Cinefilii clujeni nu se dezmint! Numai în primele două zile de când au fost puse în vânzare biletele şi abonamentele pentru ediţia a şasea a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), peste 1.600 de iubitori de film au vrut să fie siguri că nu ratează proiecţiile eveniment.
Numărul total de bilete cumpărate în doar două zile, 1.666, este un record absolut. Fanii TIFF au cumpărat deja 130 de abonamente (dintre care 20 carduri TIFF, 78 de abonamente pentru 8 filme şi 42 abonamente care permit accesul la 5 filme). Biletele pentru Gala de deschidere a celei de-a şasea ediţii a festivalului au fost deja epuizate încă din prima zi în care au fost puse în vânzare.
TIFF-ul clujean debutează vineri, 1 iunie, ora 19.00, la cinema Republica cu filmul câştigător al Palme d'Or-ului de la Cannes 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile în regia lui Cristian Mungiu.
Sâmbăta dimineaţă, la ora 10.00, regizorul câştigător împreună cu echipa filmului său vor participa la prima conferinţă de presă din cadrul celei de-a şasea ediţii TIFF.