Revista HBO / noiembrie 2006
Filmele cu adevărat faine nu se măsoară în staruri sau buget - e o chestiune, sper, bine ştiută. Nu o dată, titlurile low-budget sau de serie B, au ascuns, în spatele unor ploturi (adesea) aberante şi a unor distribuţii (adesea) obscure, adevărate bijuterii, numai bune de (re)descoperit... Pentru cine are chef şi creier, evident.

Când vine vorba de filme mari făcute cu bani puţini, primul nume rostit este, de obicei, Roger Corman. Şi pe bună dreptate - dar Corman a ajuns astăzi să fie recunoscut mai mult ca un afacerist desăvârşit decât ca un mare regizor. Dacă ţineţi musai să (re)cunoaşteţi un cineast absolut fabulos, ale cărui filme cer (şi merită) vizionări şi deconstrucţii grabnice, imediate şi repetate... nu trebuie să reţineţi decât un singur nume.

Filmele lui Larry Cohen (născut la New York în 1938, şcolit în televiziune, unde a creat serialele Branded, Coronet Blue şi The Invaders, debutat în cinema în 1972) sunt ieftine, sunt necizelate, sunt violente, sunt stranii, sunt lucide, sunt înfricoşătoare... sunt caustice, sunt subversive, sunt inteligente. Filmele lui Larry Cohen sunt filme de care publicul larg fuge speriat şi pe care pasionaţii de cinema le devorează cum pot, amuzându-se să afle, în umbra monştrilor, alienilor sau gangsterilor sadici, metafore sociale pertinente şi cutremurătoare. Black Caesar (1973), aparent un blaxploitation sec, rivalizează cu Naşul lui Coppola, dacă nu în amploare, atunci în tematică. God Told Me To (1976), aparent un horror urban, e probabil magnum-opusul regizorului şi oferă o explicaţie "out of this world" pentru valul de crime aleatorii dintr-un New York asediat dinlăuntru, un efort mereu actual dacă ne gândim la Charles Whitman sau la sniperul din Washington de acum câţiva ani.

Trilogia It's Alive (1974), It Lives Again (1978), Island of the Alive (1986), aparent un horror deranjant, rămâne în istoria cinematografului nu doar pentru concept (bebeluşii mutanţi care ucid) ci şi pentru subtext (pledoarie pro-choice, satiră anti-rasism şi, de ce nu, portret de familie). Q (aka The Winged Serpent, 1982), aparent un caraghioslâc hilar, este unul din cele mai irezistibile filme de aventuri făcute vreodată - şarpele cu pene care terorizează oraşul locuieşte sus de tot, pe Chrysler Building, iar David Carradine e poliţaiul care trebuie să-l distrugă... The Stuff (1986), aparent o comedie de moravuri unde toată lumea înghite cu plăcere un soi de iaurt scârbos, este un manifest anti-consumism, anti-marketing, anti-establishment, în fine, anti-prostie - un Invasion of the Body Snatchers pentru vremuri noi, deloc subtil, dar impecabil şi (priviţi în jur) necesar. The Ambulance (1990), aparent un thriller... incredibil, spune multe despre doctori, pacienţi, asigurări şi spitale. Original Gangstas (1996), aparent un cash-in impersonal, este un omagiu reverent adus unui gen (blaxploitation) şi unor actori (Fred Williamson, Pam Grier, Jim Brown, Richard Roundtree) astăzi ignoraţi.

Filmele lui Cohen n-ar avea acelaşi farmec fără actorul preferat (Michael Moriarty, la fel de criminal subestimat ca regizorul) şi fără actorul fetiş (James Dixon, ocazional producător). Dar Cohen, deşi auteur veritabil, a scris şi pentru alţii - I, the Jury, Maniac Cop, Body Snatchers, Uncle Sam, Phone Booth - scris acum 40 de ani pentru Hitchcock şi ecranizat de Joel Schumacher în 2002), ceea ce nu-i ştirbeşte meritele, dimpotrivă. Anul trecut a fost invitat de Showtime să regizeze un episod din seria Masters of Horror - evident că Pick Me Up debordează de sânge şi ironie şi beneficiază de prezenţa (tot evident) binevenită a domnului Moriarty, într-un rol la fel de juicy şi inclasabil. Filmele lui Larry Cohen sunt scurte, sunt la obiect, şi sunt entartaining - termenul de film-cult pare să fie emblema perfectă. Şi definitivă.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus