Ziua Filmului Maghiar de la TIFF

Chiar dacă numărul de filme proiectate e mic, în comparaţie cu producţia maghiară din fiecare an, Ziua Filmului Maghiar de la TIFF are cel puţin un merit major: acela de a ne face conştienţi de deosebirile încă foarte mari dintre cinematografiile română şi maghiară. Asta pentru că, în ciuda succeselor internaţionale ale filmului românesc din ultimii ani şi a incontestabilei schimbări în bine din peisajul cinematografic românesc, Ungaria stă, în continuare, mult mai bine la capitolul producţie onorabilă, adică film de nivel mediu-bun, care nu neapărat să obţină Palme, Urşi sau Lei, ci să meargă pentru consumul intern, la care să nu-ţi fie jenă să te uiţi.

În România există, în general, vârfuri (filme foarte bune, premiate la o groază de festivaluri internaţionale) şi filme jenante, de neprivit. Şi-n Ungaria există filme foarte proaste şi filme de excepţie (aşa cum a fost Taxidermia, anul trecut), adică extreme.

În afară de acestea însă, Ungaria produce şi multe filme de nivel mediu sau bun-spre foarte bun, aşa cum au fost Friss levegő, de Kocsis Ágnes, sau mai ales foarte proaspătul Egyetleneim, de Nemes Gyula. Ele sunt mult mai numeroase decât cele prezentate la TIFF (cine are ocazia să meargă la Magyar Filmszemle / Zilele Filmului Maghiar de la Budapesta, la fiecare sfârşit de ianuarie, îşi poate face o idee mult mai completă) , inclusiv filme foarte comerciale, bine făcute. Chiar şi aşa însă, cu 2-3 filme pe an, Ziua Filmului Maghiar de la TIFF îţi oferă o imagine despre diferenţele încă mari dintre cinematografiile noastre. Şi, poate, o concluzie de tras.