Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Premiilor UNITER 2006-2007

Gala vrajbei noastre - Uniter 2007


Observator Cultural, aprilie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
...desigur o parafrază după celebrele versuri ale lui William Shakespeare din Richard al III-lea "Now is the winter of our discontent made glorious summer by this son of York...". Iar pe cale de consecinţă, şi una după titlul romanului Iarna vrajbei noastre al lui John Steinbeck. Vorbeşte acolo autorul american, laureat la premiului Nobel, despre un loc preferat al eroului, o peşteră la malul mării. Este un loc secret, numai al lui, unde se duce din timp în timp. Să se gândească. Cel puţin, aşa crede el. O vreme. Dar adevărul e altul. Va înţelege într-un moment de cumpănă că acolo merge mai ales ca să-şi aducă aminte. De el, de valorile lui, de lumea lui, de toate acele împrejurări şi toţi acei oameni pentru care vrea şi merită să continue.

Într-un anume fel, aşa avea să fie pentru mulţi oameni de teatru şi drumul la Sibiu, la Gala Premiilor UNITER din acest an, prima care s-a desfăşurat afară din Bucureşti. Poate mai mult decât oricând, această a cincisprezecea ediţie a fost un prilej de meditaţie asupra sensurilor adânci ale unor vorbe pe care le rostim adesea: breaslă, repere estetice, set de valori, principii. Şi toate puse în balanţă cu altele de genul: interese, cote, caste, pragmatism cultural. Între ele, suita de contestări, suspiciuni, refuzuri, recuzări, indignări din preliminarii, respectiv de la anunţarea nominalizărilor până în seara zilei de Sfântul Gheorghe, când s-au decernat premiile.

Stând acolo, în pavilionul instalat pe zidurile cetăţii lui Hermann, ne-am adus aminte. Ca întotdeauna, mecanismul memoriei funcţionează de la fapt la semnificaţie. Prin urmare, începem cu ce ştim că a fost şi credem că am depăşit. Dacă acceptăm că suntem astăzi la fel de divizaţi ca acum cincisprezece ani, atunci cum am mai putea să administrăm toate eforturile făcute ani de zile spre a ne aduna, cu compromisurile necesare pe care le-au presupus dar şi cu pierderile pe care le-au generat în ce priveşte actul critic de calitate, cel menit să dea dimensiunea reală a produselor artistice? Probabil că ar fi un gând de neacceptat şi atunci mai bine să aminteşti lucruri bine cunoscute, chiar dacă se pare că nu convin tuturor. Şi totuşi: Gala Premiilor UNITER este un proiect al actorului Ion Caramitru şi el este cel care numeşte atât juriul de nominalizări, cât şi juriul final. Senatul UNITER ia doar la cunoştinţă numele nominalizaţilor şi nu are nici un fel de drept de a interveni. După cum, nici vreunul dintre jurii nu are nici o putere asupra deciziilor de acordare a premiilor a la carierra, pe care le hotărăşte Senatul UNITER.

Şi de ce să ne mai amintim încă? Poate despre felul în care înţelegem să valorizăm o nominalizare la premii, spre exemplu. Ea poate şi trebuie să fie marca unei prestaţii artistice remarcabile, nu-i aşa? În fond, selecţia a fost făcută din zeci de altele asemenea ca gen din toată ţara. În loc să ne pierdem în consideraţii mai mult sau mai puţin avenite despre probitatea morală şi profesională a juriilor sau despre presiunile făcute asupra lor, poate că ar fi mai potrivită o atitudine constructivă. Să lăsăm să funcţioneze prezumţia de decizie în deplină cunoştinţă de cauză ca şi ideea că imixiunile nu sunt o condiţie obligatorie a unei poziţii de vârf. Iar atunci când avem motive să contestăm, e mai bine să ne susţinem punctul de vedere cu argumente din câmp estetic.

Într-adevăr, o astfel de nominalizare onorează şi poate să devină o modalitate de promovare atât pentru artişti, cât şi pentru instituţia producătoare a spectacolului respectiv, dar numai dacă cel care a primit-o este mândru de ea. Probabil de aceea ne dorim să vedem mai multe afişe cu ştraifuri care să menţioneze această reuşită.

