iunie 2007
Festivalul TIFF 2007
Au fost zece zile în care timpul s-a măsurat altfel. S-a măsurat în minutele care-i despart pe spectatori de momentul când începe filmul, orele numărate până la întâlnirea cu vedeta preferată sau zilele rămase până la aflarea marilor câştigători. A fost TIFF 2007. A şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care a "aruncat" cinefilii din Cluj Napoca şi Sibiu într-un vârtej de filme şi evenimente de senzaţie.

TIFF-ul i-a răsfăţat în acest an pe fanii săi cu 111 lungmetraje şi 49 de scurtmetraje. 55.000 de cinefili (clujeni şi sibieni) au văzut producţiile din 39 de ţări, împărţite în 14 secţiuni şi au aşteptat cu sufletul la gură să vadă dacă "preferatele" lor au fost recompensate cu premii la Gala de închidere. Spectatorii au fost atraşi ca de un magnet de proiecţiile din festival, mai ales că TIFF-ul le-a oferit în acest an un "cocktail" perfect dozat de filme venite direct de la cele mai prestigioase festivaluri, lungmetraje în premieră mondială, dar şi pelicule care au făcut istorie.

Direct de la Cannes, unde a câştigat trofeul Palme d'Or a venit la TIFF filmul regizorului Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Cinefilii din Cluj, dar şi din Sibiu au umplut până la refuz sălile unde s-a proiectat filmul şi l-au aplaudat minute în şir pe regizor şi echipa acestuia. La fel de apreciat a fost şi celălalt film românesc care a făcut furori la Cannes, pelicula California Dreamin' (nesfârşit), în regia lui Cristian Nemescu, film câştigător al secţiunii Un Certain Regard.

Cele trei premiere mondiale prezentate la TIFF 2007, Restul e tăcere (regia Nae Caranfil), Puffball (regia Nicolas Roeg) şi I Really Hate My Job (regia Oliver Parker) i-au entuziasmat pe cinefili la fel de mult cum a făcut-o şi proiecţia unui film care a făcut istorie, Moromeţii, prezentat la 20 de ani de la lansare în prezenţa regizorului Stere Gulea şi a echipei.

Vedetele de talie mondială nu au ocolit nici ele cele două oraşe care au găzduit TIFF-ul în acest an. Atât la Cluj cât şi la Sibiu, cinefilii i-au putut întâlni pe Franco Nero şi Armand Assante, care au fost prezenţi la proiecţiile filmelor lor. N-au lipsit nici numele grele din cinematografia românească, TIFF omagiind în acest an două mari actriţe, Irina Petrescu şi Ioana Bulca.

Iubitorii muzicii bune nu au fost nici ei uitaţi. Sibiul a răsunat de ritmurile incendiare ale Fanfarei Ciocârlia şi macedonencei Esma Redzepova, iar la Cluj, concertul Ronei Hartner a încheiat Gala de decernare a premiilor TIFF 2007.

TIFF 2007 a avut ca invitaţi 500 de profesionişti din domeniu (din ţară şi străinătate) şi a adunat în cele 5 locaţii de proiecţii din Cluj (Republica, Victoria, Arta, Echinox - aer liber, Salonul de urgenţă) 42.000 de spectatori, iar la Sibiu în cele 3 locaţii (Piaţa Mică, Pavilion CCE şi cinema Arta) 13.000 de spectatori.

În perioada 15-21 iunie 2007, o parte din filmele prezentate în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care s-a încheiat pe 10 iunie 2007, vor fi proiectate în Bucureşti la Cityplex (în City Mall) şi la E-Uranus, cinema în aer liber. Detalii în curând pe LiterNet.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus