Dragă Miruna,
Aş vrea, înainte de toate, să-ţi spun de ce am preferat (şi, recunosc, a fost o decizie destul de bruscă) să plec din AICT (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru - secţia română, nota LiterNet). Am plecat din idealism: nu pot rămîne într-o organizaţie condusă de oameni care nu-mi răspund la "bună ziua" şi despre care ştiu că au umblat cu jalba încercînd să obţină semnături pe o "scrisoare" care să ne descalifice profesional şi delegimiteze ca membri ai juriului. N-am plecat pentru că aş crede că n-am ce căuta acolo; cred însă că prea mulţi au ajuns în poziţii pe care nu le merită şi nu le-au cîştigat prin propria prestaţie critică, şi nu vreau să cauţionez, prin prezenţa mea acolo, o impostură. Mai mult decît atît, încep să cred că răul "se ia", iar binele, nu. Sînt convinsă că într-un loc în care nu te simţi bine n-ai de ce să stai, chiar dacă ai dreptul; am dreptul să trăiesc în România, dar nu de asta rămîn aici...
Între timp, ca membru al acelui juriu de nominalizări, am ajuns să fiu jignită de colegii mei "oameni de teatru" aşa cum nu mi s-a mai întîmplat niciodată (dar sînt tînără, deci mai am timp...). Am aflat că nu ştiu să deosebesc personajul principal de cel secundar, că reuşesc să confund "rolul din teatru" cu "rolul din telenovele", că mă las spălată pe creier şi nu recunosc capodopere dacă sînt făcute de Horaţiu Mălăele, că fac parte, probabil, din "mafia" care aduce aceleaşi nume în fiecare an pe lista Premiilor Uniter şi, bomboana pe colivă, că nu sînt o "personalitate". Poate că nu sînt, dar dacă mă uit bine la modele, nici nu prea vreau să devin.
Culmea e că singurul lucru de care mă simt cu adevărat şi profund jignită e gestul nominalizaţilor - al vostru şi al lui Andrei Şerban (pe Vlad Ivanov chiar îl pot înţelege) - de a refuza nominalizarea. Chiar e ceva la care să renunţi atît de uşor, fără să încerci întîi să limpezeşti apele? E "copilul" nostru atît de handicapat, încît să poată fi aruncat odată cu apa din covată? Sau toată lumea crede că "i se cuvine", că i-a fost dată prin drept divin şi poate face ce consideră de cuviinţă cu această nominalizare? Ei bine, nu; dacă Alice Georgescu are dreptate într-o privinţă, atunci aceea e că nominalizările sînt un pariu pe viitor, al unor oameni pentru alţi oameni. Iar în avîntul vostru revoluţionar, voi pe aceşti oameni care au pariat pe voi i-aţi uitat.
Cred că lansarea unei discuţii, a unor teme de dezbatere - cum ar fi "ce înseamnă critică" şi "ce înseamnă Premiul pentru Critică al Uniter-ului" ar fi fost mult mai constructivă decît decizia voastră de a condiţiona participarea la premii de "recuzarea" lui Alice Georgescu.
În loc să acuz lipsa de respect, eu una aş fi încercat să explic că, aşa cum actorii pot fi nominalizaţi pentru genuri diferite de teatru, la fel şi criticii pot fi nominalizaţi pentru tipuri diferite de critică; că nu e vorba de teatru versus telenovele, ci de Teatrul Naţional şi Green Hours, muzical şi teatru de cameră, one-man show, Shakespeare şi performance. La fel cum am ajuns să acceptăm că există căi diferite pentru performanţa în teatru, la fel trebuie să acceptăm că sînt şi moduri diferite de a face critică. Dar pentru o astfel de discuţie ar fi trebuit ca miza să fie rolul şi rostul criticii de teatru. Or, această miză pare să fi fost alta (refuz să cred că atîţia oameni deştepţi şi-au pus mintea la cale doar ca s-o scoată pe Alice dintr-un juriu). Dacă ea va căpăta forma unei cruciade în contra lui Ion Caramitru, iarăşi mi se pare jenant.
Poate că Alice nu ştie sau se face că nu ştie în ce constă fiecare proiect al vostru; dar eu ştiu, Miruna, iar faptul că voi daţi atît de mult pe atît de puţin, pentru capriţul de a o amenda pe Alice, mă întristează nespus.
Dragă Miruna,
Nu ai de unde să ştii dacă juriul de nominalizări a pariat pe voi pentru că dorea altceva sau pentru că Alice are dreptate şi nu avea de unde alege în "critica curentă". Cum am ajuns la "activismul critic" rămîne micul nostru secret, să nu ne aventurăm în ape tulburi. Cît despre "Cei pe care îi doare şi fac ceva nu sînt critici de teatru", ce să zic, mulţumesc de compliment. Ori poate, pe logica nominalizărilor făcute prin dar divin, tu crezi că doar pe voi vă doare?
Şi-mi cer scuze dacă te voi contrazice, cred că prezenţa sau absenţa fiecăruia face, în final, diferenţa. Ştiu că neamul mioritic crede că instituţiile au picat din cer şi nimeni nu are nici o responsabilitate personală faţă de ele, dar adevărul e că noi, fiecare, facem ca aceste instituţii să fie legitime. Partidul Comunist a avut legitimitate pentru că milioane de oameni au crezut că propriul carnet de partid nu înseamnă nimic; şi ghici ce? timp de 50 de ani carnetele astea ne-au fost propria carceră.
Numeşte-o o utopie. Însă toate cancanurile astea îmi mănîncă zilele şi nervii, şi mă-mpiedică să fac singurul lucru care contează - să scriu. În loc să facem lucruri, noi ne îndeletnicim cu pigulitul de scame de pe hlamida regelui gol, iar eu de exerciţiul ăsta m-am cam plictisit.