Un calmant necesar
Revăd Balul regizat de Radu-Alexandru Nica ca pe un calmant după o noapte agitată. Cu o seară în urmă, Viaţa cu un idiot mi-a dat din nou frisoane. Am plîns a doua oară, după premieră (e singurul spectacol la care mi s-a întîmplat asta). Face Zholdak cu mine ce vrea la spectacolul ăsta, aşa că simt urgent nevoia să mă liniştesc. Balul e antidotul perfect. Un spectacol înviorător ca un pahar cu apă într-o zi caniculară. E o plăcere în jocul actorilor care se transmite în sală aproape palpabil. Un discurs rememorativ istoric, Balul dezvoltă pe o structură narativă fragmentară secvenţe esenţiale, emblematice care au marcat destinul României. România-stat şi România-individ se raportează şi se determină una pe alta. Indivizii fac istoria, istoria ne trăieşte, două ipostaze valabile ale destinului uman. Trupa tânără de la Sibiu a crescut foarte mult în ultimii ani. Regizorul Radu Nica şi directorul TNRS, Constantin Chiriac, vorbesc despre asta la conferinţa de presă de a doua zi. Important e că actorii tineri şi un regizor tînăr s-au potenţat unii pe alţii. Florin Coşuleţ şi Diana Fufezan au cele mai spectaculoase creşteri calitative în joc. Pe Florentina Ţilea tot Nica a pus-o în valoare (în Noaptea arabă cu un rol de expresie corporală şi în Balul cu multiple roluri aparent pe contre emploi). Pe Cătălin Pătru prima dată tot la Nica l-am remarcat în Vremea dragostei, vremea morţii. Aflu că e bun pe improvizaţie. În Viaţa cu un idiot e pur şi simplu foarte bun.
Dans, dans, dans
Seara de vineri a continuat cu dans. Compania canadiană Marie Chouinard şi Chorale, Chopin. Preludiile lui Chopin, singularităţi exemplare, minimaliste sunt dezvoltate printr-o corporalitate corală extrem de densă. Fiecare notă are ilustraţie corporală, iar ansamblul este un set de poveşti inteligent senzitiv comice. Partea a doua a spectacolului ţinteşte însă în altă zonă. Sexualitatea animalică, instincte şi reflexe primare care dezinhibă personalitatea, o redefinire a fiinţei prin sex. Dansînd pe propriul orgasm, canadienii afirmă omul ca fiinţă sexuală. Sexul e la baza lumii. Între Freud şi Pina Bausch, compania Marie Chouinard are un stil de dans dens, precis, funny, performativ. Tot spectacolul funcţionează pe un scenariu coerent conceptual. Urletele orgasmice animalice din timpul show-ului dau idei spectatorilor. Admiraţia supremă a spectacolului se aude cînd actorii sibieni prezenţi în public încep să urle la aplauze ca dansatorii. E prima dată cînd pot să spun că lătratul poate fi... apreciativ.
Sîmbătă seara văd Human Figures, un spectacol al Companiei Dance Works Rotterdam. Are ceva în comun cu spectacolul canadian. Şi olandezii dezvoltă o plastică a corpului în raport cu muzica lui Bach. Sunt foarte expresivi, bine antrenaţi, dar ceva mai criptici şi mai diluaţi conceptual decît canadienii.
E ultima seară la Sibiu. Puţin cam frig, dar ploaia de la ora 23.00 ne-a ratat de data asta. În clubul festivalului din curtea teatrului, la 3 şi jumătate dimineaţa se dansează frenetic. Un suedez din New York (?) îmi spune că e la prima călătorie în Europa şi că la Sibiu e "amazing". Normal.
Duminică dimineaţa părăsim Sibiul. E soare, cald, se anunţă o zi superbă. E prima dată în opt ani de când vin la FITS cînd în ultima zi nu plouă. Sper că nu a plouat nici seara. Erau încă spectacole de stradă anunţate, iar lumea s-a dus cu siguranţă să vadă focul de artificii din închiderea FITS.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat. Comentariile, nu.
(va urma)