Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Premiilor UNITER 2006-2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La ce ne trebuie o Gală - Uniter 2007


mai 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mi-a plăcut Gala Premiilor Uniter de anul acesta. Poate pentru că sala arăta mai bine, poate pentru că am scăpat de evoluţiile artistice ale echipei de gimnastică a României, de Divertis şi momentele de jonglerie. Poate pentru că muzica era bună, elegantă, discretă. Poate pentru că premiile au fost cam cele pe care eu însămi le-aş fi dat (ceea ce nu i se întîmplă prea des unui membru al juriului de nominalizări). Poate pentru că m-am simţit în sfîrşit eliberată de tensiunea scandalurilor care-au precedat-o.

De o săptămînă încoace, însă, aud despre tot felul de nemulţumiri ale altor cunoscători; nemulţumiri despre care ar trebui să vorbim nu numai la bere.

Sageata Prea mulţi bătrîni. Problema e, de fapt, dezechilibrul dintre premiile pentru întreaga activitate plus cele speciale (care sînt cam tot pentru întreaga activitate) şi premiile competitive. Teatrul viu, teatrul care se face azi, e prea puţin reprezentat la gală. Adevărul e că, pe de altă parte, o artă atît de efemeră, într-o ţară cu memorie atît de scurt, are nevoie să-şi aducă aminte, măcar o dată pe an, şi să omagieze valorile datorită cărora sîntem încă aici şi facem încă teatru, cele care au influenţat radical scena. Cum să te faci, totuşi, că Revizorul n-a existat (şi, deci, nici Radu şi Miruna Boruzescu)? Că unii n-au auzit de ei e vina ignoranţilor. Iar în ciuda aparenţelor şi discursurilor, teatrul e o meserie a tinereţii şi vîrstei medii pentru majoritatea celor care-o practică - trei sferturi dintre actorii peste 50 de ani nu joacă nu din cauză că nu mai pot, ci fiindcă nu sînt roluri pentru ei. La fel, nu te poţi face că teatrul de revistă, cel de copii, de păpuşi şi marionete, coregrafia şi muzica de teatru nu există - aici însă ideea salvatoare ar fi ca premiile, speciale fiind, să le fie acordate (şi) unor artişti în activitate, celor care practică aceste genuri pentru publicul şi lumea de azi.

Sageata Floooriiin Pieeriisc. De vină nu e el, de vină e cine îl cheamă pe scenă. De vreme ce ştim cu toţii că o să apară în costum negru, cu revere de mătase şi fular alb, tot de mătase, c-o să vorbească anacolutic timp de-o eternitate şi o să jignească jumătate dintre colegii de podium (jumătatea despre care ştie cine e; despre restul habar n-are, deci tace), de ce trebuie să-l şi vedem în carne şi oase? Îl putem derula din memorie. Şi să fim serioşi, aşa one-man show cum e el, nu e Jerry Seinfeld, e doar imaginea ambulantă a incontinenţei verbale ireverenţioase. De data asta, i-a ucis momentul de graţie Valeriei Seciu, ceea ce, să recunoaştem, nu era cazul.

Sageata Emilia Popescu. Adevărul e că şi cover după Alla Pugaciova, şi playback a fost cam mult. Ca să nu mai spun că o lege de anul trecut, iniţiată de Lavinia Şandru, zice că dacă nu e live, spectatorul trebuie avertizat.

Sageata Sponsorii pe scenă. Cel puţin, anul acesta au fost pur decorativi. Nu cred că Uniter-ul şi-ar pierde susţinătorii financiari dacă nu i-ar chema pe reprezentanţii lor pe scenă, de vreme ce nu e un impediment pentru alte evenimente de mare amploare şi vastă finanţare.

Sageata Reclamă pe faţă la spectacolele Naţionalului bucureştean. Aşa e. N-ar fi trebuit să fie.

Sageata Eternitatea lui Ion Caramitru ca prezentator. Aş trece această nemulţumire la categoria ipocrizie. Să fim puţin realist-cinici: Ion Caramitru a "inventat" această gală, o face posibilă de 15 ani încoace, o parte considerabilă din finanţarea ei vine din surse private, iar cum se desfăşoară ea e treaba lui Caramitru, punct. Nimeni altcineva, dintre marii nemulţumiţi, nu a reuşit să producă ceva comparabil (şi nu din cauză că tot Ion Caramitru a stat în calea fericirii noastre), iar a pretinde referendum pentru Gală e un soi de fariseism frustrat.

Caramitru poate cere opinia unora sau altora, dar dacă ţine sau nu seama de respectivele opinii îl priveşte.


... şi trei bile negre

Sageata Pentru Andreea Bibiri ar putea fi o bilă albă: a fost premiată ca cea mai bună actriţă în rol principal după ce juriul a văzut-o într-o reprezentaţie ţinută la ora 9.00 dimineaţa. Asta, pentru că, deşi fusese anunţat de data în care va juca în Purificare, teatrul la care e angajată programase un alt spectacol în aceeaşi zi, ea trebuind să vină peste noapte de la Bucureşti la Cluj şi să joace la două ore după ce se dăduse jos din tren.

