Patricia Arquette în chip de femeia cu barbă - Human Nature

Vara americanii se înghesuie la film şi întreaga lor industrie de divertisment se bazează pe acest lucru. O explicaţie (pe lângă vacanţa elevilor, studenţilor şi profesorilor) ar putea-o reprezenta sistemele de aer condiţionat, care nu lipsesc din nici un cinematograf american.

La noi lucrurile stau altfel şi, în general, vara lumea nu merge la film, nu cumpără cărţi şi nu se prea uită la televizor, de parcă România cu totul ar pleca în vacanţă la turci. Şi pentru că nu se bazează pe prea mulţi spectatori, distribuitorii români lansează în aceste săptămâni multe filme cu calităţi certe, dar cu slabe şanse de succes la public, sau filme care ar fi putut fi succese de public, dar care, din motive diverse, au eşuat.

Principalul argument pentru care ar merita să vedeţi Human Nature este irelevant pentru majoritatea spectatorilor români. Autorul scenariului este Charlie Kaufman, cel care a scris şi scenariul filmului Being John Malkovich, care însă nu a rulat şi la noi pe ecrane (dar este programat la HBO), dar care, în restul lumii, a atras un public numeros, un lucru neobişnuit pentru un film experimental.

Şi de data asta Charlie Kaufman a avut o idee stranie, pe care a pus-o în cuvinte, lăsându-i regizorului francez Michel Gondry sarcina de a o pune în imagini. Gondry este şi el obişnuit cu situaţii şi imagini stranii, având la activ, pe lângă multe reclame, clipurile melodiilor lui Bjork.

Filmul urmăreşte trei personaje: un bărbat crescut de maimuţe şi revenit în mijlocul oamenilor la vârsta adultă, o femeie care s-a refugiat în pădure la 20 de ani, pentru că era prea păroasă, dar a revenit în mijlocul lor în căutarea unui partener, şi un om de ştiinţă crescut de părinţii săi atât de strict încât nu doreşte decât să-i educe şi pe cei din jur în spiritul regulilor deprinse de el. Un critic american era de părere că filmul trebuie văzut de unul singur, pentru că şansa ca două persoane să aibă aceeaşi părere despre el este deosebit de mică.

*** (pentru că e ireverenţios şi amuzant, departe de cărările bătute, dar şi pentru că nu merge nicăieri şi personajele sale rămân - din fericire - nişte străini pentru noi).