Pas în doi - TIFF 2007

Aşa se va numi una dintre secţiunile paralele ale TIFF-ului şi nu, nu va fi dedicată filmelor despre balet. Şi nu, nu vom proiecta filmul omonim al lui Dan Piţa. Nu vrem să ne pierdem spectatorii, nu sîntem atît de inconştienţi. Dar nici nu vrem să le fie şederea călduţă în sala de cinema, doar ne cunoaşteţi deja. Concret: ce se vrea secţiunea asta şi de ce ar trebui să vă intrige? E simplu: ea va strînge laolaltă filme care nu se ţin decît în confruntarea verbală dintre doi protagonişti. Fie că în fundal există ceva figuraţie de coloratură, fie că în cadru nu sînt decît cei doi şi nimeni altcineva. Sigur că vă cerem mult, pentru că se poate întîmpla ca mutrele lor să vă fie antipatice sau ping-pong-ul verbal să vă lase rece. Şi nimeni nu vrea să-şi petreacă două ore din viaţă în tovărăşia intimistă a unui cuplu cu probleme. Provocarea e însă valabilă şi pentru scenarişti, care trebuie să gîndească un dialog pe muchie de cuţit. Şi pentru regizori, care trebuie să găsească un anume dinamism în toată convenţia asta reductivă. Şi, evident, pentru actori, care trebuie să aibă o alchimie perfectă şi o carismă detectabilă cu ochiul liber.

Cinematograful nu abundă în astfel de exemple limită, iar vînătoarea după astfel de filme e la fel de dificilă cum probabil trebuie să le fie şi celor care se aventurează pe un asemenea teren minat. Aşa că nu vă promitem marea cu sarea şi nici nu dăm nume deocamdată, dar trebuie să ştiţi că avem în vizor: un film în care doi străini se cunosc într-o discotecă şi-şi petrec tot timpul care urmează în pat. Vorbind, vorbind, îndrăgostindu-se, minţind, plîngînd, rîzînd, dezamăgindu-se şi făcînd ceea ce face de regulă un cuplu în pat. Unul în care o femeie înregistrează întîlnirea cu un fost amant fără ca acesta să ştie şi un altul în care un bărbat înregistrează întîlnirea cu o femeie cu două camere, aceasta ştiind că e filmată doar de una. Şi nu în ultimul rînd, filmul unui interviu luat de un jurnalist politic, împotriva voinţei lui, unei starlete cu care crede că n-are nimic în comun.

Provocarea unei asemenea secţiuni ar fi completă în condiţiile în care am duce şi noi restricţiile dincolo de limite. Drept care, în momentul de faţă, ne gîndim dacă nu cumva aceste filme ar trebui văzute de numai doi spectatori, aleşi la întîmplare din rîndul celor care îşi vor manifesta interesul la casa de bilete.