Sageata O a doua bilă neagră priveşte ciudata consecvenţă cu care li se acordă spectacolelor lui Alexandru Tocilescu premiul pentru cel mai bun spectacol (a treia oară anul acesta), fără ca el să-l fi primit vreodată (a primit, drept consolare, un premiu pentru întreaga activitate). E singurul care a reuşit performanţa, în condiţiile în care e unul dintre nu mulţii regizori care au marcat indiscutabil teatrul românesc al ultimelor decenii şi continuă s-o facă.

Sageata Iar a treia bilă neagră... Am regretat absenţa de la gală a celor trei nominalizaţi de la critică. À bon entendeur...


... şi două declaraţii

Sageata joi.megaJoy e pentru mine un spectacol-ataş la "drumul" estetic pe care pe care merg. El nu (mă) provoacă în mod necesar, e un spectacol care se oferă, nu a ridicat nici probleme de construcţie ceea ce e frustrant pentru mine. Lucrul la el a fost amuzant şi cam light, lumea femeilor din el îmi e atît de cunoscută... nu am avut de dezlegat mari mistere. Îl prefer în a doua lui parte, cînd începe să se lase în voia unor ape stranii, cînd umbrele se întind lent peste călutzul Roccoco din porţelan sau peste fazanul cu pene de păun. Cînd personajele îşi pierd discret identitatea diurnă. Acolo mă simt mai "eu".

Ce m-a fascinat şi la lucru, şi acum e cheful de joacă contaminant al trupei de actori. Cel de dincolo de cuvinte. Şi, logic, cuminţenia cu care m-au urmat. Premiul Uniter luat cu el vorbeşte - sper - despre munca mea de regizor cu actorii şi şterge unele prejudecăţi ale regizorilor foarte tineri (pe care şi eu le aveam odată) care se refereau la faptul că nu poţi face un megashow viu (!!) cu actori maturi şi celebri. Mă bucur că am făcut acest show pentru că în anul acesta pot lucra ceva show-uri mai intimiste, cu actori mai puţini, să exersez şi în acest sens. Show-uri nu mai puţin sexy însă... Pfffuai! Cît de liber mă simt după premiul asta... Abia aştept să profit de libertatea asta în următoarele show-uri şi în cel la care lucrez la Odeon acum... (Radu Afrim)

Sageata Orice spectacol e ca o intrare în tunelul timpului. Iei forma altor oameni, din alte spaţii, alte vremuri. Cînd nu mai eşti foarte tînăr, orice rol primit e un dar. joi.megaJoy a fost pentru mine o mare întîlnire: cu un rol generos, pentru care orice actriţă l-ar fi jucat ar fi luat un premiu, cu nişte partenere într-o formă de zile mari, şi mai ales întîlnirea cu Radu Afrim, artist ciudat şi straniu, mereu vulnerabil, mereu alergînd după soare, extrem de cultivat, artist care vede tot, ştie tot şi, în acelaşi timp, e greu de ingurgitat şi foarte capricios.

Lucrul minunat legat de el e că m-a scos din spaţiul meu de "actriţă bună, de vîrstă coaptă şi formaţie clasică, mulţumită dacă are un rol frumos", şi m-a băgat în alt spaţiu, al "lumii lui", cu spectacole revoltate şi triste, cu oameni foarte tineri, cu inimile cicatrizate din cauza unui existenţial tragic, cu autori, unii, necunoscuţi mie, în sfîrşit, cu o lume tînără, care-l adoră poate şi pentru că e un regizor bun, dar mai ales pentru că le dă răspunsul la dilemele acestui timp. Şi aceşti tineri nu mai umblă singuri prin deşert.

Ca orice lucru, un premiu schimbă ceva în viaţa ta. Partea cea mai frumoasă a fost perioada scursă din ziua nominalizării pînă la premiere. Pentru că, nu ştiu cum, lumea a devenit brusc frumoasă şi cu multe semnificaţii. A fost bine. Iar momentul acela fierbinte, cînd eu eram pe scenă şi-am văzut acele chipuri cunoscute şi transfigurate, mi-a dat trăirea unei clipe intense. În general, fericirea n-o trăieşti, ţi-o aduci numai aminte. Eu pe asta am trăit-o. Şi cînd ajungi aici, criteriile se schimbă, începi să te respecţi, să te iubeşti şi, odată cu tine, pe toată lumea. (Rodica Mandache)



 Toate articolele despre Gala Premiilor UNITER 2006-2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 UNITER vrea să-şi îmbunătăţească premiile, Comunicat de presă
 Gala vrajbei noastre - Uniter 2007, Eugenia Anca Rotescu
 Cea mai contestată ediţie a Galei UNITER a fost un succes de imagine, Veronica D. Niculescu
 Omul şi albina (fabulă optimistă), Alice Georgescu
 Sibiul a găzduit una dintre cele mai frumoase ediţii ale Galei Premiilor Uniter, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Gala Premiilor UNITER 2006-2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer