Sebastian Vlad Popa era de părere că textul reprezintă "un text comunist, o parodie invertit-sexuală a politicului", care relevă "perpetuarea incestuos criminală a dinastiei, a clanului". Raţionamentul criticului nu prezintă fisură: laitmotivul partidului providenţial, care are menirea de a asigura ordinea socială în ţară şi-şi transmite moştenirea din generaţie în generaţie, realizează această trimitere. Familia Rivera nu este numai o familie bogată şi atât: existenţa ei se află în cea mai strânsă legătură cu existenţa partidului, familia putându-se identifica cu partidul şi invers, ceea ce oferă cheia de descifrare a mesajului piesei.
Cinicul joc de-a epitafurile, jocul de-a ziaristul şi vedeta se transformă treptat într-un joc de-a viaţa şi de-a moartea, un joc specific acestei clase politice care deţine puterea - "acest partid mai vechi decât SIDA". Replica este emblematică prin faptul că reuşeşte să schiţeze o paralelă între efectele devastatoare ale bolii amintite şi efectele similare ale existenţei partidului. Setea de putere este o boală, care se moşteneşte şi se transmite, până la nebunie, continuând - prin intermediul unui final realizat în stil déjà-vu - ciclul puterii.
Sunt câteva fragmente de text care se repetă, tocmai pentru a evidenţia faptul că în acest cerc al vicioşilor puterii nu este loc pentru scrupule: "Anselme, te iubesc aşa cum niciodată un bărbat n-a iubit alt bărbat", ca să se reia exact în acelaşi mod, la finalul piesei: "Linda, te iubesc cu aşa cum niciodată un bărbat n-a iubit o femeie". Nu despre o dragoste firească este vorba, ci despre dragostea pentru cel care este purtătorul potenţial al puterii: "eu voi prelua puterea [...] tu vei recupera [...] patrimoniul familiei tale, care, pentru moment, este blocat [...] vom fi căsătoriţi şi totul îţi va reveni ţie [...] şi mie, care voi deveni un Rivera". Altă fraze-laitmotiv ale piesei, care îndreptăţeşte abordarea piesei din acest unghi este: "Ce se va întâmpla cu partidul? Şi cu patrimoniul meu?".
Lucidă, după ce şi-a anihilat ambii fraţi: reuşeşte cu ajutorul lui Rene să-l spânzure pe Anselme, contracandidatul cel mai important în lupta ei pentru putere, (Rene se auto-anihilează simbolic, dar oricum este lipsit de interes pentru putere, ceea ce face să fie aparent preferat de Linda în jocul pe care aceasta îl face în lupta ei pentru putere), Linda, care are grijă să-şi fi asigurat un alibi: "Am fost toată seara cu tine, în biroul tău" şi totul iese conform planurilor ei. Ultimul pas va consta în anihilarea aliatului de moment, în care ştie că nu poate avea încredere. Deşi pare să reia soarta mamei, de fapt, de data aceasta ea va fi aceea care va rămâne purtătorul germenilor puterii în cadrul clanului degenerat: "Am luat cea mai bună hotărâre [...] să alung definitiv acest nou monstru din viaţa mea..." După ce cortina s-a tras, conştientă de faptul că a fost doar folosită, Linda va încerca să scape de soţul ei. Doar că, în primul caz, bătrânul Rivera i-a luat-o înainte soţiei...
Dialogurile sunt fireşti şi pline de forţă, ceea ce este deopotrivă meritul traducătorului, dar şi al actorilor: modul lor de receptare şi redare a textului a contribuit la receptarea sa într-un mod special de către cei prezenţi în sală.
Distribuţia:
Anselme - Mihai Coman,
Rene - Adrian Neacşu,
Linda - Cristina Ragos.
Interpretate de aceiaşi actori: Tatăl, Mama, Nicolas Valls.
Didascalii citite de Cristina Flutur.
Traducerea: Eugenia Anca Rotescu.