Şi mai ce încă? A nu se uita că Gala UNITER este, în bună măsură, un loc de întâlnire. Cei veniţi la Sibiu ştiu că prezenţa lor acolo afirmă implicit apartenenţa la comunitatea noastră teatrală, aşa cum e ea, cu momentele ei bune, de graţie dar şi cu cele mai puţin inspirate. Nu doar faptul că practică meserii din sfera teatrală, ci şi acela că recunosc şi acceptă reprezentativitatea UNITER-ului. Iar întîlnirea are loc, în primul rând, cu amfitrionul său, actorul Ion Caramitru, preşedintele uniunii, atât de diplomat şi de elegant în tot ce a făcut de data aceasta. A ştiut să pună într-un anume fel actuala ediţie sub semnul lui Virgil Flonda, artist de excepţie şi om prin excelenţă non-conflictual. Odată instalat acest climat, a venit de la sine, simplă şi firească, atitudinea sa de îngăduinţă nu lipsită de preţuire cu care a tratat toate necazurile acestei gale, fără să le dea amploare, dar şi fără să le ocolească. În răspuns, s-a trecut mai uşor peste imperfecţiunile, intervenţiile şi momentele mai puţin fericite ale spectacolului în sine. Şi, de asemenea, poate că au fost aplaudaţi mai tare laureaţii. Radu Afrim, mulţumindu-le "gagicilor" din distribuţia de la joi.megaJoy. Rodica Mandache, una dintre ele, recunoscând că acest regizor "a recompus-o ca actriţă". Radu Boruzescu, scenograful care a sugerat UNITER-ului "să formeze şi un guvern, dacă tot are preşedinte şi Senat". Răzvan Mazilu, onorat de a fi primit aceeaşi distincţie ce i-a fost acordată înainte doamnei Miriam Răducanu. Valeria Seciu, care a descoperit în ce fel obligă un premiu pentru întreaga activitate. Andreea Bibiri, fericită, dar şi marcată de "chinurile" la care a supus-o Andrei Şerban. Şi lista poate continua, dar poate că ar trebui să se încheie cu Marius Stănescu, evocându-l tot pe Virgil Flonda, cel care îl asigura că va primi premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal când va avea părul alb. "A avut dreptate, pentru că în Hamletmachine, am părul alb!" şi-a încheiat el cuvântul de mulţumire.

Apoi, pentru fiecare dintre noi, gala a însemnat reîntâlniri cu afini de mai aproape sau mai departe. Am participat, ca mulţi alţii, la acest adevărat ritual de regăsirilor şi îmbrăţişărilor. Sunt salutări scurte dar bine conturate, zâmbete sincere care te încălzesc. Iar dacă îmi permit să dau nume şi chiar să povestesc despre ce am discutat, o fac pentru a sublinia că în toate aceste momente sentimentul de normalitate şi dorinţa de comunicare au fost mereu prezente. A fost plăcut să întâlneşti actori şi directori ai teatrelor din Botoşani, pe Volin Costin şi Marius Rogojinschi, să afli ce preocupări au şi ce premiere pregătesc. Dacă Volin Costin aştepta deja musafiri la apropiata premieră pe care Chris Simion o va avea la teatrul dramatic, Marius Rogojinschi era cu gândul la o inovaţie în teatrul de animaţie. Sau pe Nicu Mihoc, de la Teatrul 74 din Târgu Mureş, dar cu care să discuţi despre regizorul Christian Popescu, revenit în ţară să lucreze peste vară la Mureş dar şi festivalul underground, din luna mai, de la Arad, în a cărui organizare este implicat. Ori să te saluţi pe fugă cu Demeter Andras, directorul Teatrului Maghiar din Timişoara, spunându-ţi că-i vei vizita implicit şi pe ei la sfârşitul săptămânii, graţie premierei cu Kamikaze de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu, de la Teatrul German din localitate. Ori să schimbi două vorbe cu Oltiţa Cîntec de la Iaşi, eliberată acum de tensiunile nominalizărilor. A fost chiar un răgaz să schimbi impresii şi informaţii chiar şi cu colegii bucureşteni. Cu teatrologul Delia Voicu, ne-am descoperit interesul comun pentru artistul francez Philippe Genty, greu de caracterizat într-un cuvânt. Cu actorul şi regizorul Dan Tudor am continuat o discuţie despre plecarea sa în Anglia pentru patru luni, dar şi despre intenţiile de a monta în toamnă, la Bucureşti, o piesă din dramaturgia franceză contemporană. Iar cu maestrul Lucian Giurchescu am avut plăcerea şi norocul să facem drumul înapoi din capitala culturală europeană în capitala noastră.

Cred că acestea sunt lucrurile şi întâmplările care formează şi dau identitate unei bresle. Care te ajută să mergi mai departe, să continui şi să aştepţi fluxul afară din peştera inundabilă unde eroul lui John Steinbeck merge să-şi aducă aminte.



 Toate articolele despre Gala Premiilor UNITER 2006-2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Eugenia Anca Rotescu


Alte articole

 UNITER vrea să-şi îmbunătăţească premiile, Comunicat de presă
 La ce ne trebuie o Gală - Uniter 2007, Iulia Popovici
 Cea mai contestată ediţie a Galei UNITER a fost un succes de imagine, Veronica D. Niculescu
 Omul şi albina (fabulă optimistă), Alice Georgescu
 Sibiul a găzduit una dintre cele mai frumoase ediţii ale Galei Premiilor Uniter, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Gala Premiilor UNITER 2006-2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer