Cum miaună cubul Rubik - Ionesco - Cinci piese scurte

Întrebări incomplete, simţuri împrumutabile sau destructibile, situaţii imposibile şi personaje nefireşti. Logica imaginaţiei devansează o realitate iraţională. Absurdul lui Ionesco de început, păstrînd destul de mult din realismul pe care scriitorul l-a reclamat tot timpul (Eugene Ionesco a contestat constant aprecierea scrierilor sale drept absurde), asezonat cu umor deconspiră o imaginaţie... precisă! Ionesco - Cinci piese scurte este un spectacol de o uimitoare acurateţe a stilului. Fragmentarea limbajului este susţinută de cea a muzicii, există o geometrie a mişcărilor, siluetele alb-negre se desenează pe fundaluri alb-negre, un pantof roşu ţipă în desen, o haină verde violentează ochii, totul cu eleganţa detaşată a unei picturi de Magritte.

Spectacolul lui Alexandru Dabija aduce în prim plan cinci piese scurte şi mai puţin cunoscute ale lui Eugene Ionesco (Îi cunoaşteţi?, Salonul auto, Lacuna, Guturaiul oniric şi Fata de măritat), în care personajele, situaţiile, comunicarea, sunetele sunt dezarticulate. E un fel de maşinărie umană în care limbajul este golit de conţinut, situaţiile, de sens, personajele, de substanţă. Rămîne astfel doar conturul uneori precis, alteori punctiform (pointilismul este o formă de absurd în pictură) al unor siluete, al unor chipuri din care părţile componente alunecă picassian (nasul fuge de pe faţa personajelor ionesciene cu aceeaşi relaxare cu care Picasso îl plasa după urechea Domnişoarelor din Avignon. Perspectiva se schimbă odată cu simţurile). În spectacolul lui Alexandru Dabija liniile de contur ale desenului scenic se dezintegrează, amestecîndu-se. Frînturi de personaje sunt mixate cu bucăţi de decor, fragmente de sunet completează un costum, imaginile sunt un mix bine amestecat de linii şi curbe. Prezentul se descompune în forme, culori (puţine, în principal spectacolul funcţionează pe alb-negru), senzaţii, atitudini şi reacţii. Este o percepţie deformată a unei lumi descompuse, dizarmonice, destructurate, dar comică. De fapt, comicul este singura dimensiune logică a acestor personaje fără identitate prinse într-o succesiune de stări (uimire, emoţie, iubire, atracţie, respingere) şi de situaţii inexplicabile.

Străjuite de un zid alb în mijlocul scenei (decupat parcă din Trei surori de Cehov, acolo unde unul dintre personaje văzuse o sfoară întinsă, nu se ştie în ce scop, de-a lungul Moscovei), personajele se pierd într-un nonsens semantic. Stereotipia limbajului denotă absurdul existenţial. Un trecător agaţă o tânără cu o întrebare stupidă care declanşează o tatonare erotică. Un domn împrumută un nas pentru a-şi putea cumpăra un maşin şi pe consoarta acestuia, o doamnă. Un alt domn care suferă de un guturai oniric este victima jocului erotic agresiv al unei farmaciste perverse. Un academician de larg renume pică bac-ul şi încearcă o intervenţie la nivel înalt. Prima mamă în stat (adică a preşedintelui ţării) nu îşi lasă copilul să se mai joace cu academicianul. La un super-hyper-market, beţia de cuvinte despre cursul omenirii devine un deşeu lingvistic. La coada la hîrtie igienică se dau decoraţii pentru aberaţii. La final toată lumea cîntă (miaună) dizarmonic o melodie dezarticulată.

Susţinut excelent de actori, spectacolul lui Alexandru Dabija filtrează printr-un comic bine reliefat deconstrucţia universală la nivel uman. Lumea fragmentată a lui Ionesco se recompune în spectacolul de la Odeon în umorul cald al lui Dabija. Îl cunoaşteţi? O cunoaşteţi? Sau nu-i cunoaşteţi?



Teatrul Odeon
Ionesco - Cinci piese scurte
De Eugene Ionesco
Traducerea: Vlad Russo, Vlad Zografi
Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Alexandru Dabija, Laura Paraschiv
Muzica: Ada Milea
Cu: Antoaneta Zaharia, Oana Ştefănescu, Dorina Lazăr, Ionel Mihăilescu, Pavel Bartoş, Mircea Constantinescu, Gelu Niţu.