Poem Zholdakian brutal candid - Viaţa cu un idiot

Foşnet. Frunze. Plasmă pe care se mişcă crengi. Două camere ca două celule ale iubirii şi morţii. Ca două embrioane care nasc şi distrug pasiune. Faţă în faţă. Trei ecrane deasupra celor două camere în care totul este filmat live. Fiecare contorsionare a feţei, fiecare mişcare, fiecare creponare a pielii. Zholdak face din teatru un concert transmis în direct. Reality performance-ul contemporan supraponderal, obsesia hiper-vizibilului actual, care acutizează senzaţiile, sînt baza conceptuală a spectacolului. Torentul de imagini suprapuse dă dimensiunea arhetipală a show-ului. Un cross-over care e marca gîndirii regizorale. Zholdak trebuie descifrat în imagini.


Convenţia coborîtă în zaţul realităţii. Distanţare şi apropiere manevrate continuu.

În Viaţa cu un idiot, povestea e simplă. Un cuplu supt de plictiseală e obligat să locuiască cu un idiot. Cu inocentul animalizat care scoate sunete terifiante şi suge morcovi. Cu debilul care transformă camera într-o cuşcă plină de fecale şi îşi mînjeşte faţa cu maioneză. Abrutizare totală. Femeia îl urăşte. Urlete. Apoi ura se transformă în cea mai duioasă iubire. În cea mai lascivă atingere. Linişte. Impulsul animalic e curăţat de picături de apă într-o scenă erotică sub duş. Femeia şi idiotul nu vor să se mai despartă. Avortul produce însă ruptură brutală. Soţia este exclusă dintr-o nouă iubire. Idiotul şi bărbatul se îmbrăţişează convulsiv. Femeia o ia razna. Cu pampoane şi pantofiori albi, îl vrea pe idiot înapoi. Chipul ei demenţial-izat invadează cele trei ecrane. Idiotul scoate pistolul şi o omoară. Sînge pe bărbia imaculată. Zholdak spală tot ce ucide.

Spectacolul lui Zholdak te lasă cu porii deschişi. Te scurtcircuitează. Face din corpul şi psihicul tău un vas în care imaginile fermentează.

Zholdak vede în textul lui Erofeev o hemoragie fantasmatică. Imaginile au la ucraineanul care torturează limitele substanţă dramatică.


Zholdak duce pînă la capăt un teatru exorcizant

Răii candid-perverşi cîntă. Îngeraş nu mai ai aripioare. Îngerul plînge. Jumătate în noroi, jumătate în cer, îngerul fredonează şi fumează. Tengo marijuana. Cu umerii aduşi, e zgribulit şi însingurat. Aruncat din Grădina Raiului, expropriat, înger de bordel pămîntean crucificat. Cuie ordinare, cuie murdare, bătute în degetele îngerului dau dimensiunea lumii arhetipale a lui Zholdak. În secunda următoare, pe ecran, e filmată o icoană cu Iisus. This is the beginning. This is the end. I'm so fucking special.

Lapte şi sînge. Delir vitalizant.

Mecanica explozivă a corpului. Corp spasmodic, corp care expulzează energiile răului şi poezia atingerilor.

Zholdak duce pînă la capăt un teatru exorcizant. Storceşte actorul (excelentă trupa cu care a lucrat) ca pe un pliculeţ cu ketchup. Ketchup dulce şi picant.
Demenţa privirii într-un spectacol al alienării furibunde.
Privirea inocent traumatizată a îngerului cu aripi lipite de două bucăţi de lemn arse.
Privirea halucinantă a lui Vova, idiotul transfigurat de iubire şi violent pînă la desfigurare.
Privirea goală a soţului.
Privirea explodată a soţiei care plînge sfîşiată de neputinţă: "Îl vreau pe Vova, dă-mi-l înapoi pe Vova".
Corespondenţe şi contraste turbulente. Impuls animalic şi sublimare.
Niveluri de imagini multiplicate, suprapuse, care se dislocă pînă la crearea unui vertij ultrasenzorial.

Zholdak face un spectacol din rotirea camerei, din focalizarea unui unghi care detaliază pe bucăţi o figură sau un gest. Perfecta distribuţie a imaginii în spaţiu îi obligă pe actori să interacţioneze cinematografic, să schimbe rapid raporturile de joc.

Zholdak nu face teatru narativ. Nu pune o întîmplare în scenă. Nu spune doar o poveste. Zholdak face un concert dramatic live, o instalaţie de transmiţători totali care-ţi perforează epiderma. Stimulii olfactivi şi sonori produc deflagraţia sinapselor.

Acţiune brută. Act vital. Spectacol extrem. Pentru Zholdak, limitele sînt ca plastilina pentru un copil. Modelabile şi perfect elastice.


Un regizor cu decantări spectaculoase

Viaţa cu un idiot este o poveste biblică în sicriu contemporan, vizualizată dramatic de un creator care-ţi ciuruieşte simţurile cu o forţă de tun brusc tranformat în cea mai lină ninsoare. Zholdak e un regizor cu decantări spectaculoase. După ce pompează violenţă la greu, te împinge în zăpadă. Îngerul şi idiotul trec unul pe lîngă altul ca două spectre. În spatele lor, fulgii cad în zigzag aşa cum, după vărsarea de sînge din Kill Bill, Tarantino ne împingea în albul de cristal al zăpezii lăptoase. Sau cum, tot Zholdak, în Hamlet. Dreams, acoperea trupurile îndrăgostiţilor de clăbuci.

Onirismul e substanţa dramatică din care Zholdak îşi trage arhiimaginarul.

Viaţa cu un idiot e unul dintre acele rare spectacole care te bîntuie. În el Zholdak explorează teatrul crimei şi al naşterii spontane. Al îngerului avortat şi al înnebunirii mortale.
"Ştiu că am avut aripi şi atunci cînd înot şi închid ochii îmi aduc aminte şi simt că zbor. Eu zbor, eu zbor, eu zbor, eu zbor, eu zbor...".

Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
Viaţa cu un idiot de Viktor Erofeev
Traducere: Maria Dinescu. Scenariu dramatic: Andriy Zholdak.
Regia: Andriy Zholdak.
Cu: Florin Coşuleţ / Dan Glasu, Cătălin Pătru, Cristina Flutur, Mihai Coman, Viorel Raţă, Cristian Stanca, Ema Veţean, Pali Vecsei, Bogdan Sărătean, Codruţa Vasiu.