Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Jim călăreşte şarpele


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acesta este titlul unui poem (din volumul Oceanul Schizoidian) pe care l-am scris despre Jim Morrison. Toată lumea ştie cine este, cine a fost cel poreclit Regele-Şopîrlă, fiindcă buhul i s-a dus îndeajuns de mult şi întrucît a fost idolul mai multor generaţii, fiind recuperat spectaculos la sfîrşitul secolului XX şi reingurgitat în relaţie cu sub-cultura drogurilor şi cu un soi de psihedelic barbar, ambele palpabile în albumele formaţiei The Doors (al cărei nume provenea de la celebrul titlu al nu mai puţin faimosului Aldous Huxley, The Doors of Perception).

Fireşte, prestaţia lui Jim M trebuie reconsiderată şi din perspectiva poeziei sale (An American Prayer, The Celebration of a Lizard, Wilderness) foarte bine acomodată şi în consonanţă cu muzica şi cu stările de transă ale starului care şoca prin gesturile sale libertine şi provocatoare. Şi mai ales cu dansul său de derviş rotitor halucinat! Jim M redevenit faimos şi datorită filmului iconoclast al lui Oliver Stone, care a ales în rolul fascinantului rebel pe un alt rebel furios (cam pleonastică formulă!), Val Kilmer.

Dar toate acestea sînt deja locuri comune. Poemul în care îl omagiam pe Jim, şi nu oricum, ci punîndu-l să călărească şarpele cvasi-şamanic care îl mistuia, era însă legat de altceva. Am scris, în episoadele trecute, despre ceea ce am învăţat ca poetică de la Pink Floyd şi Van Der Graaf Generator (id est Peter Hammill). E timpul să scriu acum despre ceea ce am învăţat de la Jim, căci muzica şi cuvintele Regelui-Şopîrlă m-au marcat la nivelul poeziei pe care am ajuns să o scriu. Cine vrea să îşi aducă aminte concret de Morrison, panoramează întîi de toate suita Break on Through (to the Other Side) - un fel de artă poetică à la longue, The End şi Light My Fire, ajunge apoi la Riders on the Storm şi la demenţiala The Soft Parade, dar nu uită nici People Are Strange sau When the Music's Over. Şi mai sînt destule secvenţe. Eu am învăţat cele mai multe lucruri însă din schismele şi rupturile vocii lui Jim Morrison, din alternanţele sale rugoase, răguşite, violente din The Soft Parade, de pildă, la suavele sonorităţi de înger beat şi trist din Indian Summer ori The Crystal Ship; între acestea, exista vocea plictisită şi blazată, mahmură, din Summer's Almost Gone sau Spanish Caravan. Rupturile acestea de voce, ritmînd cuvintele după o logică a unui delir asumat, erau nişte lecţii grozave despre cum să scrii poezie simţită cu asupra de măsură, poezie netrucată adică. Poezie autentică, cu unghiile înfipte în carne. Poezie vie, nemortificată. Iar acest lucru a fost esenţial.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ruxandra Cesereanu


Alte articole

 Cio-Cio-San, Ikigai şi pustiul unei grădini japoneze - Madama Butterfly, Marius Constantinescu
 Audiţii pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), la Bucureşti, Comunicat de presă
 Moştenitorii României muzicale: violonista Ioana Cristina Goicea şi pianistul Andrei Banciu la Sala Radio, Comunicat de presă
 Se lansează abonamentele pentru 2019 la Sala Radio Bucureşti, Comunicat de presă
 Turneul internaţional Schubertiada-Dialog peste timp, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer