Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Din nou despre Constantin Silvestri


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ascult acum, cu oarecare întîrziere, dublul set de discuri BBC Legends, dedicat lui Constantin Silvestri la pupitrul orchestrei simfonice din Bournemouth. Nu este un concert integral, ci o selecţie de piese diferite ca stil şi inspiraţie, din diverse concerte, ce acoperă perioada mai 1965 - decembrie 1967. Mai exact, din şase concerte ale orchestrei, anterior venirii lui Silvestri, una de provincie, ridicată de el la nivelul celor mai bune formaţiuni britanice ale timpului.

Programul setului din colecţia BBC Legends, acum intrată sub o nouă etichetă discografică, Medici Arts, include pe un prim disc Partita pentru orchestră de William Walton, Marea. Trei schiţe simfonice de Debussy şi cea de-a treia simfonie de Rachmaninov. Cel de-al doilea alătură un aranjament de Hamilton Harty al suitei Muzica artificiilor de Haendel, cea de-a opta simfonie de Beethoven, Paris: o nocturnă (Cîntecul unui mare oraş) de Delius şi poemul Don Juan de Richard Strauss. Un program eclectic ce pune în evidenţă atît varietatea repertoriului silvestrian, cît şi capacitatea orchestrei de a-i răspunde, cînd cu strălucire, cînd cu nuanţe infinite ale pastei muzicale modelate de Silvestri. Ascultîndu-i muzica mereu în creaţie, niciodată indiferentă, am înţeles mai bine de ce îl preţuia greu de mulţumitul Sergiu Celibidache.

Poate aş fi rămas la o notă de subsol despre această nouă apariţie discografică, dacă livretul, intitulat Maestrul de la Bournemouth, nu m-ar fi incitat cu discuţia şi semnele de întrebare pe care le ridică. De ce şi-a părăsit Silvestri ţara, unde avea o orchestră la dispoziţie şi o catedră de dirijat, iar după spusele cu iz patriotic ale unor cunoştinţe, "nu îi lipsea nimic", este mai uşor de înţeles pentru un exilat român. De ce au abandonat lumea comunistă atîtea mii de români, multora din ei nelipsindu-le, aparent, "nimic"?... Întrebare aproape retorică. În plus, este foarte probabil că odată cu montarea şi cenzura de partid ce a urmat operei Oedip, Silvestri a presimţit ceea ce avea să vină. Apoi nu fusese pe atît de privilegiat, pe cît se dă de înţeles, ca dirijor de statură internaţională. Ieşirilor sale, exclusiv în ţările din Est, avea să li se deschidă, temporar, o uşă spre Vest abia cu un an înainte de a lua decizia să se stabilească în străinătate. Pentru un dirijor ce se apropia de 50 de ani era, la urma urmelor, şansa vieţii sale de a se realiza.

În paranteză fie spus, postcomunismul, epoca de tranziţie, îl tratează pe Silvestri cam la fel ca şi comunismul în ultimele sale decenii: e gata să se împopoţoneze cu figura sa, dar "uită" să-i republice înregistrările. Cineva, acolo, sus - sau mai jos, nu are nici o importanţă - îl pedepseşte în continuare şi, odată cu el, şi imaginea muzicii româneşti pentru vina de a nu fi mîncat salam cu soia. Nici măcar concertele aflate pe discuri Electrecord nu sînt reimprimate, ce să mai spui de numeroasele benzi din arhivele radioului! Ori se aşteaptă, poate, deteriorarea lor pentru a le plînge pe ruine... Şi să nu mi se povestească de floarea ce nu va aduce primăvara...

Întrebarea la care este mai greu de răspuns din livretul recentelor discuri BBC este de ce a ales Silvestri o orchestră de provincie, cum era Bournemouth-ul, după ce cîntase la pupitrul unor orchestre ca Philharmonia, Filarmonica din Viena, Orchestra Societăţii de Concerte a Conservatorului din Paris? Un răspuns posibil, uitat de către autorul livretului, Mike Ashman, este acela că, în anii '60, postura de dirijor itinerant, între două avioane, nu era încă în vogă. În plus, şi se vorbeşte puţin de ea, orice desprindere de un mediu cunoscut este o traumă, iar cea a desprinderii lui Silvestri de o ţară şi o orchestră izolate undeva în estul continentului îl îndemna, probabil, în subconştient, să regăsească, şi cît mai curînd posibil, o terra ferma. Ar fi de adăugat aici talentul său de formator, de pedagog, asemenea lui Celibidache, şi nu era o vorbă aruncată în vînt răspunsul său în epocă: "dar am reuşit să fac din Bournemouth o orchestră prestigioasă". Discurile BBC demonstrează astăzi acest adevăr. Amintirile celor care au lucrat cu el, citate de autorul livretului, spun şi ce se ascundea în spatele reuşitei. "Avea o mare răbdare şi lucra o piesă în cele mai mici detalii. Pentru noi era ca o ucenicie: trebuia să ascultăm ce se întîmplă în celelalte părţi ale orchestrei, chiar atunci cînd nu cîntam, pentru a ne obişnui cu ceea ce vroia." Un alt martor de epocă semnalează repetiţiile dincolo de normele obişnuite: "Aveam în general şase ore de repetiţii, plus trei în ziua concertului. [Silvestri] vroia dublul şi cred că ne-am pus de acord cu 12 ore de repetiţii". Şi, suprem omagiu omului Silvestri, cei care au cîntat cu el îşi aminteau că avea "ochi minunaţi - un fulger ce comunica, şi nu o rază mortală; aşa că ştiam întotdeauna ceea ce vroia de la noi..."



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Victor Eskenasy


Alte articole

 O săptămână la Salzburg - Însemnări din festival, George Andrei
 Opeth contra Dream Theater - Artmania, 2019, Cristian Geambaşu
 Dirijorul Yuri Botnari oferă acces gratuit la CD-ul său cu Simfonia I de Ceaikovski, Comunicat de presă
 Ediţie jubiliară cu numărul XX - Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii, 2019 la Sinaia, Comunicat de presă
 Moştenitorii României muzicale: pianista Axia Marinescu la Sala Radio, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer