Cum Pirat devine Robbie în a treia zi de TIFF!

Dis-de-dimineaţă Ioana mi-a făcut o surpriză, iar asta simţeam că anunţă o zi de TIFF inspirată. Am stat numai prin Republica, văzînd, unul după altul, Euphoria, Red Road şi, spre seară, premiera mondială a filmului Puffball, în regia şi în prezenţa autorului, Nicolas Roeg, premiat în festival.

Cum evenimentul bate ordinea vizionărilor mele din a treia zi de TIFF, încep cu Puffball. Înainte de proiecţie au urcat pe scenă realizatorii proiectului, regizorul şi scenaristul. Cel din urmă a afirmat cu o inocentă degajare că este unul dintre vinovaţii fabricării poveştii pe care urma să o vedem. Părea o glumă bună, răsplătită cu rîsete dinspre public. Adevăru-i că nimeni nu se aştepta ca la final acele cuvinte să capete o greutate profetică! Filmul a fost insuportabil. Dacă nu am părăsit spectacolul de gală a fost fiindcă îmi imaginam că trebuie să se petreacă pe ecran ceva interesant, care ar motiva prezenţa filmului în festival, asta pe de o parte, apoi, pe de altă parte, auzisem că Don't Look Now chiar are ceva deosebit înăuntru. Filmul acesta o să îl văd luni seara la Arta şi ţineam să mai ajung la vreun proiect de-al britanicului înainte să îi văd producţia cea mai apreciată.

În 2007 Roeg pare a fi descoperit pentru prima oară beneficiile folosirii unui robot de bucătărie. Ştiţi, cu el poţi tăia rondele sau cuburi tot felul de legume, sau poţi stoarce fructe, poţi face piure de cartofi... sau poţi face cocteiluri cu ajutorul funcţiei "blender" a aparatului. Însă nu le face pe toate în acelaşi timp. Iar asta nu a înţeles. Şi, impresionat fiind de forţa unui asemenea aparat, regizorul poate că s-a gîndit să îl folosească şi în cinema. De altfel, înaintea vizionării, britanicul a spus că filmul său are de toate, că e o melodramă, că e şi horror, că are şi valenţe de thriller, că e cu sex, magie, ciuperci şi cu fetuşi. Filmul realizat de Roeg e o varză à la cluj dureros de ratată. E atît de slab că nici măcar parodie la inspiratul Rosemary's Baby nu poate fi considerat. Că elemente comune au cele două filme, un viitor copil fiind mărul discordiei în Puffball (o discordie plină de urlete specifice telenovelelor), însă nu unul sădit de diavol în trupul femeii, ci aparent, sădit de vecin. Filmul are ceva remarcabil, sînii protagonistei, Kelly Reilly, însă niciun spectator nu a fost pe fază pentru a aplauda apariţia lor pe ecran. Dincolo de sînii lui Kelly a mai fost interesantă figura cîinelui Robbie (creditat cu acest nume, căci în film nu e strigat vreodată), pe care eu cred că l-am văzut dimineaţa în filmul realizat de Ivan Vyrypayev, Euphoria.

În Euphoria era un cîine pe nume Pirat. Pirat o muşcă pe fetiţa stăpînului său şi e împuşcat. Dar e împuşcat la timp încît să revină ca Robbie în istoria lui Roeg. Euphoria e un film care îşi epuizează resursele (estetice, doar estetice) imediat ce depăşeşte lungimea unui videoclip. Astfel am perceput Euphoria, ca fiind un videoclip care se lungeşte inexplicabil. Aţi văzut vreodată valea Haţegului cocoţaţi fiind pe stînca aia mare străjuind partea sudică a lacului Galeş din Retezat? Dacă aţi prins un cer senin prin înălţimile Retezatului ştiţi la ce mă refer; dacă nu, merită să încercaţi... Retezatul, nu filmul. Vă amintiţi zborul efectuat de Bardem în Mar adentro? Cam acelaşi lucru face necontenit camera de filmat a lui Vyrypayev. Filmul său, pînă la urmă, s-a dovedit a fi o colecţie de imagini frumoase care nu sînt decît repetări ale unor elemente văzute prin alte locuri, mai inspirate din punct de vedere cultural, imagini apreciabile în măsura în care îţi trezesc nostalgia unui Tarkovski, Sokurov sau Gus Van Sant (cel din Gerry).

Cel mai bun film al zilei a fost Red Road. Un fel de Blow-up în răspăr. Ori un fel de The Conversation în răspăr. În sensul următor: dacă în filmul lui Antonioni sau Coppola crima este un eveniment care e descoperit, spre care personajele sînt purtate de pasiunea pentru fotografie ori pentru interceptat convorbiri, în Red Road procesul este invers - mijloacele de supraveghere video ale oraşului Glasgow sînt folosite pentru a pune la cale o răzbunare. Red Road e un film construit din prim planuri, camera nu părăseşte intimitatea personajelor şi, din interiorul personajelor în realitatea poveştii, aparatul (de filmat) pătrunde prin intermediul camerelor de observaţie care monitorizează viaţa oraşului scoţian.

Frust, concis, fără acolade, impresii teribiliste ori simbolisme ieftine (precum Euphoria şi Puffball), Red Road e un merită văzut plin. Cam acolo s-a situat întreaga zi, chiar dacă primele filme discutate aci merită văzute doar ca exemple privind felul în care e recomandabil să nu abordezi o temă anume.