Staruri la linia de start - Star - Gala internaţională a recitalurilor actoriceşti

La Londra, la Tokyo şi la Bacău e la fel: teatru fără actori nu se poate. La Bacău am aflat cum stăm cu alinierea şi cu performanţa.

Intre marii actori ai generaţiilor trecute care atrag necondiţionat publicul şi popularitatea chipurilor distribuite în telenovelele româneşti, pare a se căsca o prăpastie: acolo se agită fiinţe cunoscute, dar greu de identificat, imaginile persoanelor din interviuri nu evocă vreo realitate văzută pe scenă, ceea ce laudă criticii e greu de găsit, ceea ce ei înjură pare simpatic. Festivalul de la Bacău cu tot titlul său pompos (Star - Gala internaţională a recitalurilor actoriceşti) încearcă, şi la această a doua ediţie, să introducă dacă nu o ierarhie măcar o ordine lesne de verificat în acest haos destul de bine organizat. Doi directori tineri, cu păr lung şi cercei în urechi (Adrian Găzdaru şi Gabriel Duţu) s-au dovedit la fel de eficienţi ca omologii lor cu costum, vestă şi cravată.


Vedeta nepremiată: regizorul

Organizatorii şi-au propus acele scopuri pe care erau capabili să le împlinească: 14 concurenţi din ţară şi din străinătate, patru recitaluri în afara concursului şi 7 recitaluri extraordinare ale unor actori consacraţi, vedete ale scenei româneşti, cu o verificată tehnică de comunicare cu publicul în cele mai diverse situaţii. Toate la un loc şi fiecare în parte au confirmat legea de neocolit a teatrului modern: actorul nu există în absenţa regizorului, a constructorului de spectacol prin relaţia personajului cu ceea ce spune şi ceea ce nu vrea să spună, cu lumea reală de dincolo de cartoanele vopsite ale decorului; fără regizor, talentul actoricesc deraiază în autocontemplaţie şi triluri false.

Marele Premiu al Festivalului obţinut de Yumiko Tsuji din Japonia a dat ceea ce se cuvenea unui spectacol în care arta actriţei reconstruia lumea unde a suferit, dar a şi iubit, unde şi-a verificat puterea şi îşi trăieşte nostalgia performanţei. Forţa de transfigurarea a actriţei a compensat dezavantajul necunoaşterii limbii. Dar dacă Teatrul "George Bacovia" îşi propune să susţină caracterul internaţional al Galei (şi avem toate motivele să-l încurajăm pe această linie) ar fi absolut necesară achiziţionarea instalaţiei de traducere. Sînt convinsă că Vivienne Vermes şi Beverly Gooden-Charpentier, cele două interprete venite din Marea Britanie, ar fi beneficiat de o primire mult mai caldă, dacă umorul cu care ele au reprodus nuanţele feroce ale textelor ar fi putut fi gustat în amănunt.


Arta şi banii

În concepţia organizatorilor Festivalului şi a celor mai buni concurenţi, Gala nu oferă o serbare şcolară prestată de maturi vanitoşi, ci un segment de teatru (dramaturgie, regie, arta actorului) dedicat problematicii singurătăţii. Şi aşa cum au dovedit-o unele spectacole, acest sentiment poate fi trăit la fel de intens în burta chitului şi într-un tren supraaglomerat. Călătorul de pe ruta Moscova-Petuşki, Richard Bovnoczki (absolvent al UNATC-Bucureşti), ebrietat exact atît încît luciditatea să nu-l oblige la gesturi fatale, descrie şi trăieşte un eşec fermecător şi tulburător în acelaşi timp. Aici performanţa tînărului actor s-a numit măsură. E foarte greu să fii beat pe scenă şi să transmiţi cu precizie un mesaj limpede. Şi dacă atît de polivalent-talentata regizoare Theo Herghelegiu ar fi gîndit mai riguros structura celor trei monoloage adunate într-un singur spectacol, probabil că şi ceilalţi doi interpreţi - Diana Voicu şi Pavel Danil Bîrsan - ar fi impresionat mai puternic publicul. Din Bulgaria, Desislava Mincheva a prezentat un recital de virtuozitate, Găinuşa buclucaşă a fost simplă şi hazoasă, sofisticată şi visătoare, a combinat anecdota cu poezia într-un amalgam cuceritor prin precizia interpretării.

N-aş vrea să cad în idilism şi datorită faptului că m-am simţit atît de bine în juriul de la Bacău să susţin că totul mi s-a părut perfect. N-a fost aşa. Au fost şi interpreţi prea modeşti şi unii care au contat prea mult pe farmecul adresării directe (în seri cu ghinion acesta poate lipsi cu desăvîrşire - a fost cazul) şi au existat şi persoane cu ambiţii peste capacitatea lor actuală.

Recitalurile nocturne (Florin Piersic, Florin Piersic jr., Virgil Ogăşanu, George Mihăiţă, Dorina Lazăr, Coca Bloos, Emilia Dobrin, Maia Morgenstern, Marcel Iureş), multe dintre ele prezentînd spectacole şi nu stand-up comedy nu au fost prezentate ca un ideal de atins, în artă nici un record nu seamănă cu celălalt; ele au fost un dar oferit (pe bani) publicului unui oraş unde cultura nu e ultima preocupare şi care în condiţiile de acum e atît de rar în contact cu ceea ce se petrece în restul ţării. Înaintea fiecărui recital o domnişoară drăguţă citea numele partenerilor şi al sponsorilor, ale celor care au făcut posibilă financiar această manifestare. Nu sînt artişti, nu le publicăm fotografiile, dar fac posibilă existenţa demnă a artiştilor cu poze.