Deşi teatrul a fost încă de la 1 ianuarie cartea de vizită a Capitalei Culturale Europene de la Sibiu, punctul culminant al acesteia a fost Gala UNITER, care a adus la Sibiu - oraşul "teatrodependent" cum l-a numit comisarul pentru Capitala Culturală, Sergiu Nistor- personalităţi emblematice ale teatrului românesc într-o seară căreia nu i-a lipsit strălucirea, deşi s-a desfăşurat într-un cort destinat mai degrabă unor evenimente populare.
A ajutat mult scenografia lui Andu Dumitrescu, care a proiectat fotografii şi imagini video în interiorul cortului "îmbrăcând" cu acestea spaţiul impersonal şi dându-i căldura care îi lipsea (la propriu aceasta îi fusese asigurată de câteva aeroterme puternice).
Ca de obicei, n-au lipsit emoţiile şi, pe alocuri, suspansul. S-au întors pentru a ridica sau a da premii Trixi Abramovici şi Radu Boruzescu, pentru acesta din urmă venind şi Lucian Pintilie, ca să fie alături de prietenul şi colaboratorul său, n-a lipsit familia regală, a emoţionat prin intermediul unei înregistrări Ella Conovici, "mama lui Aşchiuţă" cum a numit-o Ion Caramitru, a fost invitat de onoare creatorul de spectacole Rodrigo Garcia, un nume al momentului în teatrul lumii. Dar au fost şi multe retrageri şi absenţe, iar prea multe embleme strânse la un loc au creat senzaţia că Gala îşi contemplă propria statuie la cea de a XV-a ediţie a sa. Fiindcă dincolo de deciziile discutabile ale juriului alcătuit din Ion Cojar, Valeria Seciu, Mihai Mădescu, Alice Georgescu şi Nicolae Prelipceanu - care a scos complet din cărţi un spectacol nominalizat la cele mai importante categorii (Iubirea Fedrei, nominalizat pentru cei mai buni actori în rolurile principale, cea mai bună scenografie, cel mai bun spectacol) - s-a putut observa că Gala UNITER 2007 şi-a îndreptat privirile mai mult spre trecut decât spre viitor, răsplătind mai ales eforturile unor personalităţi care au scris istoria teatrului românesc. Chiar şi unii dintre premianţi au simţit nevoia să sublinieze în discursurile lor impactul unor artişti de azi: Rodica Mandache (premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar) i-a mulţumit regizorului Radu Afrim pentru că "a recompus-o", când nu mai era ea însăşi. La rândul lui, scenograful Radu Boruzescu (Premiul pentru întreaga activitate - scenografie, împrepună cu Miruna Boruzescu, care nu a putut fi prezentă) a spus: "Cred că premiile trebuie date tinerilor. Ajutaţi-i să-şi ia zborul!", salutând în acelaşi timp decizia UNITER de a ieşi din "instituţie" într-un spaţiu mai puţin convenţional.
Poate că media de vârstă mai ridicată decât în alţi ani n-ar fi fost atât de evidentă dacă spre sfârşitul serii n-ar fi apărut în scenă actorul Florin Piersic, care a ţinut să facă un rezumat grotesc al Galei dând glas tuturor prejudecăţilor care subminează nu numai viaţa socială, ci şi pe aceea culturală, respectiv teatrală de la noi. E mai mult decât o impoliteţe flagrantă să te declari "normal" numindu-i pe toţi cei care nu se încadrează în această categorie fie "sonaţi", fie "ţăcăniţi", fie pur şi simplu "anormali". Pentru că se îmbracă altfel, pentru că nu au aceeaşi orientare sexuală sau pur şi simplu pentru că nu-i plac vorbitorului. Şi trebuie să ai o doză de masochism ca să tot inviţi la tine acasă pe cineva care îţi înjură ceilalţi oaspeţi. Cel mai trist a fost că discursul nesfârşit al domnului Piersic a reuşit să strice parţial momentul premierii unei actriţe care îşi merita pe deplin aplauzele - Valeria Seciu - premiată pentru întreaga activitate.
A nu se înţelege cumva că Gala UNITER - contestată anul acesta mai mult decât de obicei - nu rămâne cel mai important eveniment al lumii teatrale, premiile acordate aici fiind dorite de toată suflarea din domeniu. Şi-a câştigat în timp şi pe bună dreptate acest statut, întărit şi de organizarea profesionistă - asigurată prin eforturile echipei UNITER - şi tocmai de aceea ar fi păcat să-l piardă. Depinde numai de acela care a iniţiat cel mai vizibil program al Uniunii teatrale, Ion Caramitru, cum va arăta acest eveniment în viitor. Fără ca asta să însemne să ne uităm rădăcinile, poate că acum ar fi momentul potrivit pentru ca această oglindă a lumii teatrale româneşti să fie ştearsă bine şi întoarsă spre lumea de azi.