Textul cu care s-a deschis seria spectacolelor-lectură de anul acesta s-a vrut "o încercare de dramatizare a Luceafărului eminescian" (Constantin Chiriac).
Piesa reprezintă o încercare de conciliere între poetica eminesciană şi preocuparea contemporană de a smulge secretele Universului, în încercarea de a da un răspuns întrebărilor legate de prezenţa unor civilizaţii extraterestre în univers.
Povestea începe într-un Laborator de Cercetare a Inteligenţei Extraterestre şi relevă pe parcurs elemente din viaţa unei tinere cercetătoare pasionată de astre, o pasiune care trece dincolo de latura reală, plauzibilă, transformându-se într-o dragoste nefirească faţă de Steaua Nordului, Polaris.
Pentru adolescenta Lucy, Polaris reprezintă un soi de Zburător, la care ea visează şi cu care întreţine un fel de dialog. Pentru tânăra cercetătoare Lucy, Polaris este transpunerea visului ei de a veni în contact cu o formă de viaţă extraterestră.
Textul se concentrează pe sentimentele şi aspiraţiile cercetătoarei, care îşi doreşte cu ardoare să se împlinească profesional. În dialogul ei cu Polaris, aceasta încearcă să-l convingă să părăsească bolta cerului pentru a veni pe Pământ. Dialogul relevă mai degrabă interesul ştiinţific al tinerei pentru eventuala "vizită", decât posibilitatea unei relaţii palpabile, plauzibile, a femeii, cu Steaua Nordului.
Chiar şi personajul Polaris (echivalentul lui Hyperion din Luceafărul) are dimensiuni strict umane: are toate caracteristicile unui bărbat gelos("îl iubeşti?"), inflexibil("eu nu mă schimb" - sic!), care se entuziasmează şi-şi manifestă entuziasmul prin expresia foarte umană "oau!"("iar lumina organelor tale de simţ vizuale: atâţia electroni care strălucesc... oau!", spune Polaris la un moment dat, în cadrul unei "întâlniri" cu adolescenta Lucy). Esenţa sa, care în varianta originală este a omului de geniu, se perverteşte, pierzând din adâncimile conferite personajului în opera eminesciană.
În acest fel, dialogul dintre cele două personaje, realizat prin intermediul calculatorului, poate fi interpretat fie ca expresia unei căutări maladive a femeii pasionate până la uitare de sine de profesia sa, fie drept o himeră imaginată de aceasta pentru a da o motivaţie în plus muncii pe care o depune. Pentru cei mai sceptici, dialogul ar putea reprezenta fie o auto-manipulare a minţii, fie o posibilă manipulare venită din partea unei fiinţe umane exterioare Laboratorului de Cercetare, prin intermediul tehnologiei care adesea ne joacă feste.
Luceafărul are rădăcini în izvoare literare populare, fiind o sinteză a elementelor mitice cu cele filosofice, ceea ce conferă poemului adâncimi deosebite, prin interpretarea în mod unic a condiţiei omului de geniu. Dacă în Luceafărul gândirea mitică este depăşită de gândirea filosofică, piesa ce ne-a fost propusă reprezintă revenirea din sferele gândirii filosofice în sfera strictă a preocupărilor ştiinţifice legate de existenţa altor civilizaţii.
O încercare de a dramatiza Luceafărul eminescian presupune mult curaj. Deşi porneşte de la premisa de a dramatiza opera eminesciană, piesa se transformă pe parcurs, căpătând propria viaţă, dar şi înţelesuri proprii, îndepărtându-se atât de înţelesul dat de Eminescu, dar şi de sensurile originare, căpătând o dimensiune contemporană, dar (poate) mai apropiată de tânărul cu preocupări ufologice al zilelor noastre.
Este cu siguranţă o viziune originală asupra poemului eminescian! Dramatizarea, amintind de filmul Contact (1997), se apropie însă mai degrabă de viziunea spielbergiană, fiind potrivită pentru un scenariu de film ştiinţifico-fantastic. Ceea ce poate fi o pierdere, dar în acelaşi timp şi un câştig. Piesa ar putea reprezenta o încercare de a aduce în sălile de spectacol publicul tânăr, familiarizat cu producţii cinematografice de actualitate, pe tema contactului cu civilizaţii extraterestre. În acest fel, acesta ar putea fi familiarizat cu creaţia eminesciană. Scenariul nu reuşeşte să cuprindă însă multitudinea de sensuri existente în poemul Luceafărul, sărăcind în înţelesuri.
Nu ne rămâne decât să aşteptăm cu interes punerea în scenă a acestui proiect îndrăzneţ, proiect care va avea loc anul viitor, fiind unul dintre proiectele ce urmează să fie demarate de Teatrul Radu Stanca, într-o variantă mai lucrată, dinamizată şi prescurtată, după cum a declarat autoarea însăşi.