Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2007

Răsăritul magiei - Restul e tăcere în a opta zi de TIFF


Echinox, iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La noi, cinematografia a început să vorbească prin Independenţa României. Un The Birth of a Nation autohton. Pe atunci camera de filmat părea o flaşnetă a cărei manivelă întoarsă inspira oameni vii, în mişcare, pentru ca apoi, proiectorul, într-o sală specială, să expire ale lor umbre animate pe un perete alb. A fost odată ca niciodată că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. Aşa încep basmele. Restul e tăcere.

Wim Wenders spunea că o artă se împlineşte cu adevărat atunci cînd începe să îşi discute condiţia.

Joi seară, înainte de 432, a fost anunţată o proiecţie specială a ultimului Caranfil. Urma să fie vineri noaptea, la orele 23,30 la cinema Republica. Înainte de acest film, la Arta, cu un performance muzical al lui DJ DuBase susţinînd pelicula, a rulat Independenţa României. Probabil că este un prim exemplu în care înregistrările reale - în genul ştirilor de televiziune actuale - şi ficţiunea cinematografică se împleteau pentru a face un film artistic. Era punerea în scenă a Războiului de Independenţă (1877-1878), plăsmuirea cinematografică, şi erau imaginile înregistrate în vremea paradei din 10 mai 1912, Ziua Naţională a României în acea vreme, doar că în film era manipulată situaţia: pe ecran, regele Carol pare ovaţionat pentru cei 35 de ani scurşi de la Independenţă, însă în realitate era sărbătorit pentru Încoronare. Aristide Demetriade a legat cele două însemnări filmice şi a făcut primul lungmetraj românesc. Un recent exemplu care foloseşte procedeul acesta ar fi The Queen al lui Frears. La două ore după terminarea proiecţiei de la Arta, începea la Republica Restul e tăcere, un film despre film. O punte istorică, o noapte magică!

Mi-era teamă că aş putea fi prea obosit încît să mai prind filmul cum se cuvine... "Au trecut aproape două ore jumate?" m-am întrebat la final. De obicei un film convinge imediat cînd la început are o scenă dificilă tratată surprinzător (de bine). În Hîrtia va fi albastră era oprirea maşinii Dorinei. Putea trimite filmul într-un derizoriu cumplit în cazul în care nu era vorba doar de un mic joc de seducţie. La Caranfil chiar genericul rezolvă problema persuasiunii: istoria cinematografiei într-un mînă de secunde. Mai devreme nu se putea!

Uneori discutam cu prietenii afirmaţia lui Wenders. Şi observam căile prin care cinematografia se întorcea asupra ei, pentru a se observa. Răspunsurile cineaştilor erau fie pline de mister, precum în Mulholland Drive, fie pline de umor de situaţie, precum în Schizopolis, fie de un comic amar, precum în Barton Fink, fie încărcate de lirism, precum în Lisbon Story. O constantă e în toate, magia. Ea răsare în filmul românesc în Restul e tăcere.

Caranfil m-a făcut în noaptea asta să îmi deschid larg nările, pentru a respira cît mai mult din povestea sa: cînd trimite la Nuovo cinema Paradiso e magic, tot magic e atunci cînd, în exterioarele de la ţară, cadrul are o măreţie la care Terrence Malik din Days of Heaven ar rîvni. Cînd povesteşte Parisul, e magic. Cînd alintă trupul gol al femeii, e magic. Recitalul Aristiţei e magic. Şi focul e magic, şi morala e bună. Iar cînd întră în substraturile afacerii numită "film", în vraja lui Caranfil se înalţă un edificiu hollywoodian, asta e magic. Restul e tăcere e un film care dă viaţă!

Vinerea trecută scriam despre limba română. Că scîrţie pe ecran atunci cînd vorbeşte despre Lucruri Mari, precum viaţa şi moartea. Restul e tăcere demonstrează că se poate vorbi despre întîmplări care se scriu cu literă mare. Poate fiindcă vorbeşte despre lumea teatrului, pe cînd filmul învăţa să o înghită. Poate fiindcă atunci aşa se vorbea. Poate fiindcă atunci cînd depănăm amintiri despre acele timpuri, obişnuim să le mărim semnificaţia, să le estetizăm, să le scriem cu litere mari...

Deşi la Cannes se strigă "Raoul", pe filmul acesta scrie Oscar!



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2007


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Aventuri în irealitatea imediată - TIFF 2007, Iulia David
 Manipularea controversei - Manufacturing Dissent: Uncovering Michael Moore, Carmen Mezincescu
 Suspans pe monitor - Red Road, Carmen Mezincescu
 Ex Drummer la TIFF 2007, Carmen Mezincescu
 Palme d'Or în deschidere la TIFF, Carmen Mezincescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer