Aruncaţi-vă-n Capcană - la TIFF, o zi plină de surprize, a cincea

O zi plină de peripeţii... Dimineaţă am ratat sesiunea de comunicări despre film reviewing ţinută de David Robinson, din cauză ca am interpretat greşit datele primite prin email. Apoi a trebuit anulată o discuţie despre film în era digitală. Şi, colac peste pupăză, nu a sosit la timp pelicula lui Lynch, INLAND EMPIRE (pentru a păstra grafia originală a titlului), astfel că vizionarea de miercuri dimineaţă a fost... amînată! Lucrurile s-au mai calmat în timpul discuţiei organizate de RFI în jurul situaţiei filmului autohton post Palme d'Or.

Dar nu pentru multă vreme, căci, urmînd pontul dat de un prieten, am scormonit prin arhiva României Libere după un articol care vrea să fie o dare de seamă despre inconsecvenţa şi găurile existente în 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. Sub titlul "Deliciu pentru sado-masochişti" şi stăruind asupra unui eveniment inexistent în film - o presupusă scenă de sex între cele două fete şi domnul Bebe, autorii articolului îşi dovedesc măiestria mingicară în a găsi divizia corectă în care evoluează Mungiu: cea a violenţei gratuite, cu uteciste dezumanizate! Sigur, toată lumea ştie cu ce se mănîncă un film şi cum de a dat Bănel Nicoliţă gol Sloveniei!

În general ziua mi-a mers în ton cu vremea: pînă către ceasurile serii caniculă, apoi o scurtă ploaie care a calmat atmosfera şi a făcut suportabil oraşul. Iar această stare trebuia sărbătorită cu o poveste reuşită.

Am intrat la The Trap, un film realizat în acest an de către Srdjan Golubovic. Pe de o parte, filmul e ţesut în preajma unui familie care are o aprigă dilemă etică. Pe de altă parte, filmul vorbeşte despre răzbunare. Întrebarea pusă de film ar fi aceasta: cît valorează viaţa unui om? Fără să pătrundă în aceleaşi sfere ale moralei sau ale acţiunii vindicative, The Trap mi-a adus în minte două filme asiatice, fiecare pentru un anumit tip de problematică dezvoltată. În primul rînd l-aş aşeza alături de unul dintre cele mai bune filme ale lui Kim Ki-duk, Samaria. În istoria coreeană, un poliţist ajungea la o răscruce: statutul său social şi uman, cel de părinte, intră în conflict cu etica profesională. Datoria lui faţă de o societate care condamna prostituţia, datoria faţă de amintirea soţiei sale, trebuie să le pună în acord cu faptul că fiica sa întîlnea clandestin bărbaţi. La nivelul vendetei, The Trap mi-a amintit de Sympathy for Mr. Vengeance. Însă trebuie să precizez că în argumentele prezentate în favoarea deciziilor luate de părţile aflate în conflict, filmul sîrbesc nu are nicidecum răceala şi caracterul tehnico-mecanic al soluţiilor prezente în istoriile asiatice cu apucături de natură violentă. Golubovic radiografiază precis stările de spirit specifice unei tranziţii, nu devine pompos în grai niciun moment şi ştie să aşeze o concluzie pertinentă, gravă, crudă, într-un excelent firesc al spunerii filmice. Povestea are personaje sănătos articulate de Nebojsa Glogovac (care are mutra lui John Turturo din Barton Fink, dar e mult mai hotărît în faptă), Natasa Ninkovic şi unul dintre preferaţii mei din est, Miki Manojlovic. The Trap va fi reluat în festival sîmbătă, în prezenţa regizorului. De văzut! E una dintre puţinele şanse de cădea într-o "capcană" în mod plăcut.

A trecut o jumătate de festival. Pînă acum s-au situat la superlativ 432 şi The Trap. Lîngă ele stau Offscreen şi Don't Look Now, apoi, imediat, Red Road.

În ceea ce priveşte zilele următoare: îmi doresc să ajungă pelicula lui Lynch, să fie mutat Restul e tăcere la Republica, altfel va fi prăpăd, şi să îmi cumpăr un DVD cu Hîrtia va fi albastră, care se va lansa în curînd chiar aici, în cadrul unui eveniment ce va ţine de festival.