele. Să vedem despre ce este vorba.


Mi-am pus diamante-n cap...

S-a zis despre Leonardo DiCaprio că va urma traseul marelui său mentor, Martin Scorsese. Evident că nu era vorba despre sensul ascendent al traseului. Dacă lui Scorsese i se spune marele nedreptăţit, DiCaprio urma să fie, bineînţeles, micul nedreptăţit. Rolurile păreau prea mari pentru tinerelul firav cu ochi albaştri din vremea Titanicului (1997). James Cameron a jucat o carte necîştigătoare cu micul îndrăgostit. Amintim că Titanicul lui Cameron a luat 11 oscaruri, mai puţin pentru Best Leading Role Male and Female. Înţelege toată lumea de ce. The Aviator - care i-a adus lui Cate Blanchett premiul Academiei pentru Best Performance by an Actress in a Supporting Role - nu i-a făcut deloc un serviciu lui DiCaprio. "Un film prea mare, un regizor prea puternic, un actor prea mic" au scris atunci cronicarii, nefiind foarte departe de adevăr.

Scorsese nu renunţă însă la DiCaprio şi iese la rampă cu The Departed, un film care a luat 4 Oscaruri, a fost nominalizat la diverse premii de 33 de ori şi a câştigat încă alte 39 de premii. Dintre toate acestea, un singur premiu - Central Ohio Film Critics Association Award - i s-a acordat lui DiCaprio pentru interpretare. Nu-i nimic, l-a câştigat alături de Jack Nicholson, ceea ce înseamnă mare lucru.

În Blood Diamond însă, un film în regia lui Edward Zwick (The Last Samurai - 2003, The Siege - 1998, Legends Of The Fall - 1994, Traffic, producer - 2000, Shakespeare in Love, producător - 1998), Leonardo DiCaprio nu are nici un fel de sprijin. Să nu vă închipuiţi că joacă singur. Nu, el apare alături de Djimon Hounsou care nu poate fi considerat suport, deşi a fost nominalizat pentru Best Performance by an Actor in a Supporting Role! Hm! În Blood Diamond, micuţul nedreptăţit păşeşte pe calea spinoasă a performingului. Fără discuţii, fără nici un fel de intenţie de ridicare a vreunei statui, în acest film, pariul lui Scorsese cu timpul-mască al cinematografiei, pare să devină câştigător.

Maturitate în interpretare, cu câteva gesturi indecente în construcţia secvenţială a personajului, excelent crescendo într-o evoluţie aparent lineară, o moarte uşor penibilă în apusul ce scaldă într-o lumină sângerie - sic! - peisajul, câteva ultime clipe la fel de penibile vorbite la telefon. Aici am intrat însă deja pe terenul regizorului care încearcă, după modelul marilor maeştri, să creeze gesturi-pattern pentru un personaj care trebuie, musai să devină referenţial. Fumatul lui DiCaprio este una dintre problemele ce atacă penibilul. Şi îl cucereşte! Atâta fumat la un singur actor, într-un singur film, n-am mai văzut demult, cred că de la Bogard încoace. Nu ştiu ce a avut Zwick cu plămânii lui DiCaprio, concluzia are însă culoarea scrumului. Demersul său s-a risipit precum fumul în decriptările, desigur răuvoitoare, ale criticilor de film. Scenele de action sunt, şi ele, undeva la limita găselniţei, căci copiii care îşi omoară părinţii, fraţii, surorile, vecinii, ţânţarii, în general cam tot ce mişcă-n ţara aceea, s-au cam perimat. Ca subiect, mă refer. Şi e prea mult. Povestea filmului este şi ea nesusţinută, cel puţin în partea ei întunecată. Story-ul cu pretenţii moralizatoare, desigur, se pierde undeva între scena primă dintre tatăl şi fiul african care voia să meargă la şcoală să înveţe şi scena penultimă dintre fiul african căruia i s-a spălat repede creierul (câteva zile!) şi este gata-gata să-şi omoare tatăl.

Transformarea lui DiCaprio, dintr-un mercenar jmeker plin de venin într-un mieluşel blajin şi altruist este şi ea un miracol, pentru că vine din neant, din spaţiul eteric utilizat de regizor pentru a-şi găzdui fluidul secătuit al creaţiei. Acest subiect, extrem de ofertant altminteri, merita, cu siguranţă, să încapă pe mâna unui regizor. Drept urmare, propun ca Zwick să facă, în continuare doar producţie, Djimon Hounsou să se întoarcă în savană, iar DiCaprio să lucreze în continuare cu Scorsese (şi asta şi face, căci The Rise of Theodore Roosevelt se află în preproducţie pentru 2008). Cât despre conturul auriu al penibilului, ar fi trebui să spun, de fapt, că Oscarurile din 2007 pentru interpretare masculină sunt, în fapt, o mare pată neagră. Fără rasisme şi fără nimic altceva, dintre Peter O'Toole, Leonardo DiCaprio, Ryan Gosling şi Will Smith, a câştigat Forest Whitaker. No comment!

Cât despre Blood Diamond, acest film este, în fapt, o morală pentru albii care cumpără diamante scoase de africani din pământ cu preţul sângelui. Aşa, şi?