Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2007

TIFF stuff şi o premieră în a şasea zi de festival


Echinox, iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dis-de-dimineaţă Ioana m-a luat de mînă, să ajungem la Republica pentru a vedea La Antena, un film argentinian aflat în competiţie. Am rămas apoi la o pizza şi am negociat poveştile pe care urma să le căutăm în festival. Siesta ne-am făcut-o la ceva scurtmetraje maghiare, iar seara am căutat să vedem Cocoşul decapitat, evenimentul zilei în TIFF, de altfel.

Am fost martorul unei întîmplări rare în festival. Anul trecut am văzut în medie trei filme pe zi... anul ăsta am căutat să menţin doza. Pînă azi la orele 14,30 nu s-a întîmplat să intru la un film şi să nu fie măcar o treime din sală ocupată: scurtmetrajele maghiare au fost căutate de o mînă de oameni.

TIFF-ul sibian a fost deschis de filmul lui Radu Gabrea, Cocoşul decapitat, ecranizarea romanului omonim al lui Eginald Schlattner. La acea premieră a fost prezent şi scriitorul. După spusele lui Radu Gabrea din finalul premierii clujene, Schlattner a fost mulţumit de faptul că realizatorii filmului au rămas fideli textului său. Majoritatea celor prezenţi în sala cinematografului Republica au fost încîntaţi de povestea oferită de Gabrea. Alături de regizor, la final, a urcat pe scenă şi Ioana Iacob, actriţă din Timişoara care pătrunde în spaţiul cinematografic autohton cu rolul din acest proiect (o întruchipează pe Alfa Binder).

Păstrînd calificativul dat la ieşirea din sală, filmul este aşa şi aşa. Şi mă distram gîndindu-mă că dacă va fi să scriu despre el, aş putea să stau în faţa hîrtiei digitale ore întergi, precum Chow, în 2046, încercînd să rescrie în note dulci finalul poveştii în care îi arăta lui Jingwen cum gîndesc bărbaţii iubirea. Fiindcă întotdeauna poate fi dificil să scrii despre un film mediu, călduţ ca valoare.

Cocoşul decapitat rememorează istorii care au marcat comunitatea saşilor aşezaţi la poalele Munţilor Făgăraş. O face în două paranteze, într-un fel de prolog, în care situează temporal întîmplările derulate în imaginile ce alcătuiesc povestea propriu-zisă a peliculei, şi într-un epilog care oferă, prin intermediul textului, informaţii socio-statistice despre destinul locuitorilor respectivi. Cocoşul decapitat se apropie ca punere în scenă de ceea ce face Thomas Mann în romanul Casa Buddenbrook: în linii realiste alcătuieşte o dare de seamă despre declinul unei colectivităţi. În film, poziţia centrală e ocupată de evoluţia unui grup de tineri din clase sociale diferite, de etnii diferite, cu aspiraţii şi nevoi diferite, toate determinînd atitudini diferite. Ei sînt flancaţi de părinţi, profesori şi preot. Iar într-o poveste de o corectitudine feroce, precum cea adusă pe ecrane de Gabrea, nu e greu de ghicit cum ar (re)acţiona membrii şi care ar fi soarta unei comunităţi multiculturale în anii '40 ai secolului trecut, adică în plin Război Mondial.

Pentru a fi un film pătrunzător şi decisiv, Cocoşului decapitat îi lipseşte măreţia lui Va, vis et deviens! Şi caracterele din acelaşi film. La Gabrea personajele au forme deja răsîntîlnite în proiectele de gen, sînt personaje-clişeu. Traiectoriile lor sînt previzibile şi, chiar dacă aduce oameni şi locuri noi în cinema, regizorul nu spune poveşti noi. Cocoşul decapitat arată a film de televiziune care vrea să (ne) înveţe cît de frumoase şi cît de importante sînt amintirile. Probabil că va fi bun pentru cei care îşi vor vedea dramele familiale descrise, pentru ei amintirile de care filmul vorbeşte prin viaţă.

La Antena din competiţia TIFF poţi merge cu sacul. Filmat în alb-negru cu rafinamentul frailor Quay, cu bezele trimise Europei lui von Trier, cu un serios discurs critic la adresa consumismului actual, dar şi cu importante infuzii religioase, filmul argentinian şi-a semnat un excelent CV de prezentare, expresionistă, ca stil, distopie sf-noir, ca gen. Alte punţi, Antena trimite spre: Metropolis - stilizarea oraşului, femeia-maşină; The Last Will of Dr. Mabuse - ca importanţă a vocii (absenţă-prezenţă în poveste); Eraserhead - aşa cum Lynch găsea posibilă fabricarea unei gume de şters din creierul uman, Esteban Sapir găseşte posibilă fabricarea singurului aliment existent în societate, Food TV (după numele magnatului din poveste), din cuvintele răpite oamenilor. Ca forţă de a trece prin cinematografie, Antena stă alături de Fast Film al lui Virgil Widrich.

Mîine revine în festival 432. Va sta şi vineri. Înaintea proiecţiilor vor mai fi aduse cîteva zeci de bilete, cele puse din timp în vînzare epuizîndu-se de mult!



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2007


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Aventuri în irealitatea imediată - TIFF 2007, Iulia David
 Manipularea controversei - Manufacturing Dissent: Uncovering Michael Moore, Carmen Mezincescu
 Suspans pe monitor - Red Road, Carmen Mezincescu
 Ex Drummer la TIFF 2007, Carmen Mezincescu
 Palme d'Or în deschidere la TIFF, Carmen Mezincescